CCR a amânat pentru 11 octombrie discutarea sesizărilor privind Codul de procedură penală

Curtea Constituţională a României a amânat, marţi, pentru 11 octombrie, discutarea sesizărilor transmise de Instanţa supremă, PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară, potrivit unor surse din cadrul CCR.
*** Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Instanţa supremă arăta că noile reglementări transformă recursul dintr-o cale extraordinară de atac "într-o veritabilă cale ordinară de atac".
"În concepţia Codului de procedură penală, recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, exercitabilă împotriva hotărârilor penale definitive, pentru motive 'substanţiale şi imperioase' care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În contradicţie cu natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac, completarea dispoziţiilor art. 438 Cpp, prin introducerea alineatelor (l1) şi (l2), transformă recursul în casaţie într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuţie hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele de apel. Reconfigurarea cadrului legal al recursului în casaţie, în special prin introducerea în sfera cazurilor de recurs în casaţie a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 partea finală Cpp ('când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată"), a dispoziţiilor art. 438 alin. (1') pct. 3 Cpp ('când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului") şi a dispoziţiilor art. 438 alin. (I1) pct. 4 Cpp ("când s-a comis o eroare gravă de fapt"), precum şi prin introducerea dispoziţiilor art. 438 alin. (I2) Cpp, transformă recursul în casaţie într-un 'apel deghizat', în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului", se precizează în sesizare.
Judecătorii Înaltei Curţi sunt de părere că transformarea recursului în casaţie într-o cale ordinară de atac pune în discuţie întreaga structură a căilor de atac reglementate în Codul de procedură penală, exclude coerenţa sistemului căilor de atac şi anihilează distincţia între căile ordinare de atac şi căile extraordinare de atac în materie penală.
Magistraţii mai notează şi că modificările aduse articolului care se referă la "comunicările publice" şi "furnizarea de alte informaţii" încalcă exigenţele privind claritatea legii.
*** Şi PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală.
"Această lege este o adevărată lege a favorizării infractorului pentru că prin sutele de amendamente pe care le-au formulat cei din PSD - ALDE şi pe care le-au trecut prin vot nu veţi găsi nici măcar un amendament care să arate că se preocupă în vreun fel de protejarea drepturilor şi libertăţilor, a intereselor legitime ale părţilor vătămate, ale tuturor cetăţenilor de bună credinţă", afirma deputatul liberal Ioan Cupşa.
El susţinea că în acest proiect există peste 50 de articole neconstituţionale, neclare, iar unele "aproape de necitit".
În opinia sa, majoritatea parlamentară a fost preocupată ca mijloacele de probă să fie tot mai greu de obţinut, astfel încât magistraţii să se poată pronunţa tot mai greu.
În ceea ce priveşte modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, PNL şi USR au solicitat CCR să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său, Parlamentul procedând la adoptarea lui cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, referitoare la reexaminarea legii la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, ceea ce determină încălcarea dispoziţiilor art. 1, alin. (4) din Constituţie. Semnatarii sesizării spun că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Iohannis evidenţiază aspecte care necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare.
*** La rândul său, şeful statului apreciază că modificările încalcă mai multe articole din Constituţie, iar legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
"Atât forma adoptată de Senat, cât şi forma adoptată de Camera Deputaţilor diferă de scopul iniţial al legii. Dacă, potrivit expunerii de motive, scopul iniţiatorilor era precis determinat şi limitat la punerea în acord a Codului de procedură penală cu un număr de 18 decizii ale Curţii Constituţionale sau cu prevederile celor două directive europene, expunerea de motive menţionează necesitatea intervenţiei asupra unui număr de 35 de articole din Codul de procedură penală, iar forma adoptată de Camera decizională intervine asupra a 199 de articole din Codul de procedură penală", spune Iohannis.
În sesizarea preşedintelui se face referire şi la drepturile persoanei vătămate în cadrul procesului penal. "Modul în care este concepută exercitarea dreptului (...) de către persoana vătămată este unul lacunar, lipsit de claritate şi precizie", se menţionează în sesizare.
Şeful statului mai remarcă faptul că în legea criticată "se constată o contradicţie a conţinutului modificărilor legislative în materia percheziţiei".
De asemenea, sunt subliniate în sesizare "contradicţiile" cu privire la prevederile privind luarea, prelungirea ori durata totală a acestei măsuri preventive.
Totodată, Iohannis face referire la faptul că în legea criticată se prevede că "instanţa de apel nu poate desfiinţa sentinţa primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi nu poate pronunţa o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt readministrate probe sau administrate probe noi care să conducă la desfiinţarea soluţiei de achitare a primei instanţe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea". "Prin această dispoziţie se încalcă principiul (...) care consacră independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi dispoziţiile Legii fundamentale (...) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat", se menţionează în sesizare. AGERPRES( AS - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prahova: Cererea Elenei Udrea privind reducerea pedepsei cu 154 de zile - instanța a rămas în pronunțare
Tribunalul Prahova a rămas, marți, în pronunțare asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Udrea solicită reduc
IGI: Peste 770 de străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României - descoperiți în primele trei luni
Peste 770 de străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României au fost depistați de polițiști în primele trei luni ale anului, a informat, marți, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, în urma activităților operative desfășurate în primele trei luni ale acestui an, po
Bacău: Tânăra care a luat un bebeluș din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluș din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, a fost pusă sub control judiciar pentru 60 zile, a declarat marți, pentru AGERPRES
Constanța: Organizatorul festivalului Sunwaves din Mamaia, suspectat că nu deține autorizațiile necesare; ancheta polițiștilor, în derulare
Polițiștii fac cercetări în cazul organizatorului festivalului Sunwaves din stațiunea Mamaia, care face amenajările necesare desfășurării evenimentului pe un sector de plajă în condițiile în care nu ar deține autorizațiile necesare, a informat luni Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit sursei citate, pol
Prahova: Caz de exploatare prin muncă la o fermă - șapte victime în opt ani (FOTO/VIDEO)
Doi bărbați și o femeie sunt cercetați de către anchetatorii prahoveni într-un dosar de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, șapte victime fiind exploatate la o fermă din județ în ultimii opt ani.
Bacău: Mama bebelușului răpit din Maternitatea SJU, pusă sub acuzare pentru complicitate
Mama bebelușului răpit, duminică, de o tânără din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la lipsire de libertate, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), comisarul Cătălina Crețu. Înainte să nască, femeia &icir
Prahova: Tânăr reținut pentru uciderea unui câine; animalul ar fi încercat să îl muște (surse)
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către anchetatorii prahoveni după ce a ucis un câine care ar fi încercat să îl muște, incidentul având loc la o adresă din municipiul Ploiești. Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, polițiștii
Vaslui: Moldovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor, prins la Albița
Un cetățean în vârstă de 63 de ani din Republica Moldova, condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor, a fost prins luni la Albița în timp ce voia să intre în țară având o carte de identitate falsă asupra lui. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului Ter
Dâmbovița: Percheziții în mai multe județe într-un dosar de constituire de grup organizat și înșelăciune
Polițiștii au efectuat, luni dimineață, 12 percheziții în Mehedinți (6), Timiș (1), Caraș-Severin (1), Ilfov (1), Brașov (1) și în municipiul București (2) într-un caz de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune, informează Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița. Vor fi puse în executare cinci mandat
Bacău: Nou-născutul dispărut din secția de maternitate a fost găsit în locuința unei tinere de 19 ani
Nou-născutul dispărut duminică din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău a fost găsit de polițiști în locuința unei tinere în vârstă de 19 ani, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'În urma amplelor activități investigativ-operative desfășurate, copilul a fost identificat de polițiști î
Bacău: Nou-născut dispărut din maternitate; polițiștii au demarat cercetări
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază, polițiștii sesizați de către personalul medical demarând cercetări pentru găsirea copilului și clarificarea incidentului, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:
Circulație oprită pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, în urma unui accident rutier
Traficul pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, din județul Brăila, este blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în urma impactului au rezultat două
IGPR: 560 de permise de conducere reținute, dintre care 53 pentru alcool
Polițiștii rutieri au reținut în ultimele 24 de ore 560 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 53 pentru alcool și au fost retrase 372 de certificate de înmatriculare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la pe
IGPR: 342 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, localizate pe teritoriul României
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 aprilie, 432 de persoane, 24 de autovehicule și 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică,
MAI - Peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor și 47.447 de verificări cu aplicația eDAC în ultimele 24 de ore
Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut, în ultimele 24 de ore, peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor, 47.447 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și 1.116 misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES. P