Constanţa: Moarte prin înec - rezultatul necropsiei în cazul artistei DJ Lalla, găsită pe plajă în staţiunea Mamaia
Tânăra care a fost găsită moartă pe plajă, lângă apa mării, în staţiunea Mamaia, Laura Roşca (34 de ani), cunoscută în lumea muzicii ca DJ Lalla, şi-a pierdut viaţa prin înec - este rezultatul la care ar fi ajuns medicii legişti după efectuarea necropsiei.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ancheta este în derulare, fiind audiate mai multe persoane, inclusiv membri ai familiei acesteia.
În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.
Rude ale victimei au sosit vineri la Constanţa, pentru a lua şi transporta la Turda trupul tinerei, localitate de unde aceasta era.
În urma primelor verificări efectuate, anchetatorii spun că nu sunt suspiciuni că ar fi vorba de o crimă.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe 28 septembrie, în jurul orei 10,20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă.
Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Deținuții care muncesc au adus Penitenciarului peste 10 milioane de lei anul trecut
Deținuții din Penitenciarul Arad care au muncit în cursul anului 2024 pentru diverse firme au adus instituției un venit de 10.019.920 lei (echivalentul a 2.014.237 euro), în creștere cu 30% față de anul anterior. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, George Andrei Băețan, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că 197 d
Botoșani: Peste 10.000 de cutii cu pliculețe de tutun pentru narghilea, descoperite la Racovăț
Peste 10.000 de cutii cu pliculețe ce conțineau tutun pentru narghilea au fost descoperite într-un microbuz care ieșea din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, cu destinația Ucraina, au transmis, miercuri, reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Potrivit acestora, microbuzul
Prahova: Percheziții la Primăria Sinaia și la primarul Vlad Oprea (surse)
Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziții la sediul Primăriei Sinaia și la domiciliul primarului Vlad Oprea într-un dosar care vizează mai multe fapte de corupție. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că percheziții au loc și la un apropiat al lui Oprea, dar și la șefa Poliției Locale Sinaia. Ancheta vizeaz
Fostul primar Daniel Tudorache scapă de închisoare; ICCJ i-a aplicat o pedeapsă cu suspendare în 'Dosarul diamantelor'
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a scăpat de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a aplicat, marți, o pedeapsă cu suspendare în 'Dosarul diamantelor' pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență. Inițial, Daniel Tudorache primise la instanța de f
IGPR: 16 percheziții la o grupare internațională care copia ilegal carduri de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia
Polițiștii au arestat preventiv, în România și Belgia, mai mulți membri ai unei grupări infracționale organizate care se ocupau cu copierea ilegală a cardurilor de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia, iar apoi alimentau autoturismele cu carburant folosind clonele cardurilor. 'La data de 21 ianuarie, polițișt
Prahova: Aproape 40 de cazuri de dispariție, înregistrate la IJP; cel mai vechi datează de 20 de ani
Aproape 40 de cazuri privind dispariția unor persoane sunt înregistrate în acest moment la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, cel mai vechi dosar vizând o dispariție de acum 20 de ani. Potrivit datelor comunicate de IJP Prahova la solicitarea AGERPRES, două dintre cazurile de dispariție menționate fac
CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidențiale din România. 'Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, astăzi, reunindu-se în complet de Cameră și în baza unui vo
MAI: Se vehiculează un fake news privind faptul că 'a fost premeditat' procesul de anulare a alegerilor prezidențiale
Ministerul Afacerilor Interne a transmis, marți, că în spațiul public se vehiculează un fake news prin care se induce ideea că 'a fost premeditat' procesul de anulare a turului I al alegerilor prezidențiale de anul trecut. 'Printr-o postare din social media și prin afirmațiile făcute în timpul unei emisiuni de televiziune se induce idee
DGPMB: Tânăr de 24 de ani, arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual mai multe femei
Un tânăr de 24 de ani a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv, pentru agresiune sexuală în formă continuată și ultraj contra bunelor moravuri, după ce ar fi agresat mai multe femei în locuri publice. 'La data de 20 ianuarie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 1 Poliție au reținut un t
Arad: Străini fără drept de intrare în Spațiul Schengen, găsiți în autovehicule în zona de frontieră
Mai multe persoane din Afganistan, Irak, Iran și Sri Lanka, care nu aveau documente de călătorie în Spațiul Schengen, au fost prinse îndreptându-se spre frontiera cu Ungaria în autovehicule conduse de un moldovean și un român, bănuți de trafic de migranți. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Poliția de Frontieră A
Prahova: Bărbat acuzat de hărțuire; a încălcat ordinul de protecție și a montat dispozitive de localizare pe mașina concubinei
Un bărbat din Ploiești este acuzat de hărțuire, după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție obținut de către concubina sa și ar fi montat dispozitive de localizare pe mașina acesteia. Polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară în municipiu î
Timiș: Curtea de Apel Timișoara a suspendat cauza în care Dominic Fritz contestă raportul ANI
Curtea de Apel Timișoara (CAT) a suspendat, luni, judecarea dosarului în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a contestat raportul ANI, care l-a declarat în conflict de interese, fiind sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate. 'CAT dispune sesizarea Curții Constituțio
IGPR: 2 persoane, arestate preventiv după ce au comandat din Olanda droguri ascunse în hrana pentru pisici
Un bărbat și o femeie au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi comandat din Olanda, prin intermediul unei firme internaționale de curierat, un colet ce ar fi conținut aproximativ 600 de grame 3-CMC (drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de 'cristal'), ascunse într-o pungă de hrană pe
Constanța: Un tânăr dat dispărut, găsit spânzurat la marginea orașului Năvodari
Un tânăr de 20 de ani, dat dispărut după ce în urmă cu două zile a plecat de la locuința sa din Năvodari și nu a mai revenit, a fost luni găsit spânzurat la marginea orașului. 'În cursul zilei de astăzi, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona canalulu
Dolj: Bărbat reținut după ce a rănit un alt bărbat cu un pistol deținut ilegal
Un bărbat de 37 de ani din comuna Valea Stanciului, județul Dolj, a fost reținut de polițiști după ce a rănit un bărbat de 38 de ani cu un pistol deținut ilegal. Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 41 de ani, din comuna Valea Stanciului, cu privire la faptul că, concubinul său a fost rănit cu un pistol. &