2 iulie - Ziua justiţiei
Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, în 2023 fiind marcată la 2 iulie.
Această zi a fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, având menirea de a marca rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, ale partenerilor justiţiei, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Totodată, această zi constituie un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor instituţionale.
De-a lungul timpului, cu prilejul acestei zile, Uniunea Juriştilor din România şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii au organizat o serie de manifestări, ce au inclus seminarii, conferinţe, dezbateri publice, zilele porţilor deschise la instituţiile de profil, la care participă magistraţi şi reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale (avocaţi, notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti), personalităţi ale vieţii publice şi juridice. Totodată, reprezentanţi din domeniu transmit, cu această ocazie, mesaje dedicate acestei zile.
La 3 iulie 2022, cu ocazia sărbătoririi Zilei Justiţiei, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Corbu, a transmis un mesaj în care afirma că în centrul justiţiei trebuie să se afle cetăţeanul, ceea ce este specific oricărui serviciu public. "Ziua Justiţiei reprezintă nu doar un prilej aniversar, în cadrul căruia oferim o cuvenită recunoaştere muncii şi dăruirii profesionale a judecătorilor, magistraţilor - asistenţi, grefierilor şi a celorlalte categorii de personal care constituie coloana vertebrală a sistemului de instanţe judecătoreşti, dar ne dă şi ocazia de a reflecta la priorităţile serviciului nostru public pentru perioada următoare", mai afirma, între altele, preşedinta ÎCCJ în mesajul său. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 65 de ani de la nașterea artistului Ioan Gyuri Pascu (31 august)
Ioan Gyuri Pascu a fost unul dintre cei mai versatili artiști ai României postdecembriste. Muzician, actor, comediant și scriitor, el a reprezentat un spirit liber, caracterizat prin autenticitate, talent, umor și o energie inepuizabilă. A fost membru marcant al grupului satiric Divertis, ca muzician a abordat genuri variate, de la rock și blues, până la folk și
Reuniunea Anuală a Diplomației Române - ediția 2026 (31 august - 1 septembrie)
Ediția 2026 a Reuniunii Anuale a Diplomației Române are loc în intervalul 31 august - 1 septembrie, la București, sub tema 'Diplomația: ancora unei lumi în schimbare', conform unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române (
31 august - Ziua internațională pentru persoanele cu descendență africană (ONU)
Într-un moment de transformare pentru egalitatea globală, Adunarea Generală a ONU a adoptat o nouă rezoluție în decembrie 2024, lansând cel de-al Doilea Deceniu Internațional pentru Persoanele cu Descendență Africană. Desfășurat în perioada 1 ianuarie 2025 - 31 decembrie 2034, acest deceniu are ca temă 'Persoanele de origine africană: recunoaștere
31 august - Ziua Limbii Române
La 31 august este sărbătorită Ziua Limbii Române, fiind instituită prin Legea nr. 53/2013. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost inițiată în 2011 de 166 de parlamentari din toate grupurile politice care au depus la Senat un proiect de lege prin care au solicitat proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 august
Ortodoxe Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă; Sf. Cuv. Macarie Protopsaltul Greco-catolice Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului Romano-catolice Ss. Raimund Nonnatus, călug.; Nicodim; Iosif din Arimateea Așezarea cinstitului brâu al Maicii Do
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 august
Este a 243-a zi a anului 2026. Au mai rămas 122 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 37 m și apune la 19 h 54 m. Luna răsare la 21 h 02 și apune la 10 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)
30 august - Ziua internațională a persoanelor dispărute (ONU)
Ziua internațională a persoanelor dispărute este marcată anual, la data de 30 august. În decembrie 2010, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin adoptarea Rezoluției 65/209, și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea fenomenului disparițiilor forțate în diferite regiuni ale lumii, care presupune arestarea, detenția și răpire
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 august
Ortodoxe Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului Duminica a 13-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 13-a după Rusalii. Sf. patr. Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou ai Co
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 august
Este a 242-a zi a anului 2026. Au mai rămas 123 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 36 m și apune la 19 h 56 m. Luna răsare la 20 h 42 și apune la 08 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
29 august - Ziua internațională împotriva testelor nucleare (ONU)
Ziua internațională împotriva testelor nucleare ('International Day against Nuclear Tests') este marcată în fiecare an la 29 august, pentru a atrage atenția asupra efectelor negative pe care le au testele cu arme nucleare. Ziua internațională împotriva testelor nucleare a fost declarată prin Rezoluția 64/35, la 2 decembrie 2009, &icir
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (29 august)
Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 29 august, zi de Post. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care începe la 1 septembrie. Sfinții Evangheliști Matei (14, 1-12) și Marcu (6, 14-29) relatează pe larg sfârșitul mucenicesc al Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 august
Ortodoxe Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post) Greco-catolice Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Post și ajun Romano-catolice Martiriul Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Sabina, m. Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezăt
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 august
Este a 241-a zi a anului 2026. Au mai rămas 124 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 35 m și apune la 19 h 58 m. Luna răsare la 20 h 23 și apune la 07 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Prințul moștenitor Haakon a devenit noul rege al Norvegiei (fișă biografică)
Prințul moștenitor Haakon a devenit, la 28 august 2026, noul rege al Norvegiei, după decesul tatălui său, regele Harald, transmite Reuters. Noul monarh al Norvegiei a luat numele de Regele Haakon al VIII-lea, a anunțat palatul regal într-o postare pe Instagram, așa cum se așteptau de altfel observatorii regali, mai informează Reuters.
Retrospectiva evenimentelor interne 24-28 august 2026
Vizita în Republica Moldova a președintelui Nicușor Dan, sesiunea extraordinară Senatului și Camerei Deputaților, detectarea mai multor drone de către Sistemul de supraveghere radar al Ministerul Apărării Naționale, producerea unui cutremur cu magnitudinea 4,4 grade sunt câteva dintre cele mai importante evenimente interne din intervalul 24-28 august 2026.














