Olt: Tribunalul a menţinut arestarea preventivă pentru Dincă şi Risipiţeanu, inculpaţi în dosarul "Caracal"
Magistraţii Tribunalului Olt au menţinut, marţi, măsura arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi din dosarul "Caracal", Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, soluţia fiind pronunţată în camera de consiliu şi putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.
La termenul de marţi privind verificarea măsurilor preventive faţă de Dincă şi Risipiţeanu, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Craiova, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a decis menţinerea acesteia.
În ce priveşte dosarul "Caracal", familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat judecătorului de cameră preliminară retrimiterea rechizitoriului la procurori, în vederea completării urmăririi penale, iar miercuri, 3 iunie, este termen pentru deliberare şi pronunţare.
Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.
Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Femeie care ar fi îngrijit copii contra cost, deși nu era autorizată - cercetată pentru evaziune
O femeie din județul Suceava este cercetată penal pentru evaziune fiscală după ce ar fi îngrijit, contra cost, mai mulți copii, fără a fi autorizată să presteze astfel de servicii, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit oficialilor IPJ, femeia ar fi încasat câte 75 lei/ zi pentru fiecare c
Giurgiu: Percheziții la Primăria Răsuceni într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu (surse)
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu au efectuat, marți, patru percheziții într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu, descinderi având loc inclusiv la sediul Primăriei Răsuceni, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. ''În cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonar
Prahova: Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul antrenorului de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul antrenorului de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina acuzat de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și a solicitat informații de
Buzău: Bărbat care ar fi furat în Norvegia echipamente de DJ în valoare de 3,3 milioane coroane, prins de polițiști
Un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Buzău, pentru care autoritățile norvegiene au emis un mandat european de arestare după ce ar fi sustras echipamente de DJ folosite în cluburi, în valoare de 3,3 milioane de coroane norvegiene, a fost prins de polițiști, urmând a fi demarate procedurile în vederea extrădării. Potri
Prahova: Tânăr de 17 ani, arestat pentru tentativă la omor după ce a înjunghiat un minor de aceeași vârstă
Un tânăr de 17 ani din orașul prahovean Boldești-Scăeni a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce a înjunghiat un minor de aceeași vârstă. Potrivit datelor comunicate, marți, de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, incidentul a avut loc pe fondul unui conflict izbucnit între două grupuri de tineri.
Bihor: Șase percheziții într-un caz de delapidare de peste 800.000 de euro, în cadrul operațiunii JUPITER
Un bărbat de 36 de ani și alte persoane cercetate într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de peste 800.000 de euro au fost vizate de șase percheziții domiciliare în cadrul operațiunii JUPITER, desfășurate în județul Bihor. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, polițiștii Serviciului de Investig
Grefierii din instanțe și parchete suspendă protestul față de noua lege a salarizării bugetare
Grefierii din instanțe și parchete suspendă protestul față de noua lege a salarizării bugetare și anunță revenirea la normal a activității și a programului de lucru. Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a transmis marți că a decis suspendarea temporară a formelor de protest stabilite prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data
Nemulțumiți de noua lege a salarizării, judecătorii de la CAB pun în discuție oprirea totală a activității în instanță
Judecătorii de la Curtea de Apel București și-au exprimat din nou nemulțumirea față de prevederile proiectului privind noua lege a salarizării și pun în discuție oprirea totală a activității în instanță. Magistrații de la instanțele de pe raza Curții de Apel București s-au întrunit, marți, în cadrul unei Adunări Generale, unde au fost p
Constanța: Anchetă la Poliția Locală după intervenția în cazul TIR-ului care a lovit mai multe autovehicule
O cercetare administrativă a fost declanșată la nivelul Poliției Locale Constanța în urma intervenției asupra șoferului TIR-ului care a lovit, luni, mai multe autoturisme parcate sau aflate în mers, dar și un autobuz, după care și-a continuat deplasarea, oprindu-se într-un brad. Reprezentanții Poliției Locale Constanța au prezentat, marți, mo
IGPR: Percheziții la o instituție financiară nebancară care ar fi emis scrisori de garanție nelegale
Direcția de Investigare a Criminalității Economice a IGPR a pus în aplicare, marți, 23 de mandate de percheziție domiciliară și opt mandate de aducere, în București și în județele Ilfov și Giurgiu, la domiciliile unor persoane și la sediile sociale ale societăților controlate de acestea, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunilor de &ic
Arad: Fost viceprimar condamnat pentru fraudarea fondurilor europene, dat în judecată pentru recuperarea sumelor
Fostul viceprimar al Aradului, Ilie Cheșa, care în luna aprilie a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în urma unui acord de recunoaștere, pentru fraudarea de fonduri europene, a fost dat în judecată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care încearcă să recupereze un prejudiciu de 120.000 de euro. Conform po
Alba: Administratorul unei firme, reținut pentru evaziune fiscală de peste 1,5 milioane lei
Administratorul unei societăți comerciale din Albac a fost reținut în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului general al statului fiind de peste 1,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
IGPR: 207 percheziții efectuate marți, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii, sub coordonarea procurorilor, efectuează, marți, 207 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, infracțiunilor la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic, în cadrul operațiunii Jupiter, condusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratulu
Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma la Lupeni - arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat (FOTO/VIDEO)
Bărbatul care a tras cu un pistol asupra a patru persoane, în orașul Lupeni, a primit luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie, au decis magistrații Tribunalului Hunedoara. Totodată, în sarcina suspectului au mai fost reținute infracțiunile de încălcarea
Bihor: Percheziții și flagrant în două dosare de contrabandă cu țigări, în cadrul operațiunii JUPITER
Doi bărbați, un bihorean și un sălăjean, care ar fi comercializat țigări de contrabandă și ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000 de lei, au fost vizați de mai multe percheziții derulate în cadrul operațiunii JUPITER, a informat luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor. Potrivit su











