Teleorman: Două persoane care vindeau droguri în Țigănești arestate preventiv; una înființase o seră cu canabis
Două persoane care vindeau droguri în localitatea teleormăneană Țigănești au fost arestate preventiv, iar la una dintre ele s-a găsit la percheziții, în curte, o seră cu plante de canabis, informează, vineri, IPJ Teleorman.
'Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, au documentat, în două cauze penale, activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc', precizează IPJ Teleorman.
Conform sursei citate, o persoană, de 34 de ani, ar fi deținut și vândut, în localitatea Țigănești, județul Teleorman, în intervalul cuprins între lunile aprilie și iunie 2026, diferite cantități de canabis, cu sume între 300 și 400 de lei.
O parte dintre substanțe stupefiante comercializate de către persoana cercetată au fost indisponibilizate pe parcursul cercetărilor, iar în urma percheziției domiciliare efectuate, de către polițiști, pe parcursul zilei de joi, în curtea locuinței acesteia, a fost descoperită o seră în care se afla o cultură formată din 63 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare. De asemenea, au fost descoperite și ridicate mai multe recipiente conținând aproximativ 1,3 kilograme de canabis, diverse soluții și substanțe destinate întreținerii culturii de canabis, cântare de precizie, 20.000 de lei, precum și alte mijloace de probă.
Cercetările efectuate în cea de a doua cauză, au arătat că, în perioada cuprinsă între septembrie 2025 și iulie 2026, o persoană, de 33 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat, în aceeași localitate, Țigănești, județul Teleorman, diferite cantități de canabis, cu sume între 250 și 400 de lei. Și în acest dosar, pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate mai multe cantități de drog de risc, iar în urma percheziției efectuate joi de către polițiști în locuința persoanei au fost descoperite și ridicate mai multe borcane și pungi conținând aproximativ 750 de grame de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman au dispus, în două cauze penale, reținerea persoanelor cercetate. Pe parcursul zilei de vineri judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman au dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat








