CSM s-ar putea pronunţa asupra uneia dintre acţiunile disciplinare exercitate de IJ faţă de Marius Iacob (DNA)
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii ar putea pronunţa marţi o decizie asupra acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară faţă de procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, pentru abateri care au legătură cu desemnarea procurorului Carmen Simona Ricu pentru a reprezenta instituţia la judecarea cauzei care avea ca obiect suspendarea executării unui ordin ce o privea pe Mihaiela Moraru Iorga.
Pe 4 mai, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Marius Constantin Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente.
"Prin desemnarea doamnei Carmen Simona Ricu să reprezinte DNA la judecarea cauzei având ca obiect suspendarea executării Ordinului procurorului-şef al DNA 301 din 5 iulie 2017 privind pe doamna procuror Mihaiela Moraru Iorga, a încălcat prevederile articolelor 5 alineatul (1) şi (2), 6 alineatul (1) şi (2); 7 alineatul (1) şi (2) ale Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nr. 62 din 1 aprilie 2016 privind participarea procurorului în cauzele civile, precum şi ale punctului 10 litera C din Anexa 3 la acelaşi ordin, care, pe de o parte, limitează participarea procurorilor DNA în anumite tipuri de cauze civile şi, pe de altă parte, impun participarea în toate celelalte cauze civile, inclusiv cele care privesc activitatea Parchetelor militare, a procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă instanţe şi de la Biroul de reprezentare al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare a PÎCCJ; articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, care reglementează limitativ atribuţiile consilierului juridic al DNA, fără să existe posibilitatea substituirii acestuia în faţa instanţelor de judecată de un procuror din aceeaşi structură", arăta IJ.
Tot marţi, Secţia ar putea lua o decizie şi în privinţa acţiunii disciplinare exercitată de IJ faţă de procurorul-şef serviciu al DNA Carmen Simona Ricu pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.
Conform IJ, Carmen Simona Ricu a încălcat prevederile articolelor 5 alineatul (1) şi (2), 6 alineatul (1) şi (2), 7 alineatul (1) şi (2) ale Ordinului 62/2016, precum şi ale punctului 10 litera C din Anexa 3 a aceluiaşi ordin, prevederile articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, prin aceea că, urmare a unei adrese din 16 august emise de Marius Iacob, a participat, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, în cauza civilă având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301/2017 în calitate de reprezentant al unei persoane fizice, susţinând că a fost mandatată, printr-un înscris sub semnătură privată, de pârâta - procuror-şef al DNA. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul șefului SMAp/ Miruță: E o situație neplăcută pentru Armată; vom avea o analiză împreună cu președintele
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, marți, că l-a informat pe președintele Nicușor Dan despre cazul șefului Statului Major al Apărării, Vlad Gheorghiță, cercetat de DNA într-un dosar în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. ''Este o situație neplăcută pentru Armata Română. Vom a
Gorj: Tânără de 18 ani, agresată în casa părinților de 3 bărbați mascați care au dat buzna în toiul nopții
O tânără de 18 ani din comuna Jupânești a fost agresată fizic, în casa unde locuiește cu mama și fratele său, de trei bărbați mascați care au pătruns în toiul nopții în imobil prin forțarea ușii de acces, polițiștii identificându-i pe aceștia și fiind duși pentru audieri, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Dosarul șefului SMAp/Iulian Berdilă: Orice încercare de asociere a numelui meu cu activități nelegale este nefondată
General-locotenent Iulian Berdilă, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, al cărui nume apare în dosarul DNA în care este cercetat generalul Vlad Gheorghiță, precizează că nu există fapte sau acțiuni care să susțină existența vreunei încălcări a legii din partea sa. ''În legătură cu rece
Parchetul General: Modificările din noua lege a salarizării aduc 'grave atingeri' statutului magistratului
Ministerul Public a transmis, marți, Ministerului Justiției un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că prevederile acestuia sunt de natură să aducă 'grave atingeri' statutului magistratului, prin afectarea garanțiilor financiare asociate, componentă 'esențială' a independenței s
Senat: Pedepse majorate pentru agresiunile asupra personalului din unitățile sanitare publice și private
Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede pedepse mai mari în cazul agresiunilor asupra personalului medical, auxiliar sanitar și nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice ori private de asistență medicală. S-au înregistrat 110 voturi pentru. Proiectul modifică în acest sens artico
DSU: Zece ani de la tragedia aviatică SMURD; ceremonie de comemorare, în Republica Moldova
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a participat, marți, la o ceremonie organizată în Republica Moldova pentru comemorarea tragediei aviatice SMURD în care au decedat comandorul Doru Gavril, căpitan-comandorul Voicu Șocae, medicul Mihaela Dumea și asistentul medical Gabriel Sandu. 'Zece ani de când timpul s-a op
Șeful Statului Major al Apărării respinge acuzațiile DNA: Nu am săvârșit nicio faptă de corupție
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a respins, marți, acuzațiile pe care procurorii Direcției Naționale Anticorupție i le aduc, susținând că nu a săvârșit nicio faptă de corupție. 'Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio
Constanța: 25 de ani de închisoare pentru tânărul care și-a ucis mama cu zeci de lovituri de cuțit
Tânărul de 20 de ani, care la începutul acestui an și-a omorât mama prin înjunghiere, în apartamentul lor din municipiul Constanța, aplicându-i acesteia în timp ce dormea zeci de lovituri de cuțit, a fost condamnat marți, de către Tribunalul Constanța, la 25 de ani de închisoare. Sentința magistraților nu este de
CSM susține că proiectul noii legi a salarizării a fost inițiat cu încălcarea 'flagrantă' a Constituției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marți, că proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice a fost inițiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor constituționale și legale. Într-un comunicat, Consiliul Superior al Magistraturii arată că a transmis, marți, către Ministerul Justiției, ca urmare
Asasinatul cu bombă de la Arad/ Plângerea Laurei Dronca după ce un martor a fost absolvit de vină, respinsă
Tribunalul Arad a respins, marți, plângerea depusă de Laura Dronca după ce un martor din dosarul asasinării cu bombă a tatălui ei a fost absolvit de vină de către procurori, decizia fiind definitivă. Acest proces a început anul trecut, Laura Dronca fiind nemulțumită că cel care le-a înmânat un declanșator electronic suspecților, care l-
Predoiu, la ziua DGA: Ați devenit o instituție matură, o instituție care are coerență
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis, marți, angajaților Direcției Generale Anticorupție că activitatea lor demonstrează faptul că DGA a devenit o instituție matură, o instituție care are coerență, care știe care îi este menirea și încotro trebuie să meargă. 'Factorul uman rămâne cheia oricărui succes.
Solicitarea Romprest de restituire a garanției de bună execuție de 9 milioane de lei, respinsă de instanță
Tribunalul București a respins cererea Romprest de restituire a garanției de bună execuție pentru anul 2025, în valoare de 9 milioane de lei, a anunțat marți Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, este 'o victorie de etapă' a autorității locale, care confirmă că neeliberarea garanției reprezintă 'o conduită contractuală co
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, dorește lege specială pentru salarizarea magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), condusă de Lia Savonea, critică proiectul noii legi a salarizării personalului bugetar, pe care îl consideră 'profund viciat', și susține că magistrații ar trebui să beneficieze de o lege specială a salarizării. Într-un comunicat transmis marți, instanța supremă arată că va
Bărbat acuzat că folosea conturi fictive pentru a obține bilete la evenimente în numele lui Nicușor Dan
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a trimis în judecată un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic în formă continuată (194 acte materiale), fiind acuzat că folosea conturi fictive de WhatsApp și se prezenta ca fiind director al cabinetului primarului Capitalei pentru a obține bilete gratis la diverse evenimente &i
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, audiat la DNA militar
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a prezentat, marți, la sediul Secției militare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiat de procurori. Generalul nu a dorit să facă declarații la intrarea în sediul DNA, el venind însoțit de avocat. Statul Major al Apărării a transmi




