CCR (motivare): Ar fi absurd ca un act de corupţie realizat în beneficiul soţului/copilului/părinţilor/sponsor politic să nu poată fi sancţionat penal
Curtea Constituţională a României susţine că actul de corupţie trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit şi ar fi "absurd" ca un act de corupţie realizat în beneficiul soţului/copilului/părinţilor/a unui sponsor politic să nu poată fi sancţionat penal.
CCR a publicat vineri motivele pentru care a admis pe 25 septembrie o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis şi a decis ca fiind neconstituţională modificarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Pe 4 iulie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat o propunere legislativă privind modificarea art. 12 din Legea 78/2000, care prevede că efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia se pedepseşte doar dacă este săvârşită în scopul obţinerii "pentru sine", nu şi pentru altul, cum prevede acum legea, de bunuri sau alte foloase "materiale" necuvenite.
"Este de principiu că o normă de incriminare care priveşte combaterea corupţiei nu poate fi structurată în funcţie de persoana în favoarea căreia se urmăreşte obţinerea folosului şi nici în funcţie de natura folosului. În forma în vigoare a textului analizat, legiuitorul a stabilit că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează subiectul în favoarea căruia se obţine folosul, fiind indiferent cine obţine răsplata rezultată dintr-un act de corupţie. De aceea, în accepţiunea formei preconizate a art.12 alin.(1) din Legea nr.78/2000, se creează o contradicţie în termeni, în sensul că un act de corupţie nu ar putea fi calificat ca atare decât dacă folosul este obţinut numai pentru sine. Or, a configura elementele unui infracţiuni de corupţie în funcţie de acest parametru ar echivala cu o incongruenţă între natura infracţiunii şi conţinutul normativ al textului de incriminare. Un act de corupţie, pentru a fi calificat ca atare, nu este şi nu poate fi condiţionat de o anumită calitate a beneficiarului folosului rezultat. 'Per a contrario' ar rezulta că un act de corupţie realizat în beneficiul soţului/copilului/părinţilor/a unui sponsor politic nu poate fi sancţionat penal, ceea ce este absurd. Aşadar, actul de corupţie trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit, astfel încât legiuitorul nu poate condiţiona reţinerea acestuia de obţinerea folosului numai pentru sine", se arată în motivarea CCR.
Cu privire la natura folosului, CCR arată că, din textul modificat, se înţelege că subiectul activ al infracţiunii "se răsplăteşte" sau răsplăteşte o altă persoană prin conduita sa contrară atribuţiunilor sale de serviciu, urmărind astfel un folos, indiferent de natura sa, patrimonială sau nepatrimonială.
Pe de altă parte, Curtea Constituţională susţine că Parlamentul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a unei infracţiunii doar în funcţie de natura materială a folosului obţinut.
"Reglementarea analizată limitează sfera de acţiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii că un act de corupţie să nu fie sancţionat penal. Or, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate doar în funcţie de natura materială a folosului obţinut, în condiţiile în care intensitatea lezării relaţiilor sociale ocrotite este aceeaşi, indiferent că folosul obţinut este unul patrimonial sau nepatrimonial. O asemenea diferenţiere realizată în funcţie de natura folosului, pe de o parte, duce la o dezincriminare a unei categorii de acte de corupţie care nu produc un folos nepatrimonial, iar, pe de altă parte, relevă faptul că legiuitorul, în mod implicit, acceptă şi tolerează categoriile de acte de corupţie care nu implică un folos patrimonial, ci nepatrimonial, ceea ce este contrar exigenţelor statului de drept. În acest context, Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligaţia de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată şi scopul urmărit pentru reţinerea infracţiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracţiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate", spun judecătorii constituţionali.
Curtea Constituţională precizează că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate.
"Astfel, incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, decizia nr.824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.122 din 17 februarie 2016). De asemenea, potrivit art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu-şi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.71 din 29 ianuarie 2014)", mai spune CCR.
De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că "fenomenul corupţiei este considerat a fi una dintre cele mai grave ameninţări cu privire la instituţiile statului de drept, democraţie, drepturile omului, echitatea şi justiţia socială, cu efecte negative asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice şi asupra funcţionării economiei de piaţă. Corupţia se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului şi compromite stabilitatea instituţiilor democratice şi fundamentul moral al societăţii. În consecinţă, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupţiei, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracţiunilor de corupţie la toate nivelurile autorităţilor şi instituţiilor statului" - Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014.
"Prin urmare, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuţie sunt infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curţii Constituţionale este unul strict. În cauza de faţă, modificările preconizate sunt contrare exigenţelor statului de drept, tocmai pentru că, odată intrate în dreptul pozitiv, afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupţiei. Or, obligaţia pozitivă a statului este aceea de a-şi crea un sistem normativ apt să răspundă la ameninţările la adresa valorilor sale constituţionale, să asigure buna şi corecta funcţionare a autorităţilor şi instituţiilor sale şi să protejeze securitatea juridică a cetăţeanului. De aceea, legiuitorul are obligaţia constituţională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluţii legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecinţă, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligaţia pozitivă a legiuitorului derivată din art.1 alin.(3) din Constituţie, cu referire la exigenţele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupţiei", afirmă sursa citată. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







