Comunicat de presă - Grupul parlamentar PACE - Întâi România
PARLAMENTUL ROMANIEI
Grupul parlamentar PACE - Întâi România
Data: 12 Septembrie 2026
AUR vrea distrugerea grupurilor suveraniste din Parlament
Liderii AUR se laudă public cu eforturile lor de a racola parlamentari din grupurile suveraniste, demonstrând că, în loc să caute unitatea mișcării patriotice, AUR vrea desființarea grupurilor pe care le tratează ca pe niște rivali periculoși.
Având în vedere baletul pro-Bolojan și pro-USR pe care AUR îl face la Senat, e clar de ce AUR vrea desființarea Grupului PACE - Întâi România: pentru a îngropa audierile din Comisia de Constituționalitate condusă de senatoarea Cosmina Cerva, lidera grupului PACE Întâi România!
Scopul AUR nu este așadar consolidarea mișcării suveraniste, ci monopolul pe patriotism, dar nu înspre binele românilor, ci pentru ca AUR să facă jocuri murdare, după interes, așa cum PACE Întâi România a descoperit în mai multe rânduri și a expus public manevrele AUR.
AUR a deprins metehnele partidelor vechi pe care pretinde că le combate: lipsă de transparență și un dispreț total pentru democrație. AUR vrea să fie singur pe lume pentru ca să dicteze ce înseamnă suveranism și ca să poată să vândă meciul atunci când interesele o cer, așa cum a procedat și la alegerile prezidențiale. Tocmai de aceea, în loc să lupte cu Guvernul Bolojan-USR, AUR se luptă cu frații suveraniști, repetând păcatul lui Cain.
Realitatea crudă arată că AUR nu vrea parteneri, AUR vrea supuși și masă de manevră.
Dan Dungaciu ne anunță candid că le oferă partidelor mai mici 'șansa de a reveni în Parlament', cu condiția implicită de a-și preda armele, bagajele și identitatea la intrarea în sediul AUR. La rândul său, Petrișor Peiu, cu calmul unui contabil care împarte o moștenire care nu-i aparține, ne liniștește: nu e o 'vânătoare', e doar o 'coordonare a votului'. Ba chiar ne sugerează, fără nicio jenă, că un loc eligibil pe liste este un preț corect pentru demnitatea unui parlamentar care își caută un nou mandat. Ce uită, însă, eminențele cenușii ale AUR, reprezintă o lecție elementară de aritmetică și de istorie politică: în Parlamentul României, scorurile mari obținute prin canibalizarea propriilor vecini de eșichier nu aduc puterea, ci izolarea.
AUR s-a îmbolnăvit de Hybris-ul grecesc care aducea și pieirea zeilor, nu doar a muritorilor. Îmbătați de sondaje care nu se vor traduce în vot, AUR va depăși în curând granițele țării cu numărul de voturi și va distribui parlamentari pe locul I inclusiv în Parlamentele țărilor vecine ca să ajungă la toată lumea.
Grupul PACE - Întâi România va rezista cântecelor de sirenă ale AUR și va urmări cu atenție mișcările de trupe ale AUR, menite să distrugă, nu să construiască, menite să dezbine, nu să consolideze. AUR face de fapt toate aceste eforturi pentru a oferi și următoarele alegeri tot globaliștilor, jucându-se apoi de-a opoziția neputincioasă și confortabilă. Iar acest lucru nu se întâmplă din greșeală, ci reprezintă un plan: AUR nu vrea să guverneze, el vrea doar să dăuneze!
Grupul parlamentar PACE - Întâi România
12 Septembrie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.