PÎCCJ: Cinci persoane - trimise în judecată pentru evaziune fiscală în domeniul jocurilor de noroc
Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzate de evaziune fiscală, după ce ar fi efectuat intervenţii directe neautorizate asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare în cazul aparatelor de joc.
Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, transmis joi AGERPRES, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a cinci inculpaţi (un cetăţean ungar şi patru cetăţeni români) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (7 acte materiale - 1 inculpat cetăţean ungar şi 1 inculpat cetăţean român), respectiv a complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (7 acte materiale - 2 inculpaţi cetăţeni români, 5 acte materiale - 1 inculpat cetăţean român).
Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanţei că cetăţeanul ungar, în calitate de asociat şi administrator a trei societăţi comerciale din Târgu Mureş şi a uneia din judeţul Satu Mare, având ca obiect de activitate organizarea de jocuri de noroc, ar fi derulat operaţiuni ce au dus la fraudarea obligaţiilor fiscale prin modificarea mecanică sau electronică a indexului/contorului aparatelor electronice de jocuri de noroc.
Anchetatorii spun că prin intermediul societăţilor respective erau exploatate la nivel naţional, în peste 200 de locaţii situate în judeţele Bacău, Bihor, Braşov, Călăraşi, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vâlcea, 283 de aparate electronice de jocuri de noroc.
"Societăţile comerciale închiriau spaţii comerciale situate atât în mediul urban, cât şi rural (de regulă în incinta unor localuri de alimentaţie publică), în care erau puse în exploatare aparate de joc, urmare a încheierii unor contracte cu proprietarii localurilor respective (chiria lunară fiind de aproximativ 1.200 lei/ aparat). Pe lângă contract, între cele două părţi se încheia şi o înţelegere neoficială prin care se stabileau cotele părţi din încasările rezultate pe parcursul unei luni, de regulă 60% din câştiguri pentru societăţile controlate şi 40% pentru proprietarul firmei care a pus la dispoziţie spaţiul necesar. În operaţionalizarea activităţilor ilicite erau implicate mai multe persoane angajate cu contract de muncă în cadrul societăţilor menţionate, respectiv persoana responsabilă cu întocmirea evidenţelor contabile şi responsabilii cu deconturile lunare", se precizează în rechizitoriu.
Potrivit sursei citate, modul de operare pus în practică ar fi constat în efectuarea de intervenţii directe neautorizate asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale aparatelor de joc în scopul diminuării sumelor declarate, înregistrate şi impozitate ca venituri şi colectarea fondurilor nesupuse fiscalizării.
Parchetul General menţionează că, în conformitate cu legislaţia din domeniul jocurilor de noroc, intervenţia asupra componentelor funcţionale, hardware sau software, a aparatelor de jocuri de noroc se poate realiza doar în prezenţa reprezentanţilor Biroului Român de Metrologie Legală, care ulterior au obligativitatea de a sigila aparatele.
"Principalele modalităţi concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/ sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele sus-menţionate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc, modificarea contorului mecanic de ieşire (metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat, precum şi scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig prin instalarea unor dispozitive artizanale numite 'frâne', care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (jackpot mare)", explică procurorii.
Aceştia spun că modul de operare ar fi presupus raportarea zilnică a datelor reale înregistrate de indexurile aparatelor, iar ulterior, în funcţie de cuantum, stabilirea sumelor nesupuse fiscalizării (fiind întocmite documente justificative pe circa 30% din sumele obţinute în urma exploatării terminalelor de joc), concomitent cu întocmirea registrului de casă astfel încât soldul de casă să corespundă cu numerarul efectiv rămas în casierie.
"În cazul efectuării unor verificări inopinate ale instituţiilor din domeniul fiscal, diferenţele negative existente între sumele aflate în casieriile locaţiilor şi cele rezultate scriptic din consultarea indexului/contorului aparatelor de joc asupra cărora nu s-a intervenit în timp util erau justificate prin emiterea în fals de dispoziţii de plată corespunzătoare unor sume acordate drept câştiguri clienţilor. De menţionat faptul că, pentru a justifica sumele de bani care sunt retrase din aparatele de jocuri, bani care erau însuşiţi fără să fie fiscalizaţi, la sfârşit de lună se întocmea câte o dispoziţie de plată către un jucător care ar fi câştigat respectiva sumă sau o dispoziţie de plată globală", arată procurorii.
Parchetul General informează că prejudiciul total adus bugetului de stat de către inculpaţi, urmare a activităţii lor, este în sumă totală de 390.836 lei prin neînregistrarea, în evidenţa contabilă şi în declaraţiile fiscale depuse, în perioada 2015 - 2016, a unui profit de 1.574.869 lei.
"Pe parcursul instrumentării prezentei cauze, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui număr de 283 de aparate de jocuri de noroc, identificate şi indisponibilizate întrucât au fost folosite la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea inculpaţilor, dintre care unele situate pe teritoriul Ungariei, instituirea măsurii realizându-se prin cooperare judiciară internaţională", menţionează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
În aceeaşi cauză, arată sursa citată, la data de 23 mai 2019, s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu unul dintre bărbaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, acord admis de Tribunalul Mureş la 1 octombrie 2019. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online. Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen






