logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Primarul Hunedoarei, despre cazul fetei de 11 ani bătută de două adolescente: Se impune o schimbare în educaţie

Imagine din galeria Agerpres

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a condamnat, miercuri, incidentul petrecut în curtea Colegiului "Matei Corvin" din localitate, în care o fată de 11 ani a fost lovită violent şi agresată verbal de alte două minore, cu vârstele de 12 şi 13 ani, edilul afirmând că este "siderat" de scenele de violenţă petrecute şi apreciind că "se impune" o schimbare în sistemul de educaţie.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Hunedoara, la incidentul care a avut loc luni, 4 septembrie, au asistat şi alte fete din grup, fără să intervină, iar una dintre ele a filmat cu telefonul mobil bătaia la care a fost supusă minora de 11 ani.

Primarul spune că "este siderat" de cele întâmplate şi că nu a crezut niciodată că nişte fete pot fi capabile de gesturi atât de violente, menţionând, totodată, că responsabilitatea pentru asemenea fapte cade, în primul rând, în seama părinţilor, dar şi a şcolii sau a comunităţii care observă astfel de scene şi nu are nicio reacţie.

"Sunt siderat de cele întâmplate. Videoclipul care circulă online conţine scene de o violenţă inimaginabilă pentru mine, mai ales că 'protagoniste' sunt nişte fete cu vârste sub 14 ani. Nu îmi vine să cred că încă se mai poate întâmpla aşa ceva. Nu am crezut niciodată că nişte fete sunt capabile de gesturi de o asemenea violenţă. Aştept şi eu, la fel ca toţi hunedorenii, rezultatele cercetărilor şi sentinţa definitivă dată de justiţie. Ştiu, unii pot spune că nu e treaba Primăriei sau a primarului să emită opinii asupra unor fapte de acest fel. Da, din punct de vedere legal, cazul este de competenţa poliţiştilor şi procurorilor, dar consider că responsabilitatea este purtată, în primul rând, de părinţi, apoi de profesori, dar şi de către fiecare membru al comunităţii care observă astfel de scene şi nu are nicio reacţie. Probabil că nu a fost cazul acum, pentru că, din ce am înţeles, incidentul nu s-a petrecut în stradă, ci în curtea unei unităţi şcolare", a declarat primarul municipiului Hunedoara, citat într-un comunicat al Primăriei, remis AGERPRES.

În opinia edilului local, "se impune" o schimbare în sistemul de educaţie, primarul arătând că va solicita reprezentanţilor Primăriei Hunedoara în consiliile de administraţie ale şcolilor să caute şi aplice măsuri pentru prevenirea violenţei în rândul minorilor.

"Se impune o schimbare în sistemul de educaţie. Eu unul voi solicita reprezentanţilor Primăriei în consiliile de administraţie ale şcolilor din oraş să caute şi să aplice măsuri mai eficiente împotriva violenţei în rândul minorilor şi să deruleze acţiuni de conştientizare asupra consecinţelor pe care le pot avea astfel de gesturi. Poliţia Locală Hunedoara a derulat, în anul şcolar trecut, acţiuni de informare şi prevenţie în mai multe şcoli din oraş, dar cred că e obligatoriu ca acestea să fie permanentizate şi intensificate de către cadrele didactice", a conchis primarul municipiului Hunedoara.

O fată de 11 ani din municipiul Hunedoara a fost bătută, în curtea unui liceu din localitate, de către alte două tinere adolescente, cu vârstele de 12 şi 13 ani, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, în cauză fiind deschisă o anchetă penală pentru infracţiuni de loviri sau alte violenţe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incidentul a avut loc pe 4 septembrie, o zi mai târziu mama victimei primind pe telefonul mobil o înregistrare video făcută la momentul agresiunii.

Femeia s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, împreună cu fiica sa, şi a sesizat faptul că minora a fost agresată fizic de către celelalte două fete minore.

Autoarele agresiunii au fost identificate şi audiate, în prezenţa părinţilor, cu avocat şi un reprezentant Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 122

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 03-11-2026 15:33

Sindicaliștii din INS protestează miercuri față de refuzul autorităților de a plăti salariaților drepturile câștigate în instanță

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București (SINSB) își exprimă ''profunda indignare'' față de refuzul autorităților de a pune în plată drepturile salariale câștigate de angajații INS prin hotărâri judecătorești definitive și anunță proteste în fața Ministerului Finanțelor. Acțiunea

Social 03-11-2026 13:56

Harghita: Urs împușcat la Miercurea-Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie

Un urs mascul, în vârstă de aproximativ cinci ani, a fost împușcat luni seara în cartierul Șumuleu din Miercurea-Ciuc, după ce a intrat într-o gospodărie, a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece, conform informațiilor transmise AGERPRES de viceprimarul municipiului, Bors Béla. 'Ursul s-a băgat p

Social 03-11-2026 13:31

Cod portocaliu de viituri pe râuri din județul Constanța, până miercuri la prânz; Cod galben pe cursuri din 14 județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, noi avertizări Cod portocaliu și Cod galben de inundații, valabile, pe ansamblu, până miercuri seară, pe râuri din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea. Astfel, în intervalul 3 noiembrie,ora 12:00 - 4 noiembrie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de

Social 03-11-2026 13:29

Bihor: Sănătatea mintală a deținuților și a personalului din penitenciare - afectată de stres, supraaglomerare și nevoia de compasiune

Supraaglomerarea, zgomotul permanent, spațiile restrânse și stresul cotidian afectează atât persoanele private de libertate, cât și personalul penitenciar, evidențiază o cercetare realizată în cadrul unui proiect european dedicat sănătății mintale la care participă și Penitenciarul Oradea, singura unitate de detenție din România implicat

Social 03-11-2026 11:08

Arad: Complexul hotelier Moneasa, simbol al stațiunii montane, scos la licitație la prețul de 232.460 de euro

Complexul hotelier Moneasa, un simbol al stațiunii montane cu același nume, este scos la licitație la un preț de pornire de 232.460 de euro, după ce societatea care îl deține a intrat în faliment și a fost declanșată procedura de lichidare. De vânzarea complexului se ocupă un lichidator judiciar, iar platforma online care org

Social 03-11-2026 10:49

Harghita: Doi tineri, salvați de pe traseul de via ferrata Wild Ferenc; nu aveau echipament tehnic și experiență

Doi tineri au fost salvați de salvamontiști, luni seara, după ce au rămas blocați pe traseul de via ferrata Wild Ferenc, de pe Suhardul Mic, în zona Lacului Roșu, aceștia pornind în ascensiune fără echipament tehnic și fără să aibă experiență în parcurgerea unor astfel de trasee. Șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo din cadr

Social 03-11-2026 10:30

MAE/ Atenționare de călătorie: Chile - cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Serviciul Național de Geologie și Minerit a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan, afectând localitățile Pinto și Coihueco. Potrivit

Social 03-11-2026 10:29

Cod portocaliu de ploi abundente în județul Constanța, marți; Coduri galbene de precipitații și vânt în Muntenia și în Dobrogea, până miercuri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza județului Constanța, precum și alte Coduri galbene de precipitații, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineața zone din Dobrogea și din cea mai mare parte a Munteniei,

Social 03-11-2026 09:37

Cod roșu de viituri și depășiri ale Cotelor de pericol pe râuri din județul Constanța, în orele următoare

Institutul Național de hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pe parcursul următoarelor ore pe râuri din județul Constanța. Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide cu posibile efe

Social 03-11-2026 09:12

Tulcea: Aplicații militare cu muniție de război, în poligoanele din Babadag și Cataloi

Populația este sfătuită să ocolească drumurile din imediata apropiere a poligoanelor militare din apropierea orașelor Tulcea și Babadag care găzduiesc, începând din această săptămână, noi aplicații cu muniție de război. Aplicația militară din poligonul Babadag a început marți, se va desfășura în fiecare zi lucrăto

Social 03-11-2026 09:08

VIDEO Constanța: Trafic feroviar închis între Eforie Nord și Eforie Sud; s-a surpat terasamentul căii ferate

Traficul feroviar a fost închis temporar între Eforie Nord și Eforie Sud, ca urmare a surpării terasamentului căii ferate în respectiva zonă, a informat, marți, CFR Infrastructură Constanța.

Social 03-11-2026 09:04

Constanța: Copaci căzuți, străzi inundate în localități din județ, în urma ploilor

Copaci căzuți și străzi inundate în mai multe localități sunt printre efectele negative ale ploilor căzute în ultimele 24 de ore în județul Constanța, marți dimineață fiind transmis mesaj RO-ALERT de Cod Roșu de precipitații pentru trei localități, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'.

Social 03-11-2026 08:31

Bihor: Festivalul-concurs 'D'ale porcului', trei zile de tradiții culinare și tentative de record mondial, la Băile Felix

Festivalul-concurs 'D'ale porcului', ajuns la ediția a 13-a, se va desfășura în premieră pe parcursul a trei zile, în perioada 6-8 noiembrie, în parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix, a informat marți, într-un comunicat de presă, organizatorul Nicolae Pop, președintele Asociației Culturale D'Art.

Social 02-11-2026 23:40

Timiș: Acțiune de căutare la Poeni a unei familii cu doi copii, dispăruți după ce au plecat cu un ATV

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Făget au fost sesizați, luni seara, prin apel la 112, de către un pădurar de la o cabană de vânătoare din localitatea Poeni,că un bărbat, împreună cu soția și cei doi copii minori, au plecat de la cabană cu un ATV și nu au mai revenit. Pădurarul ar fi declarat că familia de patru turiști și-au l

Social 02-11-2026 22:42

MAE - atenționare de călătorie în Grecia pentru marți: cod roșu de precipitații abundente

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia asupra faptului că serviciul local de meteorologie - EMY a emis o atenționare de cod roșu de precipitații abundente, însoțite de descărcări electrice frecvente și căderi locale de grindină pentru data de marți, 3 noie