Prahova: Primarul de la Gura Vadului, dus cu mandat la audieri în dosarul Ferma Dacilor - surse
Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, a fost dus, miercuri, cu mandat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru audieri în dosarul deschis de anchetatori în urma incendiului de la Ferma Dacilor.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că la audieri au fost duşi şi fostul primar al comunei, precum şi o funcţionară de la Urbanism.
Potrivit anchetatorilor, demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" a Fermei Dacilor au fost realizate cu încălcarea legii.
"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 - 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societăţii comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar şi a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de 'cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată', desfăşurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova. Astfel, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire", se arată într-un comunicat transmis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru ''intrarea în legalitate'' au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii, se arată în comunicatul Parchetului.
Potrivit acestuia, unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.
Anchetatorii spun că situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 5,45, a incendiului ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a opt persoane, sursa probabilă a incendiului fiind "efectul termic al curentului electric".
Procurorii arată că la nivelul primăriei au fost emise două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
"Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (...) - două acte materiale şi abuz în serviciu în formă continuată (...) - două acte materiale (...) Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 şi 29.09.2020, în calitate de funcţionar public - primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcţionar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Funcţionarul public şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă", precizează Parchetul.
Conform sursei citate, au fost vătămate drepturile legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare la Ferma Dacilor, inclusiv drepturile fundamentale la integritate corporală şi viaţă.
"Cu privire la o altă persoană, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) şi abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcţionar public - primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcţionarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a condiţiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă", menţionează comunicatul indicat.
În privinţa funcţionarului din primărie, anchetatorii spun că a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu.
"La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale menţionate mai sus, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă"", arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci
Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut duminică pentru schingiuirea animalelor, după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Polițiștii Postului de Poliție Sadu au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec









