Hunedoara: O fată de 11 ani, bătută în curtea unui liceu de alte două adolescente cu vârstele de 12 şi 13 ani
O fată de 11 ani din municipiul Hunedoara a fost bătută în curtea unui liceu din localitate de către alte două tinere adolescente, cu vârstele de 12 şi 13 ani, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, în cauză fiind deschisă o anchetă penală pentru loviri sau alte violenţe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Incidentul a avut loc pe 4 septembrie, o zi mai târziu mama victimei primind pe telefonul mobil o înregistrare video făcută la momentul agresiunii.
Femeia s-a prezentat marţi după-amiază la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, împreună cu fiica sa, şi a sesizat faptul că minora a fost agresată fizic de către celelalte două fete minore.
"Femeia a reclamat faptul că, în data de 5 septembrie, a primit pe telefonul mobil o filmare în care este redat momentul în care cele două fete o lovesc pe fiica sa. Minora a relatat faptul că avut discuţii în contradictoriu cu cele două fete în data de 4 septembrie, în timp ce se aflau în curtea unui liceu din municipiul Hunedoara, iar acestea au agresat-o fizic", au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.
Autoarele agresiunii au fost identificate şi audiate în prezenţa părinţilor, cu avocat şi un reprezentant Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe şi continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptei şi luării măsurilor legale care se impun. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: Bărbat arestat și trimis în judecată de procurori după ce a ucis un ciobănesc german
Un bărbat din Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, după ce a ucis câinele unui vecin, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchet. Potrivit sursei citate, bărbatul, care se află în arest preventiv, va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii 'uciderea
PICCJ: Două persoane reținute după ce ar fi promis să faciliteze redobândirea cetățeniei române
Două persoane au fost reținute de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi solicitat sume de bani pentru pregătirea și facilitarea soluționării unor dosare de redobândire a cetățeniei române. Potrivit unui comunicat al PICCJ transmis, miercuri, AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Galați: Tânăr reținut după ce ar fi tras cu o armă airsoft asupra unui bărbat, în urma unui conflict
Un tânăr de 22 de ani din municipiul Tecuci a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gălățeni, după ce ar fi tras cu o armă airsoft asupra unui bărbat de 25 de ani, provocându-i leziuni care necesită mai multe zile de îngrijiri medicale, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Potrivit surse
Foștii lideri ai organizațiilor PNL din sectoarele 2, 3, 4 și 5 cer în instanță suspendarea deciziei de demitere
Foștii președinți ai organizațiilor Partidului Național Liberal din sectoarele 2, 3, 4, 5 din Capitală și liderul filialei din Ialomița au cerut în instanță suspendarea deciziei prin care au fost demiși din funcții. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Monica Anisie - PNL Sector 2, Andrei Baciu - PNL Sector 3, Ionuț Stroe - PNL Sector 4, Ștefan M
IGPR: Două persoane urmărite de autoritățile germane pentru tentative de înșelăciune, depistate în Voluntari
Un bărbat și o femeie au fost depistați în orașul Voluntari și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Capitalei, în urma unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane, pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă. 'Persoanele ar fi făcut parte dintr-un
IGPR: Polițiștii au predat Germaniei un bărbat urmărit pentru trafic de persoane raportat la prelevarea de organe
Poliția Română a predat, luni, autorităților germane, un bărbat urmărit internațional, în baza unui mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane raportat la prelevarea și transplantul ilegal de organe umane. 'La data de 21 iulie 2026, în urma unei acțiuni organizate în comun cu autorități
Înalta Curte solicită respectarea Constituției în procesul de adoptare a legii salarizării
Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Senatului și Camerei Deputaților ca procedura parlamentară privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice să se desfășoare cu respectarea strictă a Constituției, susținând că ar exista 'serioase îndoieli' asupra validității etapelor parcurse deja. 'Î
Argeș: Un bărbat care ar fi agresat angajații unei săli de jocuri și ar fi amenințat polițiștii, reținut pentru ultraj
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care ar fi agresat angajații unei săli de jocuri din Curtea de Argeș și apoi ar fi amenințat polițiștii care au intervenit pentru aplanarea conflictului, a fost reținut pentru ultraj și lovire sau alte violențe, au informat luni reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Incidentul a avut loc &
Arad: Primarul din Livada anunță că e anchetat de Parchetul European după o plângere depusă de fiul său
Primarul comunei arădene Livada, Adrian Țolea, a anunțat, luni, că este audiat de Parchetul European, în calitate de suspect, privind o finanțare de 30.000 de euro obținută de soția sa în urmă cu șapte ani, iar plângerea a fost depusă de fiul lor, care ar fi fost angajat în proiect în perioada respectivă. Primarul, care este și fo
Constanța: Doi inspectori vamali și reprezentantul unei firme, trimiși în judecată pentru fapte de corupție
Doi inspectori vamali și reprezentantul unei firme au fost trimiși în judecată pentru luare de mită în formă continuată, respectiv dare de mită, inculpații asumându-și în totalitate faptele comise, a informat luni Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța. Potrivit sursei citate, procurorii anticorupție au d
Patru persoane care vindeau cocaină în Dolj, Ilfov și București, arestate preventiv
Patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vârste între 23 și 34 de ani, acuzate că vindeau cocaină în municipiul București și județele Ilfov și Dolj au fost arestate preventiv. Potrivit IPJ Dolj, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Timiș: Recidivist arestat preventiv pentru agresarea unui polițist
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru ultraj, după ce a lovit în gât un polițist care se afla în timpul serviciului și care intervenise pentru păstrarea ordinii și liniștii publice, într-un spațiu public din municipiul Timișoara. Potrivit comunicatului transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timiș
Bihor: Fostul polițist care îi amenda pe șoferi pe DN1, aflat în arest, a fost trimis în judecată
Un fost agent de poliție aflat în arest preventiv a fost trimis în judecată după ce s-ar fi dat drept polițist rutier și ar fi oprit în trafic doi șoferi, de la care ar fi obținut bani sub pretextul unor amenzi pentru presupuse încălcări ale regulilor de circulație. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lân
Teleorman: 13 persoane, reținute după un scandal în stradă în comuna Vârtoape
Polițiștii au reținut 13 persoane, după un scandal în stradă în comuna Vârtoape, în care cei în cauză s-au bătut, iar două persoane sunt cercetate și pentru furt, informează, duminică, IPJ Teleorman. 'Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit









