Raport CE privind statul de drept/Marinescu: România are un sistem judiciar și un stat de drept funcționale, ce înregistrează progrese
România are un sistem judiciar și un stat de drept funcționale, care înregistrează progrese și despre care trebuie discutat echilibrat, profesionist și responsabil pentru a putea sprijini progresul, a declarat, vineri, fostul ministru social-democrat al Justiției Radu Marinescu.
El a făcut referire la publicarea raportului Rule of Law 2026 al Comisiei Europene, ce vizează evoluția sistemului judiciar și a statului de drept în anul 2025.
Potrivit acestuia, raportul reține o serie de progrese semnificative:
* implementarea Legilor justiției adoptate în 2022 a contribuit la creșterea independenței și a funcționalității Justiției;
* a crescut gradul de ocupare a posturilor în instanțe și în Parchete, fiind subliniat faptul că în aprilie 2026 s-a reușit deblocarea restricțiilor de organizare a concursurilor pentru magistratură;
* s-a realizat selecția pentru conducerea marilor Parchete;
* s-a realizat proiectul de reformă a unităților locale de Parchet;
* a fost crescută vârsta de pensionare în sistemul judiciar;
* s-a îmbunătățit sistemul de ajutor public judiciar, inclusiv prin realizarea unei platforme digitale;
* s-au evidențiat preocupările prioritare strategice 2025-2029 și progresele în digitalizarea sistemului judiciar, inclusiv prin PNRR, dezvoltarea ECRIS V - Radu Marinescu menționează că acesta se afla în grafic de finalizare în termen fără probleme la plecarea sa din minister, dezvoltarea de platforme și soluții digitale, accesul la noul DEN (dosar electronic național) și utilizarea de sisteme AI și crearea, la inițiativa Administrației Prezidențiale, a primei platforme permanente de dialog despre utilizarea AI în justiție;
* reducerea semnificativă (cu aproape 50 de zile) a duratei medii de soluționare a cauzelor și creșterea cu 10% a numărului total de cauze soluționate;
* evoluții pozitive pe linia definitivării noii strategii anticorupție 2026-2030, cu ample consultări instituționale și cu domenii prioritare care includ prevenirea, în special prin implicarea tinerilor, precum și mecanismele de monitorizare și evaluare;
* s-a asigurat un personal stabil și suficient, precum și modernizarea infrastructurii tehnice și digitale a DNA, care are un volum de muncă ridicat; combaterea corupției, inclusiv a celei mari, a continuat;
* s-a consolidat cadrul legal privind combaterea corupției prin legi care au adus avize favorabile esențiale pentru aderarea la OCDE, fiind amintite legea privind combaterea corupției în operațiuni economice internaționale, cea a restricțiilor pre și post aderare (revolving doors), legea privitoare la lobby (RUTI) pentru parlamentari, cea privind noi reguli etice pentru administrația centrala de vârf;
* progresul privind consolidarea activității ANI și a legilor integrității, după decizia CCR privind publicitatea declarațiilor, fiind elaborat un proiect în analiza comună a ANI și Ministerul Justiției - Marinescu susține că la plecarea sa din minister se conturase un cadru normativ 'substanțial';
* au fost realizate progrese privind gestionarea digitală a sesizărilor avertizorilor de integritate și, de asemenea, pentru combaterea riscurilor de corupție în domenii specifice, inclusiv lansarea unei noi hărți a riscurilor în domeniul achizițiilor publice din România;
* a fost finalizat proiectul legii AntiSlapp de protecție a jurnaliștilor.
''Desigur, în consolidarea statului de drept și a sistemului judiciar rămân încă multe de făcut. Raportul are recomandări în acest sens, evidențiază și deficiențe. El este important însă pentru a ne ajuta, mai ales în contextul actual, să înțelegem că România are un sistem judiciar și un stat de drept funcționale, care înregistrează progrese și despre care trebuie să discutăm echilibrat, profesionist și responsabil pentru a putea sprijini progresul. Mandatul meu în anul 2025 a fost caracterizat de preocuparea ca sistemul judiciar și statul de drept să nu fie subiecte de propagandă, ci de progres instituțional'', a transmis Marinescu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit capitolului dedicat României din Raportul privind statul de drept pe 2026, publicat vineri, aplicarea Legilor justiției a continuat și a contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ privind independența și funcționarea sistemului judiciar, însă Comisia Europeană constată că au rămas nerezolvate o serie de probleme în Justiție, dar și în domenii precum combaterea corupției, libertatea presei și predictibilitatea procesului legislativ.
Raportul notează că au fost făcute mai multe numiri în funcții de procuror de rang înalt, dar nu au fost adoptate măsuri pentru consolidarea garanțiilor privind independența acestora și nici pentru organizarea și funcționarea Poliției judiciare.
Gradul de ocupare a posturilor din magistratură a crescut în 2025, fiind adoptate măsuri pentru reducerea deficitului de personal, însă lipsa de judecători și grefieri continuă să afecteze activitatea instanțelor, mai relevă raportul. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu , editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j
Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di







