Procurorul general Alex Florenţa: Modificările legislative adoptate luna trecută lipsesc de conţinut statutul magistraţilor
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Alex Florenţa, susţine că modificările legislative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor s-au făcut prin "simularea unui dialog, cu ignorarea principiilor cooperării loiale şi respectului reciproc pe care puterile statului şi-l datorează".
"Ziua Justiţiei, în acest an, constituie nu atât un prilej aniversar, cât un prilej obligatoriu de reflecţie, de analiză, având în vedere adoptarea de către Parlament, în luna iunie, a unor modificări referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor. Consider că este necesar să subliniez consecinţele negative ale acestui demers legislativ, care a creat o situaţie dificilă pentru buna funcţionare a sistemului judiciar, prin raportare la principiile de bază ale democraţiei şi ale statului de drept. Astfel, trebuie menţionat că aceste modificări s-au făcut prin simularea unui dialog, cu ignorarea principiilor cooperării loiale şi respectului reciproc pe care puterile statului şi-l datorează, prin neînsuşirea de către legiuitor, într-o măsură satisfăcătoare, a propunerilor pertinente, de natură tehnică, formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii", afirmă Alex Florenţa într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Justiţiei.
El subliniază că Justiţia reprezintă un factor de echilibru, care trebuie să realizeze un serviciu public.
"În ceea ce priveşte Ministerul Public, rolul şi responsabilitatea acestuia, esenţiale pentru sănătatea unei democraţii, sunt prevăzute în Constituţia României: Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În considerarea acestei importante şi dificile responsabilităţi sociale, pentru asigurarea independenţei justiţiei, puterea politică a proiectat un statut specific pentru magistraţi, independenţa asociată acestui statut fiind definită, pe de o parte, prin interdicţii şi incompatibilităţi şi, pe de altă parte, printr-o componentă financiară aparte (constituită inclusiv prin pensia de serviciu şi stabilirea unei limite de vârstă inferioară pentru pensionare faţă de alte categorii profesionale)", menţionează şeful PÎCCJ.
În opinia sa, modificările legislative adoptate luna trecută "lipsesc practic de conţinut acest statut, iar efectele negative deja se văd prin părăsirea masivă a sistemului, continuând, cel mai probabil, cu repercusiuni în ceea ce priveşte calitatea actului de justiţie".
"Şi aici am în vedere, mai ales, celeritatea soluţionării cauzelor în condiţiile creşterii volumului de activitate pentru magistraţii rămaşi în sistem. Acestea sunt efectele pe termen scurt, dar există ipoteza îngrijorătoare ca, pe termen mediu, magistratura să se transforme într-o profesie neatractivă pentru tinerii competenţi, or, resursa umană de înaltă calitate profesională este definitorie pentru această profesie", atrage atenţia procurorul general.
El îşi exprimă regretul că decidenţii politici "nu au înţeles că modificări de acest gen, făcute fără analize mature şi echilibrate, precum şi fără o consultare reală a sistemului, impactează negativ funcţionarea sistemului de justiţie cu consecinţe directe asupra calităţii actului de justiţie".
"În acest moment dificil pentru sistemul judiciar, gândurile mele se îndreaptă în primul rând către colegii procurori cărora le mulţumesc pentru munca şi contribuţia constantă la crearea unei culturi organizaţionale solide, definită prin valori instituţionale puternice: profesionalism, responsabilitate, loialitate, implicare, onestitate. În al doilea rând, doresc să îmi exprim aprecierea şi respectul faţă de corpul judecătorilor, precum şi faţă de celelalte profesii juridice - avocaţi, notari, executori, personal auxiliar - şi să le urez succese profesionale şi personale, având convingerea că doar prin eforturi comune poate fi realizată responsabilitatea socială conferită prin Constituţie: Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. La mulţi ani cu ocazia Zilei Justiţiei!", mai transmite procurorul general al PÎCCJ. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Percheziții în județul Constanța în legătură cu procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță (surse)
Mai multe percheziții ale procurorilor de la Parchetul General au loc joi în județul Constanța, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale ale unor firme, în două dosare ale Secției de urmărire penală. Potrivit unui comunicat al Parchetului transmis AGERPRES, procurorii și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Insp
VIDEO IGPR: 16 persoane audiate pentru furt calificat din avioane; ar fi furat produse de 800.000 de euro
Polițiștii Direcției Transporturi pun în aplicare, joi, 12 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar de furt calificat din aeronave, cu un prejudiciu de 800.000 de euro produs unei companii aeriene. ''Sunt efectuate cercetări cu privire la act
ANP: Ambii operatori de telefonie au serviciile în funcțiune în sistemul de detenție
Ambii operatori de telefonie au serviciile în funcțiune în sistemul de detenție, iar din considerente de securitate și pentru eficientizarea activităților restricția de cinci minute pe zi aferente fiecărei persoane private de libertate rămâne în vigoare. 'Începând cu ora 19:30, ambii operatori de telefon
Argeș: O femeie din Rociu și-a înjunghiat mortal soțul
O femeie de 46 de ani, din comuna argeșeană Rociu, este acuzată că și-a înjunghiat mortal soțul pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice. Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați miercuri, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie și-ar fi înjunghiat soțul, &i
Botoșani: Bărbat arestat și trimis în judecată de procurori după ce a ucis un ciobănesc german
Un bărbat din Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, după ce a ucis câinele unui vecin, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchet. Potrivit sursei citate, bărbatul, care se află în arest preventiv, va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii 'uciderea
PICCJ: Două persoane reținute după ce ar fi promis să faciliteze redobândirea cetățeniei române
Două persoane au fost reținute de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi solicitat sume de bani pentru pregătirea și facilitarea soluționării unor dosare de redobândire a cetățeniei române. Potrivit unui comunicat al PICCJ transmis, miercuri, AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Galați: Tânăr reținut după ce ar fi tras cu o armă airsoft asupra unui bărbat, în urma unui conflict
Un tânăr de 22 de ani din municipiul Tecuci a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gălățeni, după ce ar fi tras cu o armă airsoft asupra unui bărbat de 25 de ani, provocându-i leziuni care necesită mai multe zile de îngrijiri medicale, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Potrivit surse
Foștii lideri ai organizațiilor PNL din sectoarele 2, 3, 4 și 5 cer în instanță suspendarea deciziei de demitere
Foștii președinți ai organizațiilor Partidului Național Liberal din sectoarele 2, 3, 4, 5 din Capitală și liderul filialei din Ialomița au cerut în instanță suspendarea deciziei prin care au fost demiși din funcții. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Monica Anisie - PNL Sector 2, Andrei Baciu - PNL Sector 3, Ionuț Stroe - PNL Sector 4, Ștefan M
IGPR: Două persoane urmărite de autoritățile germane pentru tentative de înșelăciune, depistate în Voluntari
Un bărbat și o femeie au fost depistați în orașul Voluntari și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Capitalei, în urma unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane, pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă. 'Persoanele ar fi făcut parte dintr-un
IGPR: Polițiștii au predat Germaniei un bărbat urmărit pentru trafic de persoane raportat la prelevarea de organe
Poliția Română a predat, luni, autorităților germane, un bărbat urmărit internațional, în baza unui mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane raportat la prelevarea și transplantul ilegal de organe umane. 'La data de 21 iulie 2026, în urma unei acțiuni organizate în comun cu autorități
Înalta Curte solicită respectarea Constituției în procesul de adoptare a legii salarizării
Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Senatului și Camerei Deputaților ca procedura parlamentară privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice să se desfășoare cu respectarea strictă a Constituției, susținând că ar exista 'serioase îndoieli' asupra validității etapelor parcurse deja. 'Î
Argeș: Un bărbat care ar fi agresat angajații unei săli de jocuri și ar fi amenințat polițiștii, reținut pentru ultraj
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care ar fi agresat angajații unei săli de jocuri din Curtea de Argeș și apoi ar fi amenințat polițiștii care au intervenit pentru aplanarea conflictului, a fost reținut pentru ultraj și lovire sau alte violențe, au informat luni reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Incidentul a avut loc &
Arad: Primarul din Livada anunță că e anchetat de Parchetul European după o plângere depusă de fiul său
Primarul comunei arădene Livada, Adrian Țolea, a anunțat, luni, că este audiat de Parchetul European, în calitate de suspect, privind o finanțare de 30.000 de euro obținută de soția sa în urmă cu șapte ani, iar plângerea a fost depusă de fiul lor, care ar fi fost angajat în proiect în perioada respectivă. Primarul, care este și fo
Constanța: Doi inspectori vamali și reprezentantul unei firme, trimiși în judecată pentru fapte de corupție
Doi inspectori vamali și reprezentantul unei firme au fost trimiși în judecată pentru luare de mită în formă continuată, respectiv dare de mită, inculpații asumându-și în totalitate faptele comise, a informat luni Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța. Potrivit sursei citate, procurorii anticorupție au d










