Prahova: 11 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o profesoară în faţa cancelariei Colegiului "Spiru Haret"

Tânărul care, în ianuarie 2019, a înjunghiat o profesoară în faţa cancelariei Colegiului "Spiru Haret" din Ploieşti a fost condamnat, vineri, la 11 ani şi două luni de închisoare, după ce Tribunalul Prahova a amânat de şapte ori pronunţarea unei decizii în acest dosar.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Mihai Alexandru Niţescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, un an de detenţie pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi un an şi 10 luni de închisoare pentru port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Instanţa de fond a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat sunt săvârşite în concurs real şi a revocat amânarea aplicării unei pedepse de 8 (opt) luni închisoare pe care inculpatul a primit-o într-un alt dosar, în anul 2017, dispunând aplicarea şi executarea ei.
În final, Mihai Alexandru Niţescu va executa o pedeapsă de 11 ani şi două luni de închisoare.
Instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă a părţii vătămate, dar a admis în integralitate acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, obligându-l pe inculpat să plătească spitalului 11.112,80 lei despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 19.01.2019 şi pana la plata efectivă, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate în perioada 29.01.2019 - 08.02.2019.
De asemenea, Niţescu este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 12.000 lei.
Decizia nu este definitivă.
În luna ianuarie 2019, o profesoară a Colegiul Naţional ''Spiru Haret'' din Ploieşti a fost înjunghiată în faţa cancelariei.
Conform datelor oferite de autorităţi la acel moment, autorul faptei a profitat că în curtea unităţii de învăţământ intră un grup mai mare de elevi şi s-a strecurat printre ei, iar paznicul nu l-a observat. La scurt timp după ce a înjunghiat-o pe profesoară, a fost prins de o patrulă de jandarmi, asupra lui fiind găsite mai multe arme albe.
''După imobilizare, la controlul corporal şi al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: un cuţit de bucătărie cu lama de 10 centimetri, un toporaş cu coada metalică, o teslă cu coada metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 litri tăiat în care se aflau cuie, o sticlă de 0,5 litri cu alcool, cu miros specific de ţuică, consumat din el. Persoana în cauză, cât şi bunurile găsite asupra sa au fost predate organelor de urmărire penală'', au spus oficiali din IJJ Prahova.
Profesoara înjunghiată a fost transportată la Spitalul Judeţean Ploieşti, cu plagă înjunghiată abdominală, stabilă hemodinamic, fiind ulterior operată. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DGPMB: Tânăr de 20 de ani găsit decedat la o adresă în Sectorul 2; nu s-au găsit urme de violență
Un tânăr de 20 ani a fost găsit decedat la o adresă din Sectorul 2 al Capitalei, iar în urma examinării medico-legale nu au fost constatate urme de violență. 'Au fost solicitați polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri, care au preluat cercetările la fața locului, iar în urma examinării medico-legale nu au fost constatat
Prezidențiale2025/ CNSAS: Crin Antonescu a dat o declarație la Securitate în 1988, dar nu a fost colaborator al Securității
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a dat o declarație la Securitate în 1988, dar nu i se poate reține calitatea de agent sau colaborator al Securității comuniste, a stabilit Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). În adeverința publicată pe site-ul CNSAS se arată
Protestatarul Cezar Avrămuță, amendat cu 1.000 de lei după ce a vrut să intre la Palatul Cotroceni
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca 'stegarul dac', a fost amendat, marți, cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfășura un protest în fața Palatului Cotroceni și a alergat spre intrarea sediului. 'Astăzi, în jurul orelor 12:00, a avut loc o adunare publică nedeclarată pe trotu
Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peșchir
Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marți, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. 'Admite propunerea PICCJ în dosarul de urmărire penală nr. 72/76/P/2024/d3 și dispune prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul Pe
Alți patru protestatari implicați în violențele de la BEC, reținuți de procurori
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Direcției Generale de Jandarmi și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, au efectuat marți patru percheziții domiciliare la adrese din București Ilfov, în cadrul anchetei privind violențele împotriva jandarmilor în Centrul Vechi al Capitalei, după ce Biroul Elector
CSM a dat aviz negativ proiectului de modificare a pensiilor magistraților
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marți, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Proiectul cu privire la pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare, prevede ca, începând cu data de 1 ianuarie 2026, jud
Prahova: Dosar penal după ce Marian Godină ar fi fost amenințat cu acte de violență (surse)
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. 'La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești a fost înregistrată o plângere a unui bărbat de 39 de ani, din municipiul
Patru aleși locali, declarați de ANI în stare de incompatibilitate sau conflict de interese
Agenția Națională de Integritate (ANI) a stabilit că patru aleși locali s-au aflat în conflict de interese de natură administrativă sau în stare de incompatibilitate. Astfel, Ana Cornelia Măcrineanu, primar al comunei Viziru, județul Brăila, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 8 iulie 2021 - 3 mai 2022,
DGPMB: Noi percheziții în dosarul protestului pro-Georgescu de la Biroul Electoral Central
Polițiștii Capitalei, alături de procurori, au depistat, marți, în urma a patru percheziții efectuate, trei suspecți, în dosarul protestului pro-Georgescu de la Biroul Electoral Central din data de 9 martie. 'Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul de Investigații Criminale, sub su
Arad: Prejudiciu de 71 de milioane de lei în cazul firmei care ar fi participat la licitații CNAIR cu acte false
Anchetatorii au calculat un prejudiciu de 71 de milioane de lei (TVA inclus) în cazul licitațiilor pentru deszăpezirea A1 în vestul țării câștigate de o firmă din Arad, al cărei administrator s-ar fi folosit de documente false și a fost trimis în judecată de procurori. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au prec
Botoșani: Primarii din orașul Flămânzi și comuna Mihai Eminescu, arestați preventiv
Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și cel al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îi acuză de luare de mită. Curtea de Apel Suceava a dispus, luni, arestarea
Iași: Bărbatul care și-a lovit fosta soție și a incendiat-o, prins de polițiști
Bărbatul care în cursul dimineții de luni și-a lovit fosta soție cu ciocanul și a incendiat-o a fost prins de polițiști. ''În urma activităților specifice desfășurate, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de polițiști, în municipiul Iași. Acesta va fi condus la cercetări, urmând ca în funcți
Primarul din Târgu Mureș nu își va putea exercita atribuțiile timp de 60 de zile; tribunalul a respins contestația sa
Tribunalul Mureș a respins, luni, contestația depusă de primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, împotriva măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, dispusă de procurorii anticorupție la începutul săptămânii trecute, care prevede faptul că edilul nu își va putea exercita atribuțiile în acest interval de timp, încheierea p
CSM: Candidații declarați admiși la INM urmează să-și înceapă activitatea ca auditori de justiție
Un număr de 250 de candidați au fost declarați admiși la Institutul National al Magistraturii (INM), urmând ca în următorii doi ani să parcurgă o perioadă de formare teoretică și practică în sistemul judiciar. 'Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, sesiunea iulie 2024 - aprilie 2025, a ajuns la final. După parcurg
IPJ Ilfov: Șofer depistat cu alcoolemie de peste 1 mg/l sâmbătă noaptea, în zona DN 3 - Pantelimon
Polițiștii ilfoveni au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat de 58 de ani, care se afla la volan având o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri din Ilfov au depistat în trafic conducătorul auto în zona DN 3 - Pantelimon, iar în urma testării cu aparat