Avocatul Poporului a sesizat CCR privind prevederi din OUG referitoare la sistemul achiziţiilor publice

Avocatul Poporului (AP) a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.
"Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. IV pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice. Avocatul Poporului observă, între altele, că, prin articolul sus-menţionat, în OUG nr. 23/2020 se instituie o nouă abatere disciplinară doar pentru judecătorii ce alcătuiesc completurile specializate în achiziţii publice, instituindu-se astfel o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, prin raportare la ceilalţi judecători", potrivit unui comunicat al AP.
Avocatul Poporului menţionează că nu pune la îndoială necesitatea adoptării atât a unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, inclusiv a unor termene mai scurte, care să permită soluţionarea contestaţiilor cu celeritate, dar consideră că instituirea unor abateri disciplinare suplimentare doar pentru judecătorii completurilor specializate în achiziţii publice nu are o justificare obiectivă.
În plus, Avocatul Poporului consideră că nu există nicio justificare obiectivă rezonabilă pentru care o abatere disciplinară a judecătorilor să fie reglementată în cuprinsul altei legi decât cea privind statutul judecătorilor.
"Statutul judecătorilor şi procurorilor rezultă din legislaţia specială, edictată în concretizarea normelor constituţionale care acordă magistraţilor o poziţie deosebită în ansamblul diverselor categorii profesionale, caracterizată prin garanţii conferite în vederea asigurării independenţei şi imparţialităţii acestora, necesară înfăptuirii justiţiei, ca activitate fundamentală într-un stat de drept", se arată în comunicat.
Pe de altă parte, Avocatul Poporului constată lipsa solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul procedurii de adoptare a OUG nr. 23/2020, aviz necesar în scopul respectării prevederilor Constituţiei.
"În fine, luând în considerare rezultatele Referendumului naţional din 26 mai 2019, chiar dacă a fost consultativ, Avocatul Poporului opinează că Guvernul ar fi trebuit să manifeste o atitudine de abţinere de la adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul organizării judiciare, din moment ce în urma consultării loiale a cetăţenilor cu drept de vot, majoritatea participanţilor care au exprimat opţiuni valabile (86,18%) şi-au manifestat acordul în acest sens", a adăugat AP. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Poliția Română a transmis o alertă privind un minor dispărut, în București
Poliția Română a transmis, sâmbătă, o alertă privind dispariția unui minor domiciliat în Sectorul 3 al capitalei. ''La data de 14 martie, ora 13,20, Andrei Jugaru, în vârstă de 14 ani, a plecat de la adresa din București, Strada Câmpia Libertății, Sector 3'', arată mesajul Poliției, transmis
Poliția Română: Șapte persoane urmărite internațional, aduse în țară
Șapte persoane care erau urmărite internațional au fost aduse în țară de polițiști, în urma unor acțiuni derulate pe parcursul zilelor de joi și vineri, aceștia fiind reținuți pe teritoriul unor state europene, au anunțat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Potrivit sursei citate,
Timiș: Trei bărbați reținuți pentru deținerea ilegală de arme letale de vânătoare
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii timișeni, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în urma a cinci percheziții au fost găsite la locuințele acestora arme letale de vânătoare.
IGPR - acțiuni pentru destructurarea de grupuri infracționale: Peste 300 de percheziții la traficanți în ultimele două săptămâni
Peste 300 de percheziții domiciliare au avut loc în perioada 28 februarie - 13 martie, pentru destructurarea unor grupuri infracționale specializate în trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind puse în executare 181 de mandate de aducere, informează sâmbătă Poliția Română.
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Copiii dispăruţi în Poienile Zagrei au fost găsiţi, nevătămaţi, sub o claie de fân
Cei doi frați de 7, respectiv 10 ani, din localitatea Poienile Zagrei, care au dispărut de acasă de vineri după-amiază, au fost găsiți sâmbătă dimineața, teferi și nevătămați, ascunși sub o claie de fân, foarte aproape de casă, a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Zagra, Nicolae Bușcoi. * UPDATE ORA 09,32
DGPMB: Conflict în fața sediului unui partid în Sectorul 1; un bărbat ar fi fost lovit de două persoane
Un voluntar al unui partid politic ar fi fost lovit de două persoane pe o stradă din Sectorul 1, în fața sediului formațiunii, în urma unui conflict spontan, bărbatul reclamând că i-au fost furate mai multe bunuri. ''La data de 14.03.2025, Secția 1 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, care s-a p
Bihor: Trei angajați de la Spitalul de Psihiatrie Ștei, arestați preventiv pentru rele tratamente
Trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, acuzați de rele tratamente și purtare abuzivă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar un al patrulea angajat a fost pus sub control judiciar, aceste măsuri fiind dispuse vineri de Judecătoria Beiuș, care a admis propunerea Parchetului în urma anchetei privind abuzurile reclamate l
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 4 kilograme de substanțe și sume de bani, confiscate de la persoane acuzate de trafic de droguri; doi arestați
Aproximativ patru kilograme de droguri și sume importante de bani au fost confiscate de către polițiști în urma unor percheziții efectuate la cinci persoane din județul Bistrița-Năsăud cercetate pentru trafic de droguri, două dintre acestea fiind arestate preventiv, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
VIDEO IGPR: Doi bărbați - depistați cu arme letale; mii de cartușe, pistoale, arme cu țeavă lungă
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii timișoreni pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce oamenii legii au găsit un adevărat arsenal la mai multe locații în urma a 18 percheziții.
Prezidențiale2025/ CCR explică de ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu
Curtea Constituțională a publicat, vineri, motivele pentru care a menținut decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale organizate în luna mai. În esență, CCR spune că procesul electoral din luna mai ''își are ca sursă de inițiere, organizare și d
Prahova: Trei elevi - reținuti pentru lovirea și lipsirea de libertate a unui coleg
Trei elevi ai unei școli din municipiul Ploiești, cu vârste de 15 și 16 ani, au fost reținuți, iar apoi plasați sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzați de agresarea în mod repetat și lipsirea de libertate a unui coleg. ''Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești, la data de 12 marti
Prezidențiale2025/ Enache: BEC avea nu doar competența, ci și obligația să verifice condițiile de eligibilitate privind respectarea Constituției
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a transmis vineri că Biroul Electoral Central (BEC) avea nu doar competența, ci și obligația să verifice condițiile de eligibilitate privind respectarea Constituției în cazul înregistrării candidaturilor la alegerile prezidențiale din luna mai. Declarația a
Prezidențiale2025/ Marian Enache: CCR nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a afirmat vineri că instanța constituțională nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune. Declarația a fost făcută după ce a fost trimisă la Monitorul Oficial, în vederea publicării, Hotărârea Curții Constituționale 7/2
Prahova: Bătaie între eleve ale unui liceu din Câmpina; a fost deschis dosar penal
Cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina au fost implicate într-o altercație care a pornit de la o discuție contradictorie referitoare la vestimentație, în acest caz fiind deschis un dosar penal. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități
MAI dezminte informațiile potrivit cărora în România ar fi acționat jandarmi francezi
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că informațiile apărute pe o platformă de social media potrivit cărora în România au acționat jandarmi francezi, ca o forță armată, sunt false, iar persoanele din imagini fac parte dintr-o delegație franceză, formată din stagiari și cadre didactice, care a derulat o vizită de studiu în perioada 10-14 ma