logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Fostul primar Gheorghe Ştefan - 'Pinalti', condamnat la 4 ani şi 9 luni de închisoare în dosarul fraudării Poştei Române

Imagine din galeria Agerpres

Gheorghe Ştefan, zis 'Pinalti', fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi patron al clubului de fotbal Ceahlăul, a fost condamnat marţi de Tribunalul Bucureşti la 4 ani şi 9 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălarea banilor într-un dosar privind fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română.

În mai 2017, Gheorghe Ştefan a primit în acest dosar, tot la Tribunalul Bucureşti, o condamnare de 8 ani de închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa şi a dispus rejudecarea cazului.

Conform deciziei instanţei, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 4 ani pentru trafic de influenţă şi 3 ani şi 6 luni pentru spălarea banilor, fiind achitat pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice. Instanţa a constatat că aceste pedepse sunt complementare cu alte condamnări definitive primite de Gheorghe Ştefan în mai multe dosare penale, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani şi 9 luni închisoare.

Din această pedeapsă se vor scădea perioadele petrecute anterior de fostul primar în arest preventiv sau penitenciar, respectiv 29 octombrie 2014 - 19 iunie 2015, 3 octombrie 2016 - 20 septembrie 2017 şi 29 iunie 2018 - 15 noiembrie 2018.

În acelaşi dosar, Florin Aurelian Ciobotaru, fost director general adjunct al Poştei, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar Cosmin Dragoş Mihăilescu a primit 4 ani şi 6 luni.

Pe de altă parte, fostul director general al Poştei Române Dan Mihai Toader şi oamenii de afaceri Marian Constantinof şi Emmanouil Sorillos au fost achitaţi de judecători pentru complicitate sau participaţie improprie la abuz în serviciu, fiind invocată decizia nr. 405 a Curţii Constituţionale din 2016, prin care s-a stabilit că infracţiunea de abuz în serviciu se aplică doar dacă este încălcată legislaţia primară - legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă.

Pe latură civilă instanţa a dispus ca Florin Aurelian Ciobotaru şi Cosmin Dragoş Mihăilescu să plătească Poştei Române suma de 1.396.938 euro.

Totodată, judecătorii au constatat că Gheorghe Ştefan a depus suma de 582.663 lei reprezentând partea sa de prejudiciu, în plus fiindu-i confiscate sumele de 35.306 euro şi 422.138 lei.

Tribunalul a lăsat nesoluţionată latura civilă cu inculpaţii achitaţi în acest dosar, însă a menţinut sechestrul pe bunurile acestora.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Fostul primar din Piatra Neamţ a fost condamnat în mai multe dosare penale. În prezent, el se află în libertate, fiind eliberat condiţionat din închisoare în noiembrie 2018.

Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată în 2015 de DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu, alături de Dan Mihai Toader - fost director al Poştei Române, Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcţiei comerciale din CN Poşta Română SA, omul de afaceri Marian Constantinof, cel care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL, Emmanouil Sorillos - administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL şi Cosmin Dragoş Mihăilescu.

Firma SC Smart Telecom Solutions SRL a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, CN Poşta Română SA a încheiat, la data de 27 iulie 2006, în condiţii dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL (devenită SC Smart Telecom Solutions SRL) un contract de asociere în participaţiune privind prestarea unui serviciu de "bill payment" (încasare electronică a facturilor), folosind o reţea de terminale POS ce aparţinea unei societăţi de profil.

SC Smart Telecom Solutions SRL, reprezentată de Emmanouil Sorillos, nu a făcut decât să se interpună între Poşta Română SA şi firma respectivă, preluând o parte din profitul companiei naţionale.

Cel care, din partea Poştei Române, a determinat semnarea de către subordonaţii săi a acestui contract este directorul general de la acel moment - Dan Mihai Toader. Contractul respectiv s-a încheiat ca urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Emmanouil Sorillos. Prin executarea contractului, Poşta Română a suferit un prejudiciu de 1.437.139 de euro.

DNA mai arăta că, în cursul anului 2009, Gheorghe Ştefan, la acea dată primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al PDL, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, şi-a impus un apropiat, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcţia de director general adjunct, având în coordonare Direcţia comercială a CN Poşta Română SA.

Ulterior, Gheorghe Ştefan şi Florin Aurelian Ciobotaru au convenit cu Marian Constantinof ca o societate comercială nou înfiinţată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relaţia contractuală cu Poşta Română, privind prestarea, în unităţile poştale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS.

În schimbul folosirii influenţei sale, pentru a-l determina pe Florin Aurelian Ciobotaru să înceteze contractele Poşta Română cu SC Smart Telecom Solution SRL şi să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL (pe care Marian Constantinof o controla prin interpuşi), Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Constantinof să îi dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut această din urmă societate comercială, în executarea contractelor încredinţate.

În acest context, Gheorghe Ştefan a exercitat presiuni asupra lui Florin Aurelian Ciobotaru pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL şi Poşta Română.

La rândul său, Florin Aurelian Ciobotaru a exercitat presiuni asupra angajaţilor din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaţilor amintiţi, Florin Aurelian Ciobotaru a apelat la cunoştinţele juridice ale lui Cosmin Mihăilescu (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-l ajuta în încetarea raporturilor comerciale dintre companie şi SC Smart Telecom Solutions SRL.

Contractele dintre Poşta Română şi Smart Telecom Solutions SRL au fost denunţate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Florin Aurelian Ciobotaru şi Cosmin Mihăilescu (în calitate de consilier juridic "delegat" de un cabinet de avocatură). În acest fel, Poşta Română şi-a asumat riscul plăţii unor daune interese compensatorii.

După parcurgerea procedurilor judiciare declanşate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluţionarea litigiului comercial cu Poşta Română, compania a fost obligată la plata unor despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro.

Ulterior, Florin Aurelian Ciobotaru, în calitate de director general adjunct având în coordonare Direcţia comercială din Poşta Română, a negociat şi a încheiat în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale, fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională, un contract de asociere în participaţiune.

DNA preciza că Poşta Română a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL şi apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participaţiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziţie publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unităţile poştale ale companiei.

În realitate, în ambele cazuri, reţeaua de terminale POS aparţinea Payzone SA (care a instalat terminalele şi care deţinea platforma de operare şi un "call-center" pentru oferirea de consultanţă şi service).

În opinia DNA, atât Smart Telecom Solutions SRL, cât şi Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă, iar Poşta Română a acceptat nejustificat să îşi împartă profitul cu aceste societăţi comerciale.

Anchetatorii au mai stabilit că, prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relaţia comercială pe care în realitate o desfăşura cu Payzone Romania SA, Poşta Română a achitat nejustificat, în perioada mai - octombrie 2009, suma de 224.979 euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei.

La cererea lui Gheorghe Ştefan, Marian Constantinof a achitat din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma totală de 302.845 lei către o societate controlată prin interpuşi de fostul primar din Piatra Neamţ, pentru achiziţionarea de publicitate în municipiul Piatra Neamţ. Această societate comercială a direcţionat o parte din banii încasaţi către o televiziune la care asociaţi erau copiii lui Gheorghe Ştefan.

Tot la solicitarea lui Gheorghe Ştefan, Marian Constantinof a achitat costurile deplasării şi ale unui cantonament efectuat, în Italia, de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ. Costul transportului şi al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este Marian Constantinof, a fost de 39.417 lei şi 35.306 de euro.

La data de 3 septembrie 2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, a plătit 10.000 lei pentru Gheorghe Ştefan şi soţia sa, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.

Totodată, Gheorghe Ştefan şi-a dat acordul ca o parte din sumele cerute de el să fie direcţionate, sub forma unor sponsorizări, către o asociaţie sportivă ce aparţinea unei persoane din familia lui Florin Aurelian Ciobotaru. Astfel, în iulie şi septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăţi în favoarea asociaţiei, în valoare totală de 62.000 de lei.

Potrivit DNA, valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ştefan sau altora, la cererea lui, este de 422.138 lei (circa 100.000 de euro) şi 35.306 euro. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 20-02-2025 14:14

CSM: Declarațiile Dianei Șoșoacă referitoare la anumiți procurori - de natură să lezeze grav independența sistemului judiciar

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, joi, că declarațiile europarlamentarului Diana Șoșoacă, în care a acuzat mai mulți procurori că fac 'dosare la comandă' și i-a catalogat drept 'incompetenți, inculți și hoți', sunt de natură să lezeze 'grav' independența sistemului judiciar.

Justitie si interne 20-02-2025 11:15

Dolj: Bărbatul din Craiova cercetat pentru antisemitism, trimis în judecată sub control judiciar

Bărbatul din Craiova pe numele căruia procurorii au deschis dosar penal în decembrie 2024 pentru 'incitare la ură sau discriminare' și 'promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepții sau doctrine antisemite' a fost trimis în judecată sub control judiciar. 'La data de 19 februarie, procurorii din cadrul Parch

Justitie si interne 19-02-2025 19:59

IGPF: Tentativa sau trecerea ilegală a frontierei - principalele infracțiuni descoperite la granițe în 2024

Tentativa sau trecerea ilegală a frontierei au fost principalele infracțiuni descoperite la granițe anul trecut, cei mai mulți cetățeni prinși fiind din Ucraina și continentul asiatic, a informat, miercuri, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). ''În anul 2024, au fost constatate 41.715 fapte ilegale, din care 19.

Justitie si interne 19-02-2025 15:59

Satu Mare: Percheziții la instituții publice și cabinete medicale într-un dosar de trafic de influență și luare de mită

Zece percheziții la sediile unor instituții, cabinete medicale private și domicilii ale unor persoane fizice au avut loc miercuri în județ, într-un dosar de trafic de influență și luare de mită pentru obținerea pensiei de invaliditate, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, printr-un comunicat de presă. '&

Justitie si interne 19-02-2025 14:12

Ministerul Justiţiei: Radu Marinescu a discutat cu ambasadorul Spaniei în România despre priorități comune în domeniul justiției

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul Regatului Spaniei în România, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, context în care au discutat, printre altele, despre prioritățile comune în domeniul justiției. Potrivit unui comunicat al MJ transmis,

Justitie si interne 19-02-2025 12:06

Anchetă la Parchet după ce Diana Șoșoacă a dat buzna în biroul unui judecător CCR

Parchetul General a deschis o anchetă după ce Diana Șoșoacă, șefa partidului SOS România, a dat buzna, luni, la Curtea Constituțională, unde s-a certat cu angajații instituției și cu un judecător. Potrivit unor surse judiciare, ancheta a fost demarată în urma primirii unei sesizări de la Poliție. Diana Șoșoacă a veni

Justitie si interne 19-02-2025 11:33

Percheziții la mercenarul Horațiu Potra; acuzații de evaziune și spălare de bani (surse)

Procurorii de la Parchetul General efectuează miercuri 13 percheziții domiciliare în București și în județele Sibiu și Mureș, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, vizat fiind Horațiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu și lider al unei grupări de mercenari care a acționat în Africa. Potrivit unor

Justitie si interne 19-02-2025 11:06

Președintele CCR exclude posibilitatea reluării turului doi; ce spune despre 'probe' și declarațiile lui J.D.Vance

Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, exclude posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidențiale și spune că cererile de revizuire a hotărârii din decembrie sunt în afara cadrului procesual. Într-un interviu acordat Juridice.ro, Marian Enache a fost întrebat dacă poate fi revizuită decizia din

Justitie si interne 18-02-2025 19:50

Susținătorul lui Călin Geogescu care l-a amenințat pe Bolojan, arestat preventiv

Judecătoria Sectorului 5 a decis marți seara arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care a amenințat pe TikTok familia președintelui interimar Ilie Bolojan. Bărbatul, susținător al lui Călin Georgescu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de incitare la violență, ură sau discriminare în formă continuată, tulburare

Justitie si interne 18-02-2025 18:23

CCR: Modalitatea de calcul al despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv în perioada comunistă - neconstituțională

Curtea Constituțională a României a constatat, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile legale referitoare la modul de calcul al despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, cu majoritate de voturi Curtea a

Justitie si interne 18-02-2025 17:57

CCR: Sesizarea președintelui Iohannis privind modificarea unui articol din Legea fondului funciar - amânată

Curtea Constituțională a României a amânat, marți, pentru 11 martie, discuțiile pe sesizarea fostului președinte Klaus Iohannis în legătură cu modificarea articolului 24 alineatul 3 din Legea fondului funciar. Actul normativ, trimis pe 19 iulie 2024 la CCR, introduce în categoria construcțiilor pentru care comisia județ

Justitie si interne 18-02-2025 17:52

CCR: Sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu Legea privind pensiile militare de stat - amânată o săptămână

Curtea Constituțională a României a amânat, marți, pentru 25 februarie, dezbaterile pe sesizarea Avocatul Poporului în legătură cu actul normativ pentru completarea Legii privind pensiile militare de stat. Avocatul Poporului notează în obiecția trimisă pe masa judecătorilor constituționali că unul dintre argumente ar fi

Justitie si interne 18-02-2025 15:55

Susținător al lui Călin Geogescu, reținut după ce l-a amenințat pe Bolojan într-o înregistrare pe TikTok

Un bărbat de 40 de ani, susținător al lui Călin Georgescu, a fost reținut de procurori, după ce a amenințat pe TikTok familia președintelui interimar Ilie Bolojan. Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de incitare la violență, ură sau discriminare în formă continuată, tulburare a ordinii și liniștii publice în for

Justitie si interne 18-02-2025 12:54

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad funcționează cu șapte procurori din 15

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad funcționează cu mai puțin de jumătate din procurorii prevăzuți în schema de personal, respectiv 7 din 15, iar de la 1 martie un procuror va pleca și vor rămâne în activitate doar șase. Într-un comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad,

Justitie si interne 18-02-2025 12:11

MJ: Marinescu a căutat cu ambasadorul Japoniei soluții judiciare pentru români aflați în penitenciarele din Japonia

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, context în care au discutat, printre altele, despre găsirea unor soluții mai bune de cooperare judiciară în privința unor cetățeni români aflați în penitenciarele din Japonia. Potrivit unui comunicat al MJ