Procurorii deschid două dosare pentru act sexual cu un minor şi viol în cazul deputatului Aurel Bălăşoiu
Parchetul General a anunţat marţi că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în cazul deputatului Aurel Bălăşoiu.
De asemenea, procurorii au deschis un al doilea dosar, în care sunt efectuate cercetări pentru viol, după ce a fost depusă o plângere penală pe numele deputatului.
"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu la data de 4.10.2022 cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzut de art. 220 Cod penal, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la săvârşirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României. Totodată, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost deschis un al doilea dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunii de viol prevăzut de art. 218 din Codul penal, ca urmare a depunerii unei plângeri penale împotriva aceleiaşi persoane. Menţionăm că în ambele dosare urmărirea penală se desfăşoară in rem", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Sâmbătă seara, în spaţiul public au apărut imagini în care deputatul Aurel Bălăşoiu apărea dezbrăcat alături de un tânăr, despre care s-a vehiculat în mediul politic că ar fi minor.
În aceeaşi zi, PSD a anunţat că îl exclude pe Aurel Bălăşoiu din partid şi l-a îndemnat pe acesta să îşi dea demisia din funcţia de deputat.
"În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine", se arăta într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.
Ulterior, Aurel Bălăşoiu a negat că el ar fi cel din imagini şi a spus că nu va demisiona din Parlament.
Aurel Bălăşoiu este la primul mandat de parlamentar, fiind ales pe listele PSD în judeţul Argeş. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Teologie la Universitatea Piteşti.
Bălăşoiu s-a născut în comuna Rogiu, judeţul Argeş, unde a ocupat pe rând funcţiile de contabil, secretar al consiliului local şi primar (2004-2020). AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,
Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate
Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a
Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p
VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor
Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.
Vaslui: Reprezentanți SRI, IPJ și IJJ, prezenți la Viișoara, unde a fost găsită o dronă căzută
Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat, marți, că reprezentați ai mai multor instituții, printre care și ai Serviciului Român de Informații, sunt prezenți la Viișoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută. 'Eram într-o ședință privind siguranța școlară în momentul în care am fost informat cu privi
Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii
Treisprezece persoane care participau la o petrecere și ascultau muzică la un volum ridicat au fost duse pentru audieri la Secția 23 Poliție din Capitală, după ce i-ar fi atacat cu pietre, sticle și pahare pe polițiștii care veniseră să restabilească ordinea și liniștea publică. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis marți AGERPRES, luni, &icir
Șeful SPP, Lucian Pahonțu: Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc să fie clarificate cât mai curând
Șeful Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a transmis luni mass-media un punct de vedere privind situația sa, precizând că își dorește ca acuzațiile care i se aduc să fie clarificate cât mai curând. ''Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc și care îmi lezează demnitatea și cariera de mil
Harghita: CJ și fostul președinte Borboly Csaba, poziții opuse privind prejudiciul din dosarul penal
Consiliul Județean (CJ) Harghita și fostul președinte al instituției, Borboly Csaba, actual vicepreședinte, au poziții opuse privind prejudiciul în dosarul penal în care acesta a fost achitat de Curtea de Apel Târgu Mureș pentru acuzațiile de abuz în serviciu, o dispută pe această temă având loc luni în ședința ordinară a forului d
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, condamnată la un an de închisoare cu amânare
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care este acuzată că s-a desemnat manager într-un proiect cu fonduri europene. 'În temeiul art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicar
Hunedoara: Cetățeni străini, arestați într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de 'reconectare cu sinele' - organizată la o pensiune
Doi bărbați, un cetățean peruan și unul danez, au fost arestați preventiv, iar o femeie, cetățean român, a fost plasată sub control judiciar într-un dosar privind traficul internațional și intern de droguri de mare risc, după ce la o pensiune din localitatea Boșorod, unde era organizată o ceremonie de 'reconectare cu sinele', au fost descoperiți p
ANI: Peste 50 de persoane își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a Legii integrității
Peste 50 de persoane aflate sub interdicție își vor pierde mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, a informat, luni, Agenția Națională de Integritate. 'Agenția Națională de Integritate demarează procedurile privind aplicarea efe
Parchetul General: Șase persoane reținute într-un dosar de contrabandă cu țigări; prejudiciul - peste 62 de milioane lei
Șase persoane au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), într-un dosar în care sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și pentru introducerea și comercializarea ilegală de produse accizabile. Membrii grupării sunt suspectați că au introdus și valorificat în Rom&
VIDEO Cătălin Predoiu: Rețea importantă de traficanți destructurată în luna august; două tone de droguri - capturate
Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, luni, că structurile din cadrul MAI și parteneri internaționali au destructurat în luna august o importantă rețea de traficanți, capturând în același timp aproape două tone de droguri. 'Luna august, de regulă consacrată concediilor de către mulți dintre cetățenii noștri, a fost
Bihor: Dotări moderne achiziționate de IJJ printr-un proiect transfrontalier vizând protejarea mediului
Jandarmii bihoreni au achiziționat echipamente moderne pentru supraveghere și intervenții în zonele greu accesibile, între care două drone cu termoviziune de ultimă generație, UTV-uri, snowmobile, camere de supraveghere camuflate și un punct de comandă mobil. Conform datelo
Bacău: Cei doi bărbați care au atacat un echipaj de poliție la Faraoani au fost arestați preventiv
Cei doi bărbați care au atacat un echipaj de poliție în localitatea Faraoani au fost arestați preventiv, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'Cei doi bărbați au fost prezentați instanței care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile', a transmis IPJ Bacău. Incidentul dintre p









