Suceava: 14 persoane, arestate preventiv în cauza privind faptele de corupţie de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) din Suceava au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma percheziţiilor făcute joi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Tribunalul Suceava a emis, vineri seară, mandate de arestare preventivă pe numele a 14 dintre persoanele anchetate în cele trei dosare instrumentate de procurorii DNA, iar printre cei arestaţi se află ofiţeri de poliţie, agenţi de poliţie şi personal contractual de la SPCRPCIV Suceava, dar şi un ofiţer de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), precum şi mai mulţi instructori auto.
Într-unul dintre dosare, magistraţii Tribunalului Suceava au admis propunerea DNA de arestare preventivă a 13 dintre persoanele suspecte de săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, spălare de bani, complicitate la infracţiunea de luare de mită sau complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
"Dispune emiterea mandatelor de arestare preventiva pe numele inculpaţilor: Obreja Radu-Ionuţ, Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Mihăiescu Iulian-Florin, Mihăiescu Leon-Ionuţ, Macoviciuc Nicolae-Cezar, Butnariu Paul Alexandru, Perijoc Gheorghe-Ionel, Bolohan Florin, Pandelea Silviu-Lucian, Boicu Costică, Mirăuţă Ionică şi Popovici Radu. Respinge cererile de luare a unei măsuri preventive mai uşoare formulate de inculpaţi, prin apărători, ca neîntemeiate", se arată în soluţia instanţei sucevene postată pe portalul instanţelor de judecată, portal.just.ro.
În al doilea dosar, judecătorii Tribunalului Suceava au admis arestarea preventivă a ofiţerului DGA Mihail Martin, suspectat de săvârşirea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, dar şi pentru luare de mită.
De asemenea, şeful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV, ofiţerul Radu-Ionuţ Obreja, a fost arestat preventiv pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dar şi pentru dare de mită.
O a treia persoană, Radu Popovici, a fost arestată în cel de-al doilea dosar pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită. Radu-Ionuţ Obreja şi Radu Popovici au primit mandate de arestare preventivă şi în primul dosar.
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Suceava au ridicat joi peste 1,2 milioane de euro, ceasuri şi bijuterii din aur, precum şi opt autoturisme de lux, în urma percheziţiilor efectuate în trei dosare privind săvârşirea unor fapte de corupţie la SPCRPCIV Suceava.
Potrivit unui comunicat al DNA, în urma efectuării a 67 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău, au fost ridicate sume de bani şi bunuri în valoare de peste un milion de euro, după cum urmează: 1.225.000 euro; 790.000 lei; 12.000 dolari; 1.500 lire sterline; 37 ceasuri de lux; 21 brăţări; 18 lanţuri şi 4 pandantive de aur; 8 autoturisme de lux.
În cele trei dosare, procurorii anticorupţie desfăşoară cercetări în legătură cu comiterea de către mai mulţi funcţionari publici, printre care şi poliţişti şi alte persoane, a următoarelor infracţiuni: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi spălarea banilor.
Concret, în perioada 2018 - 2020, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava ar fi funcţionat o grupare infracţională în care, alături de poliţişti şi funcţionari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto şi angajaţi ai Registrului Auto Român (RAR).
Gruparea ar fi acţionat în scopul obţinerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susţinerea şi promovarea examenelor practice pentru obţinerea permiselor de conducere şi în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Conform DNA, modul de funcţionare a acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea şi planificarea activităţii de examinare practică a candidaţilor într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300 şi 1.500 euro la traseu şi 3.000 şi 6.000 euro la examinarea teoretică.
Anchetatorii susţin că persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineaţa zilei de examinare sau anterior numele persoanelor care urmează să susţină proba practică pentru permisul de conducere, însoţite de o copie/fotografie a cărţii de identitate.
Ulterior, un angajat al Serviciului Permise Suceava centraliza datele acestor persoane şi, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea de către unul din şefii Serviciului, se deplasa în biroul agenţilor de poliţie, unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât şi cu privire la identitatea lucrătorului de poliţie care îl va examina.
După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul.
În cazul în care examinatorul se afla în aceeaşi încăpere, angajatul de la Serviciul Permise îi comunica în mod direct numele candidatului şi îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuieşte acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare.
În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicaţii telefonice.
Procurorii spun că simpla menţionare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcţie de profilul candidatului).
În ceea ce priveşte cel de-al doilea palier infracţional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 şi 1.000 euro, omologarea/verificarea RAR, precum şi înmatricularea provizorie şi definitivă a autoturismelor.
Practic, aceştia, în timp, şi-au făcut chiar un "renume", în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea RAR, precum şi înmatricularea provizorie şi definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcţionari publici, contra unor sume de bani, cu atribuţii în ceea ce priveşte aceste activităţi (ingineri RAR, precum şi agenţi de poliţie şi ofiţeri de poliţie cu atribuţii de aprobare a documentelor din cadrul Serviciului Permise Suceava).
Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică şi înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid, fără a mai fi nevoie de programare, iar în unele cazuri, chiar în condiţiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecţiuni tehnice majore. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor după ce a contestat prelungirea controlului judiciar
Călin Georgescu a ajuns, miercuri dimineață, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o plângere împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii
Primarul Botoșaniului, pedeapsă de un an de închisoare sub supraveghere într-un dosar de corupție; poate păstra mandatul
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a primit, marți o pedeapsă de un an de închisoare sub supraveghere pentru infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuv
Prahova: Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele - respinse de Curtea de Apel Ploiești
Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, două cereri de suspendare și anulare a hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat turul întâi al alegerilor prezidențiale desfășurat pe 24 noiembrie. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a admis excepția necom
Prahova: Cererea Elenei Udrea privind reducerea pedepsei cu perioada de detenție în Costa Rica și Bulgaria - admisă
Tribunalul Prahova a admis, marți, cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria. 'Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181 din data de 28.03.2017
Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Ministerul Apărării Naționale a informat marți că, în jurul orei 14:00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, în urma căreia și-a pierdut viața un angajat civil al unității. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES,
DIICOT Neamț a reținut 14 persoane într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) au reținut 14 persoane sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse, știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă co
IPJ Constanța: Știrile cu descoperirea de droguri îngropate pe plajă în zona Sunwaves induc în eroare opinia publică
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a menționat, marți, în urma știrilor că în zona unde urmează să se desfășoare festivalul Sunwaves din Mamaia au fost descoperite droguri îngropate pe plajă, că aceste afirmații induc în eroare opinia publică. 'Având în vedere informațiile prezentate &icir
Instructor de yoga, discipol al lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru viol și trafic de persoane
Instructorul de yoga Eugen Mîrtz, fondatorul mișcării spirituale 'Alchimia Vieții' și fost elev al lui Gregorian Bivolaru, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane și viol în formă continuată (12 acte materiale). În același dosar, au fost trimiși în judecată patru complici a
Prahova: Cererea Elenei Udrea privind reducerea pedepsei cu 154 de zile - instanța a rămas în pronunțare
Tribunalul Prahova a rămas, marți, în pronunțare asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Udrea solicită reduc
IGI: Peste 770 de străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României - descoperiți în primele trei luni
Peste 770 de străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României au fost depistați de polițiști în primele trei luni ale anului, a informat, marți, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, în urma activităților operative desfășurate în primele trei luni ale acestui an, po
Bacău: Tânăra care a luat un bebeluș din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluș din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, a fost pusă sub control judiciar pentru 60 zile, a declarat marți, pentru AGERPRES
Constanța: Organizatorul festivalului Sunwaves din Mamaia, suspectat că nu deține autorizațiile necesare; ancheta polițiștilor, în derulare
Polițiștii fac cercetări în cazul organizatorului festivalului Sunwaves din stațiunea Mamaia, care face amenajările necesare desfășurării evenimentului pe un sector de plajă în condițiile în care nu ar deține autorizațiile necesare, a informat luni Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit sursei citate, pol
Prahova: Caz de exploatare prin muncă la o fermă - șapte victime în opt ani (FOTO/VIDEO)
Doi bărbați și o femeie sunt cercetați de către anchetatorii prahoveni într-un dosar de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, șapte victime fiind exploatate la o fermă din județ în ultimii opt ani.
Bacău: Mama bebelușului răpit din Maternitatea SJU, pusă sub acuzare pentru complicitate
Mama bebelușului răpit, duminică, de o tânără din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la lipsire de libertate, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), comisarul Cătălina Crețu. Înainte să nască, femeia &icir
Prahova: Tânăr reținut pentru uciderea unui câine; animalul ar fi încercat să îl muște (surse)
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către anchetatorii prahoveni după ce a ucis un câine care ar fi încercat să îl muște, incidentul având loc la o adresă din municipiul Ploiești. Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, polițiștii