Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce ar fi dat unei candidate subiectele la un concurs pentru funcţia de consilier
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Edilul-şef al Botoşaniului, care se află sub control judiciar, este suspectat că, pe 25 august 2021, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de "consilier clasa I, grad profesional superior" scos la concurs de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.
Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoşani.
Cosmin Andrei şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Botoşani din partea Partidului Social Democrat. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sibiu: Percheziții la Casa Județeană de Pensii într-un dosar de mită în legătură cu emiterea unor decizii de pensionare
Anchetatorii din Sibiu efectuează, miercuri, percheziții într-un dosar care vizează fapte de corupție în legătură cu emiterea unor decizii de pensionare, fiind vizați angajați ai Casei Județene de Pensii. Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, descinderile au loc la șase adrese de pe raza loc
DGPMB: Cercetări în cazul unei femei care a născut un copil în zona Parcului Tei
Polițiștii Serviciului Omoruri efectuează cercetări în cazul unei femei care a născut, marți seara, un copil mort, în zona Parcului Tei din Capitală. 'Marți, în jurul orei 22,20, polițiști din cadrul Secției 7 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 2, în zona Parcului Tei, o
Prahova: Femeie ucisă cu 26 de lovituri de cuțit de către concubinul ei
O femeie de 33 de ani a fost ucisă cu 26 de lovituri de cuțit de către concubinul său, agresorul fiind reținut de către procurorii prahoveni, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, crima a avut loc marți seară, în jurul orei 22,00, la domiciliul din municipiul Câmpina al celor doi.
Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei
O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa, miercuri, la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l audia pe fostul președinte în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Potrivit unor oficiali din Parchet, vizita este programată în jurul orei 14,00. În cazul lui Ion Iliescu se aplică o procedură special
Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei: Această învinuire este profund nedreaptă
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoștință faptul că are calit
FACIAS a sesizat Parchetul General pentru rele tratamente aplicate copiilor cu dizabilități în centrele din Mureș
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) cu privire la relele tratamente aplicate celor 63 de copii cu dizabilități din patru centre rezidențiale din subordinea DGASPC Mureș. Potrivit unui comunicat al FACIAS transmi
DIICOT demarează o anchetă în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Mureș
DIICOT a anunțat că a deschis un dosar penal, după o sesizare depusă de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), în legătură cu situația de la centrele de îngrijire a copiilor cu dizabilități din Târgu Mureș, precizând că se efectuează cercetări cu privire la faptele de trafic de minori, abuz în serviciu, rele tratamente aplicate minorilor și
Bihor: O femeie de 63 de ani și fiul ei, de 27 de ani, uciși în casă; a fost reținut un recidivist, agresor sexual
O femeie de 63 de ani și fiul ei, de 27 de ani, din satul Adoni, au fost omorâți 'cu o cruzime ieșită din comun' de un bărbat recidivist, din același sat, agresor sexual, cu scopul declarat de a întreține relații sexuale cu femeia pensionară, care i-a fost educatoare, a declarat marți, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Pa
IPJ Sibiu, obligat să reevalueze o cerere depusă de Potra privind o autorizație de procurare a unei arme neletale
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis marți, cu majoritate, recursul formulat de Horațiu Potra într-o cauză privind eliberarea autorizației de procurare a unei arme neletale cu destinația autoapărare, obligând Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu 'să reevalueze motivat atât în fapt, cât și în drept' o cerere depus
DGPMB: Cercetări efectuate de polițiști după ce mai multe inscripții cu caracter fascist au fost desenate pe un pod
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București s-a sesizat din oficiu după apariția în spațiul public a unor imagini și informații care fac referire la mai multe inscripții cu caracter fascist desenate pe un pod din Capitală. 'Polițiștii din cadrul DGPMB s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevă
Dolj: Polițiștii au indisponibilizat peste 3,3 tone de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 300.000 de lei
Polițiștii din județul Dolj au indisponibilizat, în perioada octombrie 2024 - ianuarie 2025, 3.300 de kilograme de articole pirotehnice din categoria celor interzise publicului, în valoare totală de aproximativ 300.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, articolele au fost descoperite de polițiștii dolj
Pedeapsa primită de elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză: 5 ani într-un centru de detenție pentru minori
Curtea de Apel București a dispus marți ca elevul care și-a înjunghiat în aprilie 2023 profesoara de japoneză să fie internat cinci ani într-un centru de detenție pentru minori. Inițial, Tribunalul București stabilise ca elevul să fie internat șapte ani în centrul de detenție, perioadă scăzută la cinci ani de Curtea de
Ialomița: Armă de foc descoperită în urma unor percheziții desfășurate la locuințele unui bărbat
Polițiștii Serviciului Arme și Explozibili și Substanțe Periculoase Ialomița au descoperit, cu ocazia efectuării unor percheziții la locuințele unui bărbat, o armă de foc, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, informează, marți, IPJ Ialomița. La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explo
Percheziții domiciliare la doi bărbați din Galați și Constanța acuzați de uz de fals și fals informatic
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea și cu participarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un si
Arad: Presupuși traficanți de droguri, reținuți în urma unor percheziții domiciliare
Trei presupuși traficanți de droguri din Arad au fost reținuți în urma unor percheziții domiciliare făcute de polițiști polițiști și procurori, fiind ridicate și diferite cantități de substanțe interzise. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad, cei trei suspecți ar fi procurat și