logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CSM: Peste 3.500 de judecători denunță încercarea politicienilor de subordonare a puterii judecătorești

Image

Peste 3.500 de judecători denunță încercarea de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică, a transmis, miercuri, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în ședința de marți, Secția pentru judecători a constatat existența 'unui atac fără precedent' la adresa independenței justiției și a decis apărarea independenței judecătorilor.

'Măsura a fost adoptată ca urmare a realizării unei ample analize a acțiunilor și pozițiilor publice ale clasei politice, ale mass media, ale unor ONG-uri și persoane publice, cu impact asupra independenței justiției, încrederii publice în actul de justiție și a imaginii puterii judecătorești în ansamblu începând din luna iulie a anului 2025 și până în prezent, hotărârea fiind publicată integral pe site-ul Consiliului', se precizează în comunicat.

În același context, Secția arată că toate cele 239 de instanțe (judecătorii, tribunale și curți de apel) s-au întrunit, marți, în adunările generale ale judecătorilor, iar prin voturile exprimate, 98,6% dintre judecătorii prezenți (care reprezintă 84% din totalul judecătorilor în funcție) au denunțat 'degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică'.

Potrivit sursei citate, aceștia au abilitat Consiliul, în calitatea sa de garant al independenței justiției, să realizeze toate demersurile naționale și internaționale în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept, prin recunoașterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.

De asemenea, adunările generale ale judecătorilor au respins ca inacceptabile dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de către Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, menționează Secția.

'Analizând contextul general prin prisma evenimentelor și evoluțiilor înregistrate pe parcursul ultimului an, Secția a constatat că acțiunile de denigrare și de destabilizare a puterii judecătorești nu au urmărit îmbunătățirea actului de justiție, ci au avut ca efect promovarea unor schimbări impuse în privința regulilor și a persoanelor aflate în funcții-cheie ale sistemului judiciar, precum și afectarea încrederii publice în justiție. Aceste demersuri sunt de natură să conducă la contestarea rolului și autorității justiției ca putere a statului și ca autoritate publică care înfăptuiește actul de justiție în România. Sistemul judiciar a fost supus unor manifestări explicite de ostilitate din partea unor exponenți ai factorului politic, cu funcții de conducere în instituțiile centrale din România, susținuți de o parte din presă și ONG-urile afiliate mesajului acestora, iar astfel de manifestări, generate în mod evident de dorința de acumulare a capitalului politic și de exercitare a unui control asupra justiției, afectează fără îndoială încrederea publicului în magistrați și în activitatea puterii judecătorești', se subliniază în comunicat.

Conform Secției, campania publică îndreptată 'în special împotriva judecătorilor' a generat, așa cum era de așteptat, și consecințe colaterale de o gravitate 'greu de imaginat și imposibil de acceptat într-un stat de drept', concretizate în luări de poziție pe rețelele sociale de o 'agresivitate fără precedent' la adresa judecătorilor, care au vizat chiar și 'instigări directe la săvârșirea unor infracțiuni grave sau a altor fapte antisociale' împotriva acestora sau a membrilor familiilor lor.

Mai mult, judecătorii spun că manifestări similare au avut loc și în incinta instanțelor, în sălile de judecată, conducând inclusiv la emiterea unor ordine de protecție care să prevină materializarea unor fapte antisociale grave.

'Situația dramatică a justiției din România nu poate să rămână fără ecou și consecințe în mediile juridice naționale și internaționale, motiv pentru care aspectele menționate trebuie aduse la cunoștință tuturor entităților relevante din domeniu', punctează Secția pentru judecători.

Hotărârea va fi comunicată spre informare Comisiei Europene, Parlamentului European, Rețelei Curților Supreme, a Inspecțiilor Judiciare și a Consiliilor Judiciare, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și Asociațiilor internaționale ale judecătorilor (MEDEL, EAJ), președintelui României, Guvernului României și Ministerului Afacerilor Externe, în calitate de coordonator al aderării la OCDE, informează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Forumul Judecătorilor contrazice CSM: Judecătorii nu au votat pentru a denunța ''încercarea politicienilor de a subordona puterea judecătorească''

* USR: Luăm act cu mare îngrijorare de hotărârea CSM; solicităm o dezbatere publică

Afisari: 1840

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 22-10-2026 05:00

Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament, pe agenda CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a cerut

Justitie si interne 21-10-2026 17:15

Control judiciar pentru specialistul angajat de Georgescu să caute microfoanele procurorilor în vila din Mogoșoaia (surse)

Bărbatul angajat de Călin Georgescu să caute microfoanele instalate de procurori în vila din Mogoșoaia a fost plasat de DIICOT sub control judiciar, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Bărbatul respectiv se numește Vlad Alin Zamfir și a fost chemat miercuri pentru audieri la DIICOT. De asemenea, Călin Georgescu a

Justitie si interne 21-10-2026 17:10

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar

Tribunalul București a respins miercuri plângerea formulată de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, împotriva deciziei procurorilor DNA de a-i prelungi măsura controlului judiciar, în dosarul în care edilul este cercetat penal pentru luare de mită. 'Prin încheierea din data de 21.10.2026, pronunțată &

Justitie si interne 21-10-2026 16:33

Iași: Cristina Trăilă, Mihai Barbu și Fănel Bogos, trimiși în judecată de DNA

Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, și fostul lider al PNL Vaslui, Mihai Barbu, au fost trimiși în judecată, alături de omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași. 'Mihai Barbu, la data faptei

Justitie si interne 21-10-2026 14:59

Radu Marinescu a preluat mandatul de ministru al Justiției: Am stabilit termene ferme pentru realizarea reformelor

Radu Marinescu a declarat miercuri, după ce a preluat funcția de ministru al Justiției, că își propune stabilirea unor termene ferme pentru realizarea reformelor anunțate în programul de guvernare, printre măsurile vizate fiind și unificarea Administrației Naționale a Penitenciarelor cu Direcția de Probațiune. 'Cu foarte scurt

Justitie si interne 21-10-2026 14:13

Ciprian Ciucu a contestat din nou în instanță controlul judiciar

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat la Tribunalul București decizia procurorilor DNA de a-i prelungi măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Ciucu a fost plasat sub control judiciar de DNA în luna iunie, măsură prelungită de două ori de către procurori. De fiecare dată, C

Justitie si interne 21-10-2026 13:54

Călin Georgescu - suspectat că ar fi pus un bărbat să îi scaneze vila pentru a găsi microfoanele procurorilor (surse)

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Justitie si interne 21-10-2026 13:50

Caraș-Severin: Peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un flagrant delict; trei persoane, reținute

Peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, care ar fi urmat să fie comercializate pe piața neagră, au fost descoperite de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și procurorii DIICOT Caraș Severin în urma unui flagrant organizat în zona industrială a orașului Cugir, din județul Alba. Trei persoane au fost r

Justitie si interne 21-10-2026 13:31

Sibiu: Șase reținuți și peste 113.000 de țigarete fără timbru descoperite după percheziții în cinci județe și în București

Șase persoane, cu vârste între 31 și 76 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore într-un dosar privind deținerea și comercializarea ilegală a țigaretelor, în urma a 44 de percheziții efectuate în cinci județe și în municipiul București, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Polițiștii Se

Justitie si interne 21-10-2026 13:25

Dâmbovița: Elev de 14 ani, bătut și amenințat cu moartea de un coleg; a fost emis ordin de protecție provizoriu

Un elev de 14 ani a fost bătut și amenințat cu moartea de un coleg de clasă, în incinta unei unități de învățământ din Târgoviște, iar Poliția a emis un ordin de protecție provizoriu, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. ''La data de 20 octombrie, în jurul orei 12:

Justitie si interne 21-10-2026 13:18

Argeș: O femeie care a agresat doi elevi la școală, cercetată sub control judiciar

O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, suspectată că a agresat doi copii în incinta unei unități de învățământ, este cercetată sub control judiciar, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Conform sursei citate, incidentul s-a petrecut în ziua de 15 octombrie, ulterior fiind deschisă o an

Justitie si interne 21-10-2026 10:06

Neamț: Dosar penal în urma unei altercații în trafic, la Piatra-Neamț; a fost implicată și o minoră de 14 ani

Polițiștii din Piatra-Neamț au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări în urma unei altercații care a avut loc în trafic, între mai multe persoane, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Situația a fost semnalată la 112 de către o femeie în vârstă de 37 de ani, din P

Justitie si interne 21-10-2026 05:45

CCR reia dezbaterile pe sesizarea președintelui asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre

Curtea Constituțională a României ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. În luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea

Justitie si interne 21-10-2026 05:15

CCR discută sesizarea șefului statului în legătură cu Legea privind drepturile copilului

Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat

Justitie si interne 21-10-2026 05:10

Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR

Curtea Constituțională a României reia, miercuri, dezbaterile cu privire la sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modifi