Dolj/Femeie reţinută pentru delapidare şi fals informatic; a sustras 680.000 lei din casieria unei instituţii
O femeie de 56 de ani, casieră la o instituţie din Craiova, a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind acuzată că a sustras suma de 680.000 lei.
Potrivit unor surse judiciare, femeia este angajată a Companiei de Apă Oltenia.
Aceasta este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals informatic.
"În fapt, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că, în perioada iunie - decembrie 2023, femeia, în calitate de casier în cadrul unei instituţii publice, şi-ar fi însuşit în interes propriu suma de 680.000 de lei. Pentru a ascunde suma de bani delapidată, persoana în cauză ar fi procedat la înregistrarea în sistemul integrat de contabilitate a instituţiei publice date nereale referitoare la plata acesteia, către angajaţii instituţiei, cu titlul de ajutoare sociale, plată care în realitate nu a avut loc", informează IPJ Dolj.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut-o pe aceasta, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul zilei de joi persoana va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. AGERPRES /(AS-autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Doi vânători au fost reținuți pentru că ar fi împușcat un urs
Doi vânători din Brașov au fost reținuți pentru braconaj, după ce ar fi împușcat un urs, polițiștii stabilind că a fost folosită o armă cu termoviziune, deși cei doi bărbați nu aveau autorizație de vânătoare. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov a informat că suspecții au fost prinși în noaptea de vineri spre
VIDEO Galați: Doi tineri, arestați după ce ar fi provocat un incendiu la un imobil
Doi tineri au fost arestați preventiv după ce ar fi provocat un incendiu la un imobil din orașul Galați, folosind produse petroliere, pe fondul unui conflict între tatăl acestora și o altă persoană. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, cei doi suspecți au 19 și 20 de
Bărbatul care a lăsat fără oxigen Spitalul Pantelimon a fost arestat preventiv
Bărbatul care a provocat, joi seara, distrugeri la un rezervor de oxigen din curtea Spitalului 'Sf. Pantelimon' din Sectorul 2 al Capitalei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția Capitalei. Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. I
Dolj/Anchetă a Poliției, după ce o casă a lui Mircea Dinescu ar fi fost incendiată; poetul a depus plângere (surse)
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere prin incendiere, după ce poetul Mircea Dinescu a depus o plângere la Parchet sesizând că o casă din lemn pe care o deține în comuna Cetate ar fi fost incendiată, prejudiciul estimat fiind de circa 100.000 de euro. 'La data de 17 aprilie a.c., polițiștii Secției nr. 9 Poliție Ru
Bistrița-Năsăud: Tânăr urmărit de urs; ca să scape, și-a abandonat motocicleta
Un motociclist aflat în zona împădurită dintre localitățile Rebrișoara și Coșbuc a fost urmărit de un urs, fiind găsit de jandarmii plecați în ajutorul său în stare de șoc și epuizare fizică, dar fără a prezenta răni, a informat, sâmbătă, Jandarmeria Română.
Giurgiu: Peste o tonă de tutun vrac neprelucrat, transportat ilegal cu o autoutilitară de curierat din Bulgaria
Peste o tonă de tutun vrac, transportat fără respectarea prevederilor legale, a fost descoperită de polițiștii de frontieră în urma unui control efectuat, pe DN 5, asupra unei autoutilitare înmatriculate în Bulgaria, informează, sâmbătă, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu. 'În data de 17.04.2025,
Aproape 34.000 de incidente de violență domestică, înregistrate în ultimele 3 luni; 1.700 de agresori au brățară de supraveghere
Aproape 34.000 de incidente de violență domestică au fost înregistrate la nivel național în ultimele trei luni, context în care peste 1.700 de agresori au fost obligați să poarte brățară electronică de supraveghere, informează Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de IGPR, în primele trei luni ale anului
A fost reținut bărbatul care a lăsat fără oxigen Spitalul Pantelimon
Bărbatul care a provocat, joi seara, distrugeri la un rezervor de oxigen din curtea Spitalului 'Sf. Pantelimon' din Sectorul 2 al Capitalei a fost reținut pentru 24 de ore, anunță Poliția C
Mari cantități de droguri, confiscate de polițiști și procurori în ultimele două săptămâni
Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au confiscat mari cantități de droguri în urma unor acțiuni de amploare desfășurate în toată țara în ultimele două săptămâni. Conform unui comunicat al Poliției Române, în perioada 3 - 16 aprilie 2026, anchetatorii au efect
Timiș: Un bărbat care deținea articole pirotehnice interzise, reținut de Poliția Transporturi
Un bărbat de 31 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pe numele lui fiind întocmit un dosar penal pentru neexecutarea sancțiunilor penale și deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea și folosirea de articole pirotehnice efectuate fără drept. Bărbatul va fi prezentat magistraților pe
Caraș-Severin: Aparate de jocuri de noroc exploatate ilegal, ridicate de polițiști la Caransebeș
Un număr de 12 aparate de jocuri de noroc, exploatate ilegal, au fost ridicate de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, în urma a trei controale efectuate la punctele de lucru din municipiul Caransebeș ale unui operator economic cu activitate în acest domeniu, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județ
Cazul cadavrului găsit în Pădurea Cernica/ Fiica victimei și iubitul - trimiși în judecată
Un tânăr de 20 de ani și iubita lui, în vârstă de 14 ani, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzați că au ucis-o pe mama fetei și au abandonat cadavrul în Pădurea Cernica. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, tânărul este acuzat de omor calificat, ia
IGPR: Bărbat bănuit de incitare la violență, ură sau discriminare, reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale
Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost reținut pentru 24 de ore în urma unei percheziții domiciliare, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce ar fi publicat materiale cu conținut extremist pe rețelele sociale, a informat joi seara IGPR. Potrivit unui comunicat de presă, avâ
Poliția Capitalei: O persoană a provocat distrugeri la un rezervor de oxigen de la Spitalul Pantelimon
Poliția Capitalei face cercetări după ce, joi seara, o persoană ar fi provocat distrugeri la un rezervor de oxigen aflat în curtea Spitalului 'Sf. Pantelimon' din Sectorul 2 al Capitalei. 'În jurul orei 19:30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel la 11
ANP: 81 de deținuți au beneficiat de permisiunea de ieșire din penitenciar de Paște
Un număr de 81 de persoane private de libertate au beneficiat de permisiunea de ieșire din penitenciar de Paște, se arată într-un răspuns transmis de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), joi, la solicitarea AGERPRES. 'În ceea ce privește persoanele private de libertate care beneficiază de permisiunea de ieșire din p












