Avocatul Poporului a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la un articol din OUG privind protecţia drepturilor persoanelor cu handicap

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Potrivit unui comunicat de presă al AP, prevederile legale criticate modifică art. 81 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006, republicată, în sensul eliminării unităţilor protejate fără personalitate juridică cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, al organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente.
Avocatul Poporului consideră că art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, afectează drepturile constituţionale şi internaţionale ale persoanelor cu handicap, consacrate de art. 50 din Legea fundamentală, art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, respectiv art. 15 din Cartea Socială Europeană, revizuită, caracterul social al statului român, consfinţit de art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală.
Astfel, Avocatul Poporului constată că situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării sunt doar proclamate, fără a fi în realitate motivate şi fără a fi precizat vreun element prin care să se demonstreze motivele având caracter de urgenţă şi situaţia extraordinară în care se află Guvernul, din cauza cărora este necesară modificarea reglementării unităţilor protejate. În aceste condiţii, reglementarea are caracter arbitrar, dificil de legitimat.
Totodată, Avocatul Poporului consideră că nu sunt respectate limitele de reglementare prin ordonanţă de urgenţă, fiind afectate drepturile persoanelor cu handicap, atât prin scăderea gradului de protecţie pe care statul este ţinut să o asigure în special în domeniul integrării în muncă şi în viaţa comunităţii, precum şi prin efectul creşterii implicite a riscului de excluziune socială al acestei categorii defavorizate.
Deşi statul român este un stat social, conform art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, măsura diminuării tipurilor de unităţi protejate autorizate restrânge în mod nejustificat participarea activă la viaţa socială şi economică a persoanelor cu handicap, care, din persoane independente financiar devin persoane asistate social, precizează Avocatul Poporului.
Măsura criticată înfrânge obligaţiile statului român asumate prin ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cum ar fi cea de eliminare a barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite, precum şi din Carta socială europeană, revizuită, care prin art. 15 consacră dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii, mai arată Avocatul Poporului. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
IGPR: Polițiștii de la transporturi au aplicat 392 de sancțiuni contravenționale în urma unor controale
Polițiștii de la transporturi, împreună cu angajații feroviari, au acționat miercuri și joi pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum și de componente ale mijloacelor de material rulant, fiind verificate 152 de trenuri de marfă în stațiile de cale ferată și 40 în triaje. Potrivit unui
Jandarmeria: Sesizări pentru portul sau folosirea de obiecte periculoase în contextul mitingului din Piața Victoriei
Jandarmii au întocmit patru acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în contextul mitingului de sâmbătă seară din Piața Victoriei. 'În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit patru acte de sesizare a
Jandarmeria: Obiecte și substanțe interzise, găsite în autocarul suporterilor Steaua Bucureşti
Mai multe obiecte și substanțe interzise au fost depistate, sâmbătă, în autocarul suporterilor Steaua București care intenționau să participe la meciul din cadrul Ligii a II-a disputat la Câmpulung între AFC Muscelu Câmpulung și Steaua București. Potrivit datelor comunicate de Jandarmeria București, pe timpul acce
Jandarmeria: Susținători ai unui fost candidat la prezidențiale, identificați în apropierea mitingului pro-UE din Piața Victoriei
Jandarmeria Capitalei informează că au fost identificați 'susținători ai unui fost candidat la alegerile prezidențiale' în zona apropiată de Piața Victoriei, unde se desfășoară sâmbătă seara un miting autorizat pentru susținerea apartenenței României la Uniunea Europeană și subliniază că organizarea unei contramanifestații constituie contrav
Poliția Română a transmis o alertă privind un minor dispărut, în București
Poliția Română a transmis, sâmbătă, o alertă privind dispariția unui minor domiciliat în Sectorul 3 al capitalei. ''La data de 14 martie, ora 13,20, Andrei Jugaru, în vârstă de 14 ani, a plecat de la adresa din București, Strada Câmpia Libertății, Sector 3'', arată mesajul Poliției, transmis
Poliția Română: Șapte persoane urmărite internațional, aduse în țară
Șapte persoane care erau urmărite internațional au fost aduse în țară de polițiști, în urma unor acțiuni derulate pe parcursul zilelor de joi și vineri, aceștia fiind reținuți pe teritoriul unor state europene, au anunțat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Potrivit sursei citate,
Timiș: Trei bărbați reținuți pentru deținerea ilegală de arme letale de vânătoare
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii timișeni, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în urma a cinci percheziții au fost găsite la locuințele acestora arme letale de vânătoare.
IGPR - acțiuni pentru destructurarea de grupuri infracționale: Peste 300 de percheziții la traficanți în ultimele două săptămâni
Peste 300 de percheziții domiciliare au avut loc în perioada 28 februarie - 13 martie, pentru destructurarea unor grupuri infracționale specializate în trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind puse în executare 181 de mandate de aducere, informează sâmbătă Poliția Română.
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Copiii dispăruţi în Poienile Zagrei au fost găsiţi, nevătămaţi, sub o claie de fân
Cei doi frați de 7, respectiv 10 ani, din localitatea Poienile Zagrei, care au dispărut de acasă de vineri după-amiază, au fost găsiți sâmbătă dimineața, teferi și nevătămați, ascunși sub o claie de fân, foarte aproape de casă, a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Zagra, Nicolae Bușcoi. * UPDATE ORA 09,32
DGPMB: Conflict în fața sediului unui partid în Sectorul 1; un bărbat ar fi fost lovit de două persoane
Un voluntar al unui partid politic ar fi fost lovit de două persoane pe o stradă din Sectorul 1, în fața sediului formațiunii, în urma unui conflict spontan, bărbatul reclamând că i-au fost furate mai multe bunuri. ''La data de 14.03.2025, Secția 1 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, care s-a p
Bihor: Trei angajați de la Spitalul de Psihiatrie Ștei, arestați preventiv pentru rele tratamente
Trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, acuzați de rele tratamente și purtare abuzivă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar un al patrulea angajat a fost pus sub control judiciar, aceste măsuri fiind dispuse vineri de Judecătoria Beiuș, care a admis propunerea Parchetului în urma anchetei privind abuzurile reclamate l
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 4 kilograme de substanțe și sume de bani, confiscate de la persoane acuzate de trafic de droguri; doi arestați
Aproximativ patru kilograme de droguri și sume importante de bani au fost confiscate de către polițiști în urma unor percheziții efectuate la cinci persoane din județul Bistrița-Năsăud cercetate pentru trafic de droguri, două dintre acestea fiind arestate preventiv, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
VIDEO IGPR: Doi bărbați - depistați cu arme letale; mii de cartușe, pistoale, arme cu țeavă lungă
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii timișoreni pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce oamenii legii au găsit un adevărat arsenal la mai multe locații în urma a 18 percheziții.
Prezidențiale2025/ CCR explică de ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu
Curtea Constituțională a publicat, vineri, motivele pentru care a menținut decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale organizate în luna mai. În esență, CCR spune că procesul electoral din luna mai ''își are ca sursă de inițiere, organizare și d
Prahova: Trei elevi - reținuti pentru lovirea și lipsirea de libertate a unui coleg
Trei elevi ai unei școli din municipiul Ploiești, cu vârste de 15 și 16 ani, au fost reținuți, iar apoi plasați sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzați de agresarea în mod repetat și lipsirea de libertate a unui coleg. ''Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești, la data de 12 marti