DNA: Trei poliţişti de la Sectorul 1 au fost trimişi în judecată pentru luare de mită
Dragoş George Voinea, şeful Compartimentului Control Activităţi Comerciale din Direcţia Control Urban din Poliţia Locală Sector 1, şi alţi doi poliţişti au fost trimişi în instanţă de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi, printre altele, de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu a trei poliţişti locali.
Este vorba despre Dragoş George Voinea, acuzat de luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual, Marina Roxana Avram, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 - Direcţia Control Urban - Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată (şapte acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale), fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (cinci infracţiuni), instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi Florentina Iordache, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 - Direcţia Control Urban - Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).
Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2022 - 2024, cu ocazia unor controale, cei trei ar fi pretins şi primit, direct sau prin persoane interpuse, de la reprezentanţii mai multor persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul alimentaţiei publice sume de bani cuprinse între 1.000 euro şi 14.000 euro în legătură cu îndeplinirea sau în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, respectiv pentru a dispune confiscarea unor sume de bani mai mici decât sumele de bani încasate ilicit de persoanele juridice în perioada în care au avut suspendată activitatea comercială şi/sau pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare.
"Pentru a putea să aplice sancţiuni mai blânde, inculpatele Marina-Roxana Avram şi Florentina Iordache, ar fi întocmit note de constatare a controalelor şi procese-verbale în care au fost consemnate, în mod fals, venituri mai mici faţă de cele reale încasate ilegal de societăţile controlate în perioada de suspendare a activităţii", explică anchetatorii.
De asemenea, procurorii spun că, în schimbul sumei de 6.000 euro, cele două poliţiste locale şi-ar fi traficat influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au pentru a determina un ofiţer de poliţie să efectueze cercetări în scopul obţinerii unei soluţii favorabile faţă de o societate comercială.
În plus, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că Marina-Roxana Avram, la solicitarea unui alt poliţist local, Florin-Georgian Mânzu, ar fi apelat la mama sa, angajată a unei companii de telefonie mobilă, pentru a obţine istoricul apelurilor telefonice şi datele de trafic ale iubitei acestuia.
De asemenea, DNA menţionează că Marina-Roxana Avram şi Florin-Georgian Mânzu ar fi divulgat, în mod repetat, informaţii nepublice constând în data efectuării unor controale de către poliţişti locali la persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în Sectorul 1.
Conform DNA, anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci persoane, respectiv:
- Florin-Georgian Mânzu în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (trei infracţiuni), complicitate la instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
"În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv şase luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani (între care şi dreptul de a fi poliţist local)", arată procurorii.
- persoană fără calitate specială, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
"În prezenţa apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv cinci luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani (între care şi dreptul de a ocupa funcţia de telefonist-şef/şef tură la o companie de telefonie)", precizează anchetatorii.
- trei persoane, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită.
"În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, respectiv un an şi patru luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani", precizează DNA.
Toţi cei cinci care au încheiat anterior acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost obligaţi la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe câte o perioadă de 60 de zile, informează sursa citată
Dosarele de urmărire penală, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde










