DNA: Reprezentant al Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene
Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, informează DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, şi a lui Ionuţ Cosmin Băcilă, administrator al unei societăţi comerciale, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile (europene şi de la bugetul de stat), denumit "Egalitate pe piaţa muncii - Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile", în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenţia Naţională Antidrog) şi Arhiepiscopia Tomisului Constanţa a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfăşoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date - calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser - cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile.
DNA precizează că responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost Vasile Rusnac.
"În scopul atingerii obiectivului prevăzut în acord, Arhiepiscopia Tomisului a externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de Ionuţ-Cosmin Băcilă", menţionează anchetatorii.
În acest context, arată sursa citată, în perioada august - octombrie 2015 cei doi inculpaţi ar fi folosit, cu rea credinţă, în cadrul proiectului menţionat, declaraţii şi documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal realizarea activităţilor contractate în proporţie de 100%, deşi în realitate cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser - cofetar, nu ar fi avut loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpaţi le-ar fi cunoscut.
"Ca urmare a acestor demersuri, Vasile Rusnac şi Ionuţ-Cosmin ar fi obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543 lei (din care 346.903 lei - Arhiepiscopia Tomisului şi 125.640 lei - societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuţ-Cosmin)", spus procurorii.
DNA informează că Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane Regiunea Bucureşti Ilfov din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a menţionat că se va constitui parte civilă în cauză, fără însă a preciza cu ce sumă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Omar Hayssam, internat, sub pază, la o unitate spitalicească; ulterior, va fi transferat într-un centru de cazare al IGI
Omar Hayssam, eliberat vineri din penitenciar, a fost luat în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, acesta aflându-se în prezent sub pază și supraveghere permanentă în cadrul unei unități spitalicești, unde primește îngrijirile medicale necesare.
Acțiune a Poliției Capitalei pentru verificarea stării tehnice a vehiculelor; 30 de sancțiuni contravenționale aplicate
Polițiștii rutieri au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.700 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate vineri seară, în Capitală, pentru verificarea stării tehnice a vehiculelor. ''În seara zilei de 11/12 septembrie, polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspector
9/11 - 25 de ani/ Predoiu: Terorismul nu a reușit să învingă valorile, umanitatea și solidaritatea
Terorismul a încercat să inspire teamă și să dezbine, nu a reușit însă să învingă valorile, umanitatea și solidaritatea care ne unesc și astăzi, a fost mesajul transmis de ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la 25 de ani de la atacurile din SUA. ''La 11 septembrie 2001, lumea liberă a fost alături de America. D
Omar Hayssam va fi preluat de polițiștii de imigrări, după eliberarea din penitenciar
Omar Hayssam va fi preluat de polițiștii de imigrări, după eliberarea din penitenciar, informează vineri surse judiciare. Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări vor efectua verificările necesare pentru stab
Expert olandez: În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor
În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Jorn van Rij, expert în combaterea acestui fenomen. El a prezentat proiectul Escape Truck - un camion în interiorul căruia sunt ilustrate situații inspirate de cazuri reale de trafic de persoane
Vâlcea: Minori din Berbești, de 11 și 13 ani, cercetați după ce au ucis doi cățeluși și au rănit alți cinci
Doi minori, cu vârste de 11 și 13 ani, din orașul Berbești, sunt cercetați pentru cruzime față de animale, după ce au ucis, cu un cuțit și alte obiecte contondente, doi cățeluși și au rănit alți cinci, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut joi, cel care a che
Brigada Rutieră: Trafic restricționat în weekend în Capitală pentru desfășurarea unor evenimente
Traficul auto va fi restricționat în mai multe zone din București, sâmbătă și duminică, când sunt programate mai multe evenimente, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei. * Sâmbătă, între orele 09:00-23:00, Primăria Municipiului București, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București va organiza evenimentul cultural-a
Bistrița-Năsăud: Primarul din Livezile, judecat pentru agresiune sexuală, poate reveni în funcție, a decis Tribunalul
Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, judecat pentru agresiune sexuală, va putea reveni în funcție, dar va rămâne sub control judiciar, a decis, vineri, Tribunalul Bistrița-Năsăud. Hotărârea Tribunalului a fost luată ca urmare a contestației depuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița la decizi
UPDATE Sirianul Omar Hayssam, eliberat condiționat din închisoare
Tribunalul Ilfov a decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a sirianului Omar Hayssam, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 24 ani de închisoare. 'În baza art.587 alin. (1) Cpp raportat la art.59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.5 alin.(1) C.pen. admite cererea de liberare condiționată formulată de condamn
VIDEO Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, în dosarul în care este urmărit penal pentru contrabandă, legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA.
Bihor: Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați, trimiși în judecată pentru înscenarea incendierii mașinii
Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în dosarul incendierii intenționate a unui autoturism, în februarie 2025, la ieșirea din Drăgănești spre Ștei, au informat, vineri, reprezentanții parchetului. Potrivit anchetatorilor, focul nu ar
Ministerul Justiției a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor; demersuri administrative sau de înființare - online
Ministerul Justiției a anunțat vineri că a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor, o nouă platformă digitală dedicată asociațiilor, fundațiilor și federațiilor. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Justiției a finalizat proiectul privind modernizarea Registrului electronic al asociațiilor, fundațiilor și federațiil
General de Armată în rezervă, găsit împușcat în cap; prima ipoteză - sinucidere (surse)
Un general de Armată în rezervă, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit împușcat în cap, în localitatea Păulești din județul Prahova, în una dintre locuințele acestuia, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, este vorba de Dorin Ioniță, general-locotenent cu trei s
Vaslui: Trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc, depistați și încarcerați
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea în cazul a trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei tineri au fost depistați de polițiști în municipiul Vaslui și în comuna Boțești.
Bihor: Trei tineri, prinși în flagrant cu peste cinci kilograme de canabis, arestați preventiv
Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Nojorid, în timp ce transportau peste cinci kilograme de canabis, pe care, potrivit anchetatorilor, intenționau să le comercializeze, aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.






