Sesizarea președintelui Nicușor Dan pe legea care aduce modificări privind planul de amenajare a teritoriului național, la CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice.
Actul normativ modifică anexe ale OUG, introducând o nouă unitate administrativ-teritorială, comuna Cociuba Mare, cu concentrare mare a resurselor antropice ca resursă dominantă, în cadrul zonelor cu resurse turistice ale județului Bihor.
'Prin noua soluție legislativă, s-a avut în vedere instituirea unei derogări de la criteriul amplasamentului teritorial al resurselor naturale și antropice în favoarea criteriului proprietății, pentru a permite recunoașterea statutului de unitate administrativ-teritorială cu resurse turistice și acelor localități care dețin active turistice pe teritoriul altor unități administrativ-teritoriale, în scopul accesării de finanțări și valorificării patrimoniului deținut legal. Cu toate acestea, intervenția legislativă nu vizează localități ce ar întruni acest criteriu, singura modificare pe care legea criticată o aduce fiind introducerea nominală a unei singure unități administrativ-teritoriale, respectiv comuna Cociuba Mare. Se realizează, astfel, o modificare a anexelor însă contrar procedurii legale pentru actualizarea acestora', se explică în sesizare.
Potrivit președintelui, nu este vorba despre o derogare expresă și transparentă de la cadrul normativ, deoarece legea criticată nu abrogă, nu modifică și nu derogă explicit de la art. 10 din OUG nr. 142/2008.
'Intervenția legislativă pur și simplu ignoră norma de competență, procedând la modificarea anexelor ca și când această normă nu ar exista. Această tehnică legislativă viciată generează ambiguitate cu privire la regimul juridic aplicabil reactualizărilor ulterioare ale acelorași anexe, respectiv aplicarea procedurii prevăzute de art. 10 din OUG nr. 142/2008 sau a procedurii legislative (conform precedentul creat de legea criticată). Această incertitudine este incompatibilă cu standardele de previzibilitate a legii consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituție', a precizat șeful statului.
El a reclamat și o 'discriminare' în actul normativ: 'Orice altă localitate care dorește să fie inclusă în zonele cu resurse turistice trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de metodologie (dosar tehnic, evaluare de către comisia interinstituțională, obținerea punctajului minim de 14 puncte, inițierea unui proiect de hotărâre de guvern), în vreme ce comuna Cociuba Mare a fost sustrasă acestei proceduri prin voința discreționară a Parlamentului, beneficiind de un statut juridic special față de restul unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor și din țară. Această diferență de tratament nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței Curții Constituționale'.
În opinia președintelui, absența hotărârii Consiliului local al comunei Cociuba Mare privind inițierea demersului de includere în zonele cu resurse turistice golește de esență mecanismul de protecție a intereselor comunității locale, substituind voința aleasă a cetățenilor localității cu voința discreționară a parlamentului.
Conform șefului statului, parlamentul a acționat în acest caz în contradicție cu propria sa voință normativă anterioară, 'eludând arhitectura instituțională pe care însuși a consacrat-o prin aprobarea OUG nr. 142/2008 și subminând eficiența normelor tehnice stabilite prin metodologie, aspect de natură a conduce la nesocotirea dispozițiilor art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și art. 102 alin. (1) din Constituție'. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*CCR discută sesizarea privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a
Iași: Bugetul de stat, prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare specializată în evaziune fiscală
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credință a creditului societății și spălare a banilor, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Poliția Română. Potrivit sursei citate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalit
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Populația din nordul județului Tulcea a primit, joi dimineață, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, acesta fiind al doilea de la începutul zilei. Mesajul a fost transmis în jurul orei 8:35, iar autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăp
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor
Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr










