Dolj: Mecanicul trenului de marfă care a deraiat la Cârcea se afla sub influenţa alcoolului
Dolj: Mecanicul trenului de marfă care a deraiat la Cârcea se afla sub influenţa alcoolului
Poliţiştii au constatat că mecanicul trenului de marfă care a deraiat duminică dimineaţa în zona localităţii Cârcea, judeţul Dolj, după ce a intrat pe un fir de cale ferată care se afla în reparaţie, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de către reprezentanţii Secţiei regionale de poliţie transporturi Craiova, mecanicul, care se afla singur în locomotivă, a fost testat şi a rezultat o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de prezentare la serviciu sub influenţa alcoolului şi distrugerea sau semnalizarea falsă în cazul producerii unui accident.
Trenul cu 23 de vagoane cisternă încărcate cu biodiesel, care a deraiat duminică dimineaţa pe magistrala 900 Caracal-Craiova, pe raza localităţii Cârcea, judeţul Dolj, ar fi intrat pe firul de cale ferată aflat în reparaţie şi pe care circulaţia era întreruptă.
Prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a declarat pentru AGERPRES că locomotiva a reuşit să treacă podul în virtutea inerţiei, însă vagoanele din spate au căzut după ce podul s-a rupt pe toată lungimea, pe firul aflat în reparaţii.
"Pe firul 1 de cale ferată circulaţia era întreruptă, pentru că de vreo lună era în reparaţie şi din acest motiv şina de cale ferată nu mai era pe o porţiune de circa 100 de metri. Se pare că mecanicul de locomotivă a ignorat semnalele date de la gara din Cârcea. El trebuia să treacă automat pe firul 2 şi nu a trecut. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Cert este că a mers înainte chiar pe unde nu erau şinele de cale ferată şi s-a rupt podul pe toată lungimea lui doar jumătate, pe firul 1, iar cealaltă jumătate, pe firul 2, este intactă. Practic, a intrat pe o zonă fără cale ferată şi în virtutea inerţiei locomotiva a trecut podul şi a scăpat, de asta nici nu sunt victime omeneşti. Dar restul de vagoane care erau în spate, pe pod, 6-7 vagoane, au căzut în gol", a declarat Dan Narcis Purcărescu.
Potrivit prefectului judeţului Dolj, la faţa locului s-au deplasat reprezentanţi de la Apele Române, Garda de Mediu, ITM, Poliţia Transporturi şi s-a acţionat cu soluţie de neutralizare, întrucât dintr-un vagon rămas înclinat s-a scurs biodiesel.
Prefectul a mai declarat că în zonă circulaţia feroviară a fost întreruptă, pentru a se verifica dacă mai există siguranţă şi pe firul 2, iar trenurile au fost deviate pe ruta Caracal - Piatra-Olt - Craiova.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA, trenul circula pe distanţa Slobozia Veche - Curtici şi aparţine operatorului de marfă - Grup Feroviar Român (GFR). AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Mihai Simionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor
Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr
Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec
Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat
Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților
Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic
DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită
Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul
Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute
Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - plasat sub control judiciar
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost plasat sub control judiciar în urma accidentului rutier din Teleorman, când a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede transmis miercuri AGERPRES. În co
Prahova: 27 de percheziții într-un dosar de fals și înșelăciune; prejudiciul - aproape 2 milioane de lei
Anchetatorii prahoveni au efectuat, miercuri dimineață, 27 de percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. La descinderi au participat polițiștii din cadrul Secției nr. 3
UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în












