logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR discută pe 15 septembrie sesizarea pe legea privind începerea tratativelor pentru un punct de frontieră la Beba Veche

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 15 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii privind începerea tratativelor pentru un punct de frontieră la Beba Veche, au precizat, luni, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

La finalul săptămânii trecute, şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra unei legi prin care Guvernul să înceapă tratativele diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria), preşedintele apreciind că "iniţiativa declanşării negocierilor în vederea încheierii unui tratat internaţional în numele României aparţine în mod exclusiv puterii executive" şi, ca atare, nu poate fi stabilită prin lege.

"Prin legea criticată, Parlamentul limitează libertatea Guvernului în a-şi manifesta voinţa cu privire la o anumită problemă de politică externă. Astfel, Guvernul este obligat să-şi exercite o anumită atribuţie în condiţiile fixate de Parlament, în sensul declanşării/iniţierii unei acţiuni juridice sub forma unor discuţii oficiale, adică a unor negocieri, purtate cu scopul încheierii în viitor a unui acord separat cu Republica Ungaria care să privească deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat", conform sesizării transmise de Administraţia Prezidenţială.

Se menţionează că, potrivit art. 3 alin. (4) lit. a) din Convenţia din 27 aprilie 2004 între România şi Republica Ungară privind controlul traficului de frontieră rutier şi feroviar, guvernele statelor contractante reglementează prin acord separat înfiinţarea sau desfiinţarea punctului de trecere a frontierei de stat, orarul de funcţionare, caracterul traficului şi modificarea acestuia.

"Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile acestei Convenţii, cele două părţi semnatare pot încheia, dacă se impune, o înţelegere bilaterală, sub forma unui Acord la nivel de guvern, al cărui obiect să îl constituie, după caz, înfiinţarea/desfiinţarea punctelor de trecere a frontierei de stat dintre cele două ţări. Or, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 590/2003 stabileşte că, pentru aprobarea iniţierii negocierilor unui tratat la nivel guvernamental, respectiv la nivel departamental, ministerul sau autoritatea administraţiei publice centrale care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din această lege, în competenţele căruia sau căreia se află domeniul principal reglementat prin tratat, denumit/denumită în continuare instituţie iniţiatoare, elaborează un memorandum, care va fi avizat întotdeauna de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către toate ministerele în competenţele cărora se află, din punct de vedere substanţial, celelalte domenii reglementate prin tratat şi care se înaintează spre aprobare Guvernului României, acordată prin semnătura prim-ministrului. De aceea, este evident că iniţierea negocierilor este o operaţiune juridică ce se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal", prevede documentul.

Este invocat, de asemenea, art. 9 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, conform căruia deschiderea de noi puncte de trecere sau închiderea temporară ori definitivă a celor existente se face prin hotărâre a Guvernului. Totodată, conform art. 102 alin. (1) din Constituţie, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

"În ceea ce priveşte domeniul politicii externe, Constituţia României stabileşte la art. 91 alin. (1) că Parlamentul are atribuţia de a ratifica prin lege tratatele internaţionale încheiate de preşedintele României în numele României şi negociate de Guvern, iar pentru celelalte categorii de tratate şi acorduri internaţionale, Legea fundamentală prevede că acestea se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege", se menţionează în sesizare.

Administraţia Prezidenţială adaugă că, în ce priveşte rolul Guvernului în politica externă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a pronunţat în sensul că "în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat" la nivel de stat.

"În ceea ce priveşte cadrul legal ce consfinţeşte înfiinţarea sau desfiinţarea punctelor de trecere a frontierei de stat dintre România şi Republica Ungaria, precizăm că preşedintele României, prin Decretul nr. 368/2005, a supus spre ratificare Parlamentului Convenţia dintre România şi Republica Ungară privind controlul traficului de frontieră rutier şi feroviar, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2004, iar Parlamentul a aprobat, prin Legea nr. 191/2005, ratificarea acestei Convenţii. Drept urmare, prin emiterea decretului sus-menţionat şi având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (4) din înţelegerea bilaterală, preşedintele a stabilit cadrul necesar derulării politicii externe în materia frontierei de stat cu Ungaria, în virtutea căruia orice modificare referitoare la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state vecine se poate face numai prin acord la nivel de Guvern", menţionează aceeaşi sursă.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 27 mai, proiectul de lege care prevede începerea de către Guvern a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria).

Proiectul, iniţiat de parlamentari de la PSD şi minorităţi, a fost adoptat cu 306 voturi ''pentru'', unul ''împotrivă'' şi 2 abţineri. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 21:21

Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor

O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen