logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comisarul şef Andrei Linţă, despre autoturismul înmatriculat în Suedia: Este o situaţie inedită

Imagine din galeria Agerpres

Directorul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, comisarul şef Andrei Linţă, a catalogat, luni, situaţia autoturismului înmatriculat în Suedia cu numere personalizate conţinând injurii la adresa PSD ca fiind una "inedită", fiind nevoie de lămuriri din partea autorităţilor suedeze.

"Această situaţie este o premieră pentru ţara noastră şi din acest motiv am solicitat sprijinul partenerilor străini, prin intermediul canalelor de cooperare pe care le utilizăm constant în activitatea desfăşurată. Este o situaţie inedită pentru noi, astfel că, pentru o documentare corectă, s-au solicitat autorităţilor de aplicare a legii din Suedia lămuriri cu privire la situaţia juridică a autoturismului şi a cadrului legal aplicabil circulaţiei în afara teritoriului Suediei", a declarat Andrei Linţă în cadrul unei conferinţe de presă.


El a adăugat că autorităţile din Suedia au precizat că respectivele numere de înmatriculare sunt valabile pe teritoriul statului emitent şi nu pot fi folosite pe teritoriul altor state.

"Vă reamintim că este vorba de o verificare a legislaţiei (...) de pe teritoriul Suediei, astfel încât timpul de răspuns variază. Răspunsul autorităţilor de aplicare a legii a fost comunicat Poliţiei Române, conform căruia numerele personalizate sunt valabile pe teritoriul Suediei şi nu pot fi folosite pe teritoriul altor state, decât dacă acestea permit acest lucru în mod specific. Ulterior, primind răspunsul din partea autorităţilor de aplicare a legii, acesta a fost înaintat Direcţiei rutiere pentru a dispune măsuri în continuare", a arătat Linţă.

Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România", faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.

"Astăzi, în jurul orei 6,00, un echipaj de poliţie al Brigăzii Rutiere din cadrul DGPMB, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 3, a depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Suedia, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. Conducătorul auto a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere în vederea declanşării verificărilor procedurale, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare şi circulaţie şi a vehiculului pe drumurile publice", precizează sursa citată.

Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a regimului de circulaţie internaţională pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

"Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis către structurile teritoriale de poliţie o adresă prin care a solicitat analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. (4) din Codul penal (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă) de către conducătorul acestui autoturism", informează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.

Sursa citată adaugă că această adresă a fost întocmită în urma unei informări trimise Poliţiei Române, prin canalele de cooperare poliţienească internaţională, de autorităţile suedeze (Biroul Interpol Stockholm), în care se menţiona faptul că numărul de înmatriculare în cauză este valabil doar pe teritoriul naţional al Suediei, nefiind valabil pe teritoriul altor state.

"De asemenea, în urma verificării în bazele de date, s-a constatat că autoturismul deţine alt număr de înmatriculare decât cel aplicat", mai arată Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.

Poliţia susţine că art. 36, alin. (3), cu trimitere la pct. 1 din Anexa nr. 2 din Convenţia de la Viena (8 noiembrie 1968) ratificată de România prin Decretul nr. 318 din 1980, stipulează că "numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere (...)", context în care se confirmă lipsa de valabilitate a numărului aplicat pe autoturism şi astfel permisiunea de a folosi, pe teritoriul României, doar numărul permanent, care figurează şi în bazele de date.

Situaţia a fost abordată şi de Ambasada Suediei la Bucureşti pe pagina oficială de Facebook: "Potrivit Agenţiei de Transport Suedeze, plăcuţele de înmatriculare personalizate sunt valabile şi în afara graniţelor Suediei. Proprietarii plăcuţelor de înmatriculare personalizate trebuie să aducă şi plăcuţele originale, pentru a le schimba, în caz că plăcuţele personalizate nu sunt acceptate de ţara-gazdă. Ţările-gazdă hotărăsc ce fel de vehicule au permisiunea să călătorească pe teritoriul lor. Autorităţile suedeze nu pot influenţa ce maşini pot fi primite de o altă ţară pe drumurile sale". AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Liliana Iordan, editori online: Anda Badea, Irina Giurgiu)

Afisari: 115

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 15-10-2026 09:02

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina

Populația din nordul județului Tulcea a primit, joi dimineață, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, acesta fiind al doilea de la începutul zilei. Mesajul a fost transmis în jurul orei 8:35, iar autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăp

Justitie si interne 15-10-2026 05:30

Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților

Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.

Justitie si interne 14-10-2026 22:24

Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor

Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ

Justitie si interne 14-10-2026 20:25

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024

Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec

Justitie si interne 14-10-2026 18:44

Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață

Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal

Justitie si interne 14-10-2026 17:36

Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings

Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana

Justitie si interne 14-10-2026 16:28

Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)

Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr

Justitie si interne 14-10-2026 15:34

Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec

Justitie si interne 14-10-2026 15:31

Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat

Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților

Justitie si interne 14-10-2026 14:41

Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor

Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic

Justitie si interne 14-10-2026 14:28

DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită

Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul

Justitie si interne 14-10-2026 14:15

Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute

Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Justitie si interne 14-10-2026 12:15

Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme

Justitie si interne 14-10-2026 10:07

Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - plasat sub control judiciar

Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost plasat sub control judiciar în urma accidentului rutier din Teleorman, când a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede transmis miercuri AGERPRES. În co

Justitie si interne 14-10-2026 09:30

Prahova: 27 de percheziții într-un dosar de fals și înșelăciune; prejudiciul - aproape 2 milioane de lei

Anchetatorii prahoveni au efectuat, miercuri dimineață, 27 de percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. La descinderi au participat polițiștii din cadrul Secției nr. 3