Dâmboviţa: Primarul din Cojasca şi şase funcţionari, reţinuţi (surse)

Primarul comunei dâmboviţene Cojasca şi şase funcţionari publici au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor efectuate marţi la edil acasă şi la o instituţie publică, conform unor surse judiciare.
Primarul Gheorghe Victor şi cei şase funcţionari publici (două femei care lucrează la Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Populaţiei Cojasca şi alte patru care lucrează la primărie) au fost reţinuţi şi duşi în arestul Poliţiei. Funcţionarii sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals informatic în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, iar edilul este acuzat de instigare şi complicitate la infracţiunile de mai sus.
Ancheta vizează eliberarea în fals de vize de reşedinţă. Vizele ar fi fost eliberate pentru persoane care nu au locuit niciodată în imobilele respective, iar proprietarii nu ştiau că la adresele lor au fost eliberate astfel de documente.
La Cojasca vor avea loc alegeri pentru consiliul local pe 27 iunie. AGERPRES/(AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Organizatorul festivalului Sunwaves din Mamaia, suspectat că nu deține autorizațiile necesare; ancheta polițiștilor, în derulare
Polițiștii fac cercetări în cazul organizatorului festivalului Sunwaves din stațiunea Mamaia, care face amenajările necesare desfășurării evenimentului pe un sector de plajă în condițiile în care nu ar deține autorizațiile necesare, a informat luni Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit sursei citate, pol
Prahova: Caz de exploatare prin muncă la o fermă - șapte victime în opt ani (FOTO/VIDEO)
Doi bărbați și o femeie sunt cercetați de către anchetatorii prahoveni într-un dosar de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, șapte victime fiind exploatate la o fermă din județ în ultimii opt ani.
Bacău: Mama bebelușului răpit din Maternitatea SJU, pusă sub acuzare pentru complicitate
Mama bebelușului răpit, duminică, de o tânără din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la lipsire de libertate, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), comisarul Cătălina Crețu. Înainte să nască, femeia &icir
Prahova: Tânăr reținut pentru uciderea unui câine; animalul ar fi încercat să îl muște (surse)
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către anchetatorii prahoveni după ce a ucis un câine care ar fi încercat să îl muște, incidentul având loc la o adresă din municipiul Ploiești. Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, polițiștii
Vaslui: Moldovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor, prins la Albița
Un cetățean în vârstă de 63 de ani din Republica Moldova, condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor, a fost prins luni la Albița în timp ce voia să intre în țară având o carte de identitate falsă asupra lui. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului Ter
Dâmbovița: Percheziții în mai multe județe într-un dosar de constituire de grup organizat și înșelăciune
Polițiștii au efectuat, luni dimineață, 12 percheziții în Mehedinți (6), Timiș (1), Caraș-Severin (1), Ilfov (1), Brașov (1) și în municipiul București (2) într-un caz de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune, informează Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița. Vor fi puse în executare cinci mandat
Bacău: Nou-născutul dispărut din secția de maternitate a fost găsit în locuința unei tinere de 19 ani
Nou-născutul dispărut duminică din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău a fost găsit de polițiști în locuința unei tinere în vârstă de 19 ani, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'În urma amplelor activități investigativ-operative desfășurate, copilul a fost identificat de polițiști î
Bacău: Nou-născut dispărut din maternitate; polițiștii au demarat cercetări
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază, polițiștii sesizați de către personalul medical demarând cercetări pentru găsirea copilului și clarificarea incidentului, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:
Circulație oprită pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, în urma unui accident rutier
Traficul pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, din județul Brăila, este blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în urma impactului au rezultat două
IGPR: 560 de permise de conducere reținute, dintre care 53 pentru alcool
Polițiștii rutieri au reținut în ultimele 24 de ore 560 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 53 pentru alcool și au fost retrase 372 de certificate de înmatriculare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la pe
IGPR: 342 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, localizate pe teritoriul României
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 aprilie, 432 de persoane, 24 de autovehicule și 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică,
MAI - Peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor și 47.447 de verificări cu aplicația eDAC în ultimele 24 de ore
Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut, în ultimele 24 de ore, peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor, 47.447 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și 1.116 misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES. P
IGPR: Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun - descoperite în primele trei luni
Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele trei luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Rom&ac
Jandarmeria Capitalei: Bărbatul care s-a urcat pe acoperișul ICCJ - dus la spital și amendat cu 1.500 de lei
Bărbatul care s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dus la spital și sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de
Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud, afectând o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat în jurul orei 03:00, printr-u