logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Avocatul Poporului: Nemulțumirea în legătură cu nivelul de trai sau de sănătate-principala concluzie din petițiile primite în 2024

Imagine din galeria Agerpres

Nivelul de trai, condițiile de muncă, de educație, sănătate sau recunoașterea dreptului de proprietate sunt principalele nemulțumiri pe care cetățenii le expun în petițiile trimise Avocatul Poporului anul trecut.

Avocatul Poporului a prezentat, marți, raportul de activitate al instituției pe anul 2024, context în care a fost prezentat, printre altele, volumul de petiții primite, dar și nemulțumirile constatate din petițiile transmise de cetățeni.

'În principal, activitatea noastră constă în a primi și soluționa petițiile depuse de orice persoană fizică, indiferent de cetățenia acesteia, care consideră că drepturile sale au fost încălcate de administrația publică, centrală și locală. În 2024 au fost primite peste 12.000 de petiții. Pentru a soluționa orice petiție avem la îndemână câteva proceduri, tipice unui mediator, schimburi de adrese cu respectivele autorități, discuții telefonice, anchete pentru lămurirea unor aspecte și emiterea unor recomandări', potrivit rezumatului Raportului de activitate pe anul 2024.

Raportul mai arată că Avocatul Poporului nu are posibilitatea de a sancționa pe cineva.

'Nu avem posibilitatea de a decide noi în locul respectivei autorități administrative și nici de a sancționa pe cineva, nici măcar atunci când autoritățile ignoră solicitările noastre și pur și simplu nu ne răspund (spre deosebire de alte instituții similare din lume care au dreptul să sancționeze autoritatea care nu cooperează, de exemplu cazul Ombudsmanului spaniol, Defensor del Pueblo, de unde am împrumutat și noi denumirea). Este însă corect să recunoaștem că în marea majoritate a cazurilor, relația cu administrația publică, mai ales cea locală, este bună și foarte bună, iar intervenția și prezența instituției noastre îi ajută pe mulți din administrație să înțeleagă cum trebuie să procedeze astfel încât drepturile persoanelor să fie respectate', se arată în raport.

Conform documentului, instituția s-a sesizat din oficiu anul trecut de peste 3.600 de ori.

'Noi putem să ne sesizăm din oficiu, atât pe cazuri individuale, cât și pe cele care vizează o categorie de persoane sau probleme sistemice. Anul trecut au fost peste 3.600 astfel de sesizări la nivelul întregii instituții, adică la sediul central și la cele 15 birouri teritoriale. Pentru a ne putea sesiza din oficiu este necesar să aflăm despre o anume situație, ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori în urma unei semnalări din presa centrală sau locală, mai rar din rețelele sociale și foarte rar în urma semnalărilor din partea unei organizații neguvernamentale. În ce privește modalitatea de soluționare a acestor sesizări din oficiu, ea este aceeași ca în cazul petițiilor', se explică în raport.

De asemenea, Avocatul Poporului primește anual cam 1.200-1.300 de petiții prin care se solicită să se adreseze Curții Constituționale pe diferite texte de lege, de foarte multe ori chiar 'fără argumente', sau împotriva unor soluții ale instanțelor de judecată, ceea ce este 'categoric imposibil' și unii din cei care se adresează lansează 'tot felul de acuzații, pe cât de dure, pe atât de nefondate'.

'Din păcate, există și politicieni și jurnaliști sau analiști care ne acuză de partizanat politic, deși este evident că orice decizie am lua noi, de a sesiza sau nu Curtea Constituțională, va nemulțumi pe unii și va da satisfacție altora, iar a interpreta o astfel de decizie în cheie politică este de fapt o formă de subminare a independenței și autorității instituției. Decizia de a sesiza sau nu Curtea Constituțională nu este o măsură arbitrară a Avocatului Poporului, ci ea este rezultatul unei analize temeinice a actului normativ respectiv, prin raportare la normele constituționale și jurisprudența atât a Curții Constituționale, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție. Insistăm asupra faptului că posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională se referă exclusiv la neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe și nu poate avea ca obiect nemulțumiri generice privind situația politică și economică din țară. Nu avem competențe nici în materie electorală, nici în ceea ce privește actele Parlamentului, președintelui sau Guvernului. Și nici în materie de justiție', mai spune raportul.

Potrivit Avocatului Poporului, a reduce activitatea instituției Avocatul Poporului la sesizarea sau nesesizarea Curții Constituționale este nu doar 'o mare greșeală', ci este 'nedrept' în raport cu miile de cazuri, de fapt vorbim de zeci și zeci de mii de cazuri de-a lungul timpului, soluționate în favoarea petenților, a oamenilor 'obișnuiți' din această țară ale căror drepturi au fost respectate în urma intervenției Avocatului Poporului, adică îndeplinirea scopului pentru care instituția a fost creată de Constituția României.

Avocatul Poporului evidențiază că 'principala concluzie' pe care a tras-o din petițiile primite în 2024 privește nemulțumirea în legătură cu nivelul de trai, condițiile de muncă, de educație, sănătate, recunoașterea dreptului de proprietate, respectarea drepturilor de pensie ori de alte asigurări sociale.

'În același timp, remarcăm din partea unor petenți și o atitudine de nerecunoaștere a autorităților și a deciziilor luate de către acestea, generate, cel mai probabil, în primul rând, de lipsa de încredere în serviciile statului și în funcționarii săi, iar în al doilea rând, de lipsa de transparență sau comunicarea deficitară din partea autorităților statului, care nu au găsit cea mai bună cale pentru transmiterea către cetățeni nu numai a informațiilor de interes public dar și a informațiilor cu consecințe directe asupra drepturilor și libertăților acestora', spune Avocatul Poporului. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 340

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 29-10-2026 13:28

Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru

Justitie si interne 29-10-2026 13:09

Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp

Justitie si interne 29-10-2026 12:51

Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene

Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial

Justitie si interne 29-10-2026 12:17

Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei

Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde

Justitie si interne 29-10-2026 11:17

Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului

Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat

Justitie si interne 29-10-2026 11:02

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și

Justitie si interne 29-10-2026 09:46

Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic

O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție

Justitie si interne 29-10-2026 09:06

Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital

O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo

Justitie si interne 28-10-2026 21:19

Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori

Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10

Justitie si interne 28-10-2026 20:36

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)

Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. În arest preventiv rămâne și complicele lui Georgescu, Ionel Rusen. 'Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat împotriva &ici

Justitie si interne 28-10-2026 20:10

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (surse)

Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Decizia este definitivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Justitie si interne 28-10-2026 18:57

Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în cazul lui Georgescu

Curtea de Apel București a rămas miercuri în pronunțare pe contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la instanță în jurul orei 17:00, în timp ce câteva sute de susținători de-ai să

Justitie si interne 28-10-2026 16:02

Fiul lui Tudorel Toader contestă arestul preventiv; procesul - la Înalta Curte, pe 3 noiembrie

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv în dosarul în care este acuzat de viol, procesul fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alexandru Toader, fost lector la Universitatea 'Alexandru Io

Justitie si interne 28-10-2026 15:05

Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizațiile judecătorilor din România

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, date privind indemnizațiile judecătorilor din România și câteva repere de comparație europeană, subliniind că suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câ

Justitie si interne 28-10-2026 15:03

DIICOT a destructurat o rețea de traficanți de droguri care acționa în zona în care se află Arestul Central al Capitalei

Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au destructurat o rețea de traficanți de droguri, formată din două grupări, care acționa în zona centrală a Bucureștiului în care se află sediul Arestului Central al Poliției. Anchetatorii au efectuat miercuri 11 percheziții în municip