CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supremă a dat Guvernul în judecată și a câștigat în primă instanță privind neplata restanțelor salariale apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
'Am decis (...) în ședința de Guvern sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție. De ce am fost nevoiți să facem acest lucru? Pentru că instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și a gestionării finanțelor publice. Sarcina puterii judecătorești, conform legii și Constituției, este de a interpreta și de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriștilor Guvernului instanța își depășește sfera de competență atribuită constituțional pentru că, potrivit Legii 500 din 2002 privind finanțele publice și Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare și alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive și suverane ale puterii executive și legislative. În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competență tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanțelor salariale din zona de Justiție', declara, pe 2 iulie, Bolojan.
El a susținut atunci că 'instanța perturbă direct echilibrul bugetar național', act ce reprezintă 'o ingerință directă' în activitatea executivă a statului.
'În luna martie, Înalta Curte de Casație a sesizat Curtea de Apel București, solicitând obligarea Guvernului să achite 4,8 miliarde lei, sume reprezentând restanțe salariale câștigate prin procese sau penalități la aceste restanțe. Ce am constatat foarte repede, cu mare celeritate: Curtea de Apel București a emis această acțiune la începutul lunii mai. Sigur, Guvernul a contestat această acțiune și termenul care a fost stabilit de către Înalta Curte este de 9 iulie. Prima instanță a stabilit, în afara acestei sume, și penalități de 1% pe zi din această sumă, care reprezintă 48 de milioane de lei pe zi, deci o sumă enormă, de aproximativ 9 milioane de euro, în afara amenzilor și a altor aspecte de genul acesta stabilite pentru Ministerul de Finanțe și pentru Guvern. Acest cuantum este în fapt mult mai mare, pentru că în afară de aceste sume solicitate de Înalta Curte mai sunt și sume în zona de Parchet, care și acestea sunt de aproximativ 3 miliarde de lei', a explicat prim-ministrul.
Ministerul de Finanțe consideră că o astfel de decizie ar aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat și ar crea grave prejudicii asupra bugetului de stat.
Pe 5 mai, Curtea de Apel București a admis acțiunea introdusă de Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat Guvernul și Ministerul Finanțelor să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraților.
CAB a mai stabilit că Guvernul și Ministerul de Finanțe trebuie să pună în executare decizia în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței, cu penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, dar și amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
Cererea de chemare în judecată este semnată de președintele Înaltei Curți, Lia Savonea, iar acțiunea a fost soluționată în timp record, chiar de la primul termen al procesului. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Patru persoane au fost amendate de polițiști după ce au cărat frunze cu drapelul României
Patru persoane din județul Suceava au fost amendate de polițiști, după ce au folosit drapelul României la cărat frunze, au anunțat, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, sancțiunile au fost dispuse după ce în cursul săptămânii trecute au apărut, pe rețelele sociale, imagini
Șefa PNL Moreni - pusă sub acuzare de procurori pentru evaziune fiscală (surse)
Președinta PNL Moreni (Dâmbovița), Ioana Raluca Dumitrică, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, două firme - Energy City Club SR
Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. ''Prin încheierea din data de 09.11.2026, pronunțată în dosarul nr. 46441/3/2026 al Tribunalului București, s-a admis cererea formulată de inculpatul G
Bacău: Doi lideri de sindicat, cercetați penal după ce ar fi delapidat 600.000 de lei
Doi lideri ai unei organizații sindicale sunt cercetați penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, după ce ar fi delapidat suma de 600.000 de lei, informează un comunicat de presă al instituției transmis, luni, AGERPRES. Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare, în cadrul acestui dosar penal. '&Ici
Anchetă a procurorilor într-un dosar de furt de energie destinată încărcării autovehiculelor electrice
Procurori de la Parchetul General și ofițeri de poliție de la Serviciul de Combatere a Infracțiunilor Informatice efectuează luni dimineața 30 de percheziții într-un dosar penal în care sunt cercetate 47 de persoane în legătură cu furtul de energie destinată încărcării autovehiculelor electrice. Conform unui comunicat al Parchetului Gen
Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni
Tribunalul București reia, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării de săptămâna trecută a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciziei prin care judecătorii de la
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu










