Şeful SMFN: Forţele Navale sunt capabile să acţioneze cu promptitudine pentru îndeplinirea obiectivelor şi misiunilor
Şeful Marinei Militare, contraamiral dr. Alexandru Mîrşu, a declarat miercuri, în deschiderea festivităţilor dedicate Zilei Marinei Române, că Forţele Navale sunt caracterizate, în prezent, prin adaptabilitate şi flexibilitate fiind capabile să acţioneze cu promptitudine pentru îndeplinirea obiectivelor şi misiunilor atât la Marea Neagră cât şi în afara acesteia.
"Perspectivele de modernizare şi transformarea continuă din ultimii ani ai Forţelor Navale, adaptate atât strategiei naţionale de securitate, cât şi noilor provocări de securitate au determinat ca Forţele Navale să devină o categorie de forţă armată, caracterizată de adaptabilitate, flexibilitate, capabilă să acţioneze cu promptitudine pentru îndeplinirea obiectivelor şi misiunilor atât la Marea Neagră cât şi în afara acesteia. Programele consolidate de exerciţii pentru revigorarea abilităţilor colective de luptă în domeniul naval, în arii de interese cheie, sunt programele prin care Forţele Navale îşi asumă responsabilitatea unui pilon de bază al coeziunii, solidarităţii şi credibilităţii" - a afirmat şeful SMFN.
În contextul, contraamiralul Mîrşu a evocat şi importanţa şi tradiţiile Marinei Române ca vector de securitate naţională pentru câştigarea independenţei şi afirmarea suveranităţii naţionale, în istorie.
"Din anul 1902, de când istoria consemnează această sărbătoare, marinarii din Forţele Navale îşi pun în valoare calităţile şi profesionalismul, care i-au consacrat ca simbol al securităţii noastre naţionale, la mare şi fluviu, dar şi ca parteneri de încredere pentru aliaţi. Anul acesta, salutăm prezenţa colegilor noştri de arme din marine ale statelor membre NATO şi partenere, ceea ce arată că împărtăşim aceleaşi valori, participând împreună atât la misiuni cât şi la astfel de momente aniversare. Cooperarea cu membrii NATO, Uniunea Europeană şi alte state din zona extinsă a Mării Negre, oferă oportunităţi şi mecanisme de parteneriate inovatoare, aşa cum a reieşit din recentul Summit NATO de la Bruxelles, creşterea substanţială a prezenţei şi activităţii maritime, a NATO în Marea Neagră şi îmbunătăţirea cunoaşterii situaţiei maritime de ansamblu" - a declarat Mîrşu.
În final, şeful Marinei Militare a evocat importanţa şi valoarea sistemului de învăţământ care pregăteşte cadrele militare pentru structurile din subordinea SMFN.
"Dincolo de misiunile îndeplinite de la cele mai înalte standarde, trebuie evidenţiat şi faptul că instituţiile de învăţământ de marină dovedesc armonizarea cu sistemele de învăţământ din ţările aliate şi formarea unor specialişti, capabili să răspundă cerinţelor operaţionale ale structurilor în care îşi vor desfăşura activitatea. Vorbim de învăţământul de marină, aş aminti faptul că din această toamnă va funcţiona din nou în Constanţa Colegiul Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza" - a subliniat şeful SMFN, contraamiral Alexandru Mîrşu. AGERPRES (AS autor: Dan Mihăescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr
Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec
Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat
Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților
Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic
DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită
Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul
Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute
Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - plasat sub control judiciar
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost plasat sub control judiciar în urma accidentului rutier din Teleorman, când a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede transmis miercuri AGERPRES. În co
Prahova: 27 de percheziții într-un dosar de fals și înșelăciune; prejudiciul - aproape 2 milioane de lei
Anchetatorii prahoveni au efectuat, miercuri dimineață, 27 de percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. La descinderi au participat polițiștii din cadrul Secției nr. 3
UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în
DNA: Percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de la Serviciul de permise Ilfov (oficial)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Ilfov și angajați ai școlilor de șoferi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise d
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - reținut în urma unui accident (surse)
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii. El avea dreptul de a conduce suspendat. 'Polițiștii din cadrul Secție
Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obținerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate fapte
Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți
Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din
Brigada Rutieră: Două mașini s-au ciocnit în Pasajul Unirii; traficul este restricționat
Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două mașini s-au ciocnit marți dimineață. 'În jurul orei 05:47, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident de circulație care a avut loc în Pasajul Unirii. Conducătorul unui autovehicul care









