GCS: Amenzi de peste 49.000 lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor privind combaterea pandemiei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 434 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 49.100 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, încălcările normelo
Maramureş: Poliţişti din ţară, transferaţi în judeţ pentru a sprijini refugiaţii şi echipajele locale
Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei care au lucrat, vineri, în apropierea Vămii Sighet au fost sprijiniţi de 22 de colegi din ţară, de la diferite servicii - Direcţia Rutieră, Brigada Autostrăzi, Brigada Rutieră Bucureşti, Serviciile Rutiere Arad, Covasna, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş,
Sălaj: Focuri de armă pentru prinderea unui urmărit naţional
Poliţiştii din Sălaj au făcut, vineri, uz de armă în plan vertical pentru prinderea unui urmărit naţional din judeţul Iaşi, condamnat la pedeapsa închisorii cu executare. "Este vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din judeţul Iaşi, care a fost dat în urmărire, la data de 26 februarie, pe numele acestuia fiind emis un mandat de executare
Dolj: 23 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri şi criminalitate informatică; 3 persoane, arestate preventiv
Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova, au efectuat 23 de percheziţii în judeţele Dolj, Olt, Constanţa şi Tulcea, la persoane bănuite de trafic de droguri şi criminalitate informatică, în urma cărora trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Alba: Pronunţarea în dosarul 'Danileţ - CSM', amânată pentru luni
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat pentru luni pronunţarea asupra cererii depuse de judecătorul Cristi Danileţ în care acesta solicită suspendarea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost, în 14 decembrie 2021, suspendat până la judecarea pe fond a hotărârii din 13 decembrie 2021 privind excluderea sa din magistratură
GCS: Amenzi de peste 93.000 lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor privind combaterea pandemiei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 521 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 93.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, &i
DNA: Au fost reţinute două cadre universitare din Facultatea de Medicină şi Farmacie ''Dunărea de Jos'' Galaţi
Trei medici stomatologi, dintre care doi fiind cadre universitare la Facultatea de Medicină şi Farmacie - Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de corupţie. Potrivit unui comunicat al DNA
Vrancea: Bărbat arestat preventiv pentru violenţă în familie şi ultraj; poliţiştii au făcut uz de armele din dotare
Un bărbat de 35 de ani, din Nereju, a fost reţinut de poliţişti şi ulterior arestat, acesta fiind acuzat de violenţă în familie şi ultraj, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. Pentru reţinerea bărbatului, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armele din dotare.
Buzău: Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un dosar de trafic de droguri
Opt persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic cu droguri de mare risc au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în cursul zilei de joi în judeţele Buzău, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea, informează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poli
Galaţi: Şapte tineri, cercetaţi după o agresiune provocată de o dispută pe o reţea de socializare
Şapte tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 21 ani din Galaţi sunt cercetaţi de poliţişti, după ce au agresat, joi, un bărbat de 19 ani în urma unei dispute pe o reţea de socializare, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi. Potrivit sursei citate, un jandarm aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa spre domiciliu
Cea mai scăzută rată a recidiviştilor în rândul deţinuţilor din ultimii 12 ani, înregistrată anul trecut
Cea mai scăzută rată a recidiviştilor în rândul deţinuţilor din ultimii 12 ani s-a înregistrat anul trecut, respectiv 37,03%, potrivit Raportului de activitate al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pe 2021. "O primă prioritate a constat în protejarea sănătăţii persoanelor private de libertate şi a personalului, î
Tribunalul Cluj i-a acordat peste 560.000 de lei daune morale jurnalistului Dorel Vidican
Tribunalul Cluj a decis, joi, acordarea de daune morale în valoare de peste 560.000 de lei jurnalistului Dorel Vidican, care a fost trimis în judecată pentru şantaj în "Dosarul Gazeta". Dorel Vidican a chemat în judecată statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar instanţa clujeană i-a admis cererea în pa
Curtea de Apel Bucureşti amână din nou pronunţarea sentinţei definitive în dosarul ''Colectiv''
Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 15 aprilie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat
GCS: Amenzi de peste 96.000 lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor privind combaterea pandemiei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 502 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 96.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, încălcările normelor de prote
Gorj: Pădurar reţinut pentru că ar fi introdus date false în aplicaţia SUMAL
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, pădurar, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind acuzat de fals intelectual, informatic şi uz de fals după ce ar fi introdus în aplicaţia SUMAL date false despre un transport de lemne, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Lorena Ghiţă. Potrivit acesteia, miercur