logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bilanţ la ICCJ/ Şefa Instanţei supreme: În furtuna creată de pandemie, Înalta Curte a intrat insuficient pregătită

Imagine din galeria Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intrat "insuficient" pregătită în "furtuna" creată de pandemia de COVID-19, însă judecătorii au reuşit să soluţioneze chiar şi în aceste condiţii mai multe dosare faţă de anul precedent, a declarat, miercuri, preşedintele Instanţei supreme, Corina Corbu.

Ea a prezentat raportul de activitate al ICCJ pe anul 2020, menţionând greutăţile create de pandemie în desfăşurarea proceselor şi soluţionarea la timp a dosarelor.

"Ştim cu toţii că, pe parcursul anului 2020, la nivel mondial s-a creat o stare de fapt cu totul nouă, cel puţin pentru generaţia noastră. Principii fundamentale şi considerate imuabile au fost repuse în discuţie pentru apărarea altor valori publice, precum viaţa şi sănătatea populaţiei. Măsurile de securitate sanitară au fost susţinute sau au fost contestate, după caz. Raporturile comerciale, cele de serviciu, familiale sau personale au fost afectate sau au dobândit forme sau valenţe inovative. Provocările noi au accentuat problemele vechi, iar polarizarea socială şi tensiunile pe care le generează s-au acutizat. În această furtună creată de pandemie, Înalta Curte a intrat insuficient pregătită pentru gestionarea unei situaţii pentru care nu existau precedente sau bune practici", a spus Corina Corbu.

Potrivit acesteia, a fost necesară reorganizarea, pentru ca activitatea de judecată să nu fie întreruptă şi să se desfăşoare cu respectarea legii şi a măsurilor de securitate sanitară.

"În acest context, o serie de probleme amânate an de an s-au cronicizat brusc şi mă refer aici doar la câteva dintre ele: insuficienţa spaţiilor de lucru, cu impact direct asupra posibilităţii reorganizării sălilor de judecată şi a birourilor pentru asigurarea distanţării sociale; supraîncărcarea care a continuat să genereze probleme majore, precum prelungirea duratei de soluţionare a cauzelor şi a redactării peste termen; caracterul arhaic al circuitelor administrative, gradul redus de digitalizare şi inadaptarea normelor procedurale în raport cu o situaţie de criză", a explicat şefa Instanţei supreme.

Corbu a evidenţiat că Înalta Curte a reuşit să funcţioneze parametri normali, nefiind amânate nici măcar procedurile de recurs în interesul legii sau de dezlegarea unei chestiuni de drept, care necesită participarea unui număr mare de judecători.

Ea a menţionat volumul mare de activitate, arătând că preşedintele unei Instanţe supreme dintr-o ţară europeană s-a mirat de numărul "neverosimil" de mare al dosarelor aflate pe rolul ICCJ.

"În cursul anului trecut, preşedintele unei alte instanţe, dintr-o ţară europeană cu o populaţie mai mare decât cea a României, a solicitat o serie de date statistice întrucât dorea să analizeze efectul pandemiei asupra Instanţelor supreme din mai multe state europene. Dacă îmi amintesc bine, i-am transmis doar numărul de dosare rulate şi numărul de şedinţe de judecată. A doua zi, am fost întrebată, evident, cu politeţea de rigoare, dacă nu este vorba de o eroare de tehnoredactare, pentru că din perspectiva lui cifrele erau neverosimil de mari pentru ceea ce trebuie să însemne o instanţă europeană", a afirmat Corina Corbu.

Datele statistice referitoare la activitatea Instanţei supreme, a subliniat ea, nu reflectă caracterul excepţional al anului 2020.

"Dacă vom examina capitolul de indicatori statistici din raport vom constata că, în cifre, nu se reflectă caracterul excepţional al anului 2020 şi asta ca urmare a măsurilor de repunere rapidă a cauzelor pe rol după încheierea stării de urgenţă şi a înjumătăţirii din proprie iniţiativă a vacanţei judecătoreşti. Concret, în ceea ce priveşte volumul de activitate, Instanţa supremă a înregistrat o variaţie de sub 2.000 de dosare faţă de anul anterior, fiind rulate un total de 26.976 de cauze, volum total atipic pentru o Instanţă supremă, al cărei rol primordial ar trebui să fie asigurarea interpretării unitare a legii. Numărul cauzelor soluţionate a crescut în anul 2020 faţă de anul 2019 cu peste 1.100 de dosare, ajungând la 15.404 cauze, un număr extrem de mare, iar stocul de dosare aflate pe rol, la finalul anului, a scăzut cu mai puţin de 3.000 de dosare, ceea ce înseamnă că judecătorii Înaltei Curţi au soluţionat în condiţii de pandemie un număr mai mare de dosare, decât cele soluţionate în anul 2019. Aceste cifre demonstrează că Instanţa supremă a trecut testul rezilienţei pe tot parcursul anului 2020", a precizat Corbu. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Şefa ICCJ: Problema sediului Instanţei supreme a devenit obiect de amuzament pentru unii oficiali ai statului

 

Bilanţ la ICCJ/ Iohannis: Reanalizarea Legilor Justiţiei nu mai poate fi amânată

 

Corbu: ÎCCJ pierde judecători prin pensionare la vârsta la care se consideră că abia dobândeşti înţelepciune

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-09-2026 15:37

DNA: Doi asistenți universitari și două studente de la Universitatea Ovidius - reținuți

Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat sâmbătă Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cad

Justitie si interne 05-09-2026 12:22

IGPF: Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. P

Justitie si interne 04-09-2026 18:44

Avocat: Procesul lui Borboly Csaba a fost unul atipic, a durat 14 ani

Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj-Napoca, referitor la cazul clientului său, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, judecat pentru mai multe presupuse fapte penale, că procesul acestuia a fost atipic din punct de vedere al duratei - 14 ani - și că în apel instanța a grăbit lucrur

Justitie si interne 04-09-2026 17:52

Dâmbovița: Control judiciar pentru un bărbat care a furat cristelnița dintr-o biserică

Un bărbat de 44 de ani, suspectat că a furat un obiect de cult dintr-o biserică din municipiul Moreni, a fost reținut, ulterior pe numele lui fiind dispusă măsura controlului judiciar, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că obiectul furat es

Justitie si interne 04-09-2026 17:22

Vaslui: Amenințare cu bombă în clădirea Tribunalului și Judecătoriei; autoritățile fac cercetări

Autoritățile efectuează cercetări după ce, în cursul dimineții de vineri, a fost anunțată printr-un e-mail plasarea unei bombe în clădirea în care funcționează Tribunalul și Judecătoria Vaslui. ''Am fost sesizați cu privire la faptul că o instituție publică din municipiul Vaslui a primit, pe adresa de e-mail, un mesaj

Justitie si interne 04-09-2026 14:40

Iași: Șofer urmărit pe străzile din Iași, oprit cu dispozitivul spike-strip în orașul Podu Iloaiei

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost urmărit în noaptea de joi spre vineri pe străzile din Iași, după ce, aflat la volanul unei mașini, a ignorat semnalele polițiștilor de a opri, el fiind prins ulterior în orașul Podu Iloaiei, cu ajutorul unui dispozitiv de tip spike-strip, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Iași.

Justitie si interne 04-09-2026 14:10

Sălaj: Patru bărbați - cercetați pentru camătă și șantaj; trei dintre ei au fost reținuți

Patru bărbați din comuna Românași sunt cercetați de polițiștii din Zalău pentru camătă și șantaj, după ce anchetatorii au stabilit că, în perioada 2016 - 2026, aceștia ar fi acordat fără drept împrumuturi unor persoane, percepând dobânzi excesive și recurgând ulterior la amenințări și presiuni pentru recuperarea banilor.

Justitie si interne 04-09-2026 13:44

Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării pentru fostul șef al Biroului

O pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării acesteia a fost obținută pentru fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, în urma acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul de caz în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform datelor

Justitie si interne 04-09-2026 13:38

Constanța: Cântăreața Dana Marijuana, condamnată la peste 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri

Cântăreața Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, a fost condamnată vineri de Tribunalul Constanța la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința magistraților nu este definitivă. 'În baza (...

Justitie si interne 04-09-2026 12:33

Constanța: Universitatea Ovidius menționează că pune la dispoziția DNA documentele solicitate în timpul percheziției la Facultatea de Medicină

Reprezentanții Universității Ovidius din Constanța confirmă că procurorii anticorupție fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină, adăugând că pun la dispoziția anchetatorilor toate documentele și informațiile solicitate. 'În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, Universitatea Ovidius din Constanța confirmă că, &icir

Justitie si interne 04-09-2026 11:11

Constanța: Percheziții ale procurorilor DNA la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius (surse)

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor DNA vizează comiterea unor presupuse fapte de corupție. În același dosar, descinderi ar avea loc și la domiciliile unor persoane fizice și juridice,

Justitie si interne 04-09-2026 10:42

Frații Tate - trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și spălarea banilor

Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care trafic de minori, spălarea banilor, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii DIICOT au solicitat confiscarea celor patru autoturisme de lux ale acestora, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, și

Justitie si interne 04-09-2026 08:37

Motivările CCR în cazul conducerilor SRTv și SRR, în Monitorul Oficial: Actele adoptate până în prezent - valabile

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi seară motivările în cazul deciziilor din 29 aprilie prin care a declarat neconstituționale hotărârile Parlamentului privind numirea Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Potrivit motivărilor publi

Justitie si interne 03-09-2026 18:29

DIICOT: Bărbat implicat în atentate la comandă în Suedia, prins în România

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiuni

Justitie si interne 03-09-2026 17:46

Timiș: Un inspector superior ANAF, cercetat pentru trafic de influență; ar fi acceptat 1,5 milioane de euro de la un afacerist

Un inspector superior ANAF din Timișoara este cercetat penal și a fost pus sub control judiciar după ce ar fi acceptat să primească 1,5 milioane de euro de la un un om de afaceri, căruia i-ar fi promis că îl ajută să obțină o rambursare de TVA de 21 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DNA, bărbatul este in