Ministerul Justiţiei respinge cele patru candidaturi pentru conducerea DNA; procedura va fi reluată
Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând ca procedura de selecţie să fie reluată.
"În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale", explică Ministerul Justiţiei într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ca urmare, indică sursa citată, în urma desfăşurării procedurii de selecţie, nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror-şef al DNA dintre candidaţii participanţi, iar procedura se va relua.
Cei patru candidaţi înscrişi în cursă - Florentina Mirică - procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr - procuror-şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob - procuror-şef adjunct al DNA şi Elena Grecu - procuror-şef serviciu în structura centrală a DNA - au susţinut joi interviul la sediul Ministerului Justiţiei.
În cadrul interviului, fiecărui candidat i s-a alocat aproximativ o oră şi jumătate - 30 de minute pentru susţinerea proiectului de management şi o oră pentru a răspunde la întrebări.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara marţi că este foarte posibil ca unul dintre cei patru să fie desemnat candidat pentru şefia DNA, dar, în aceeaşi măsură, este foarte posibil ca niciunul să nu fie propus, în acest caz fiind reluată procedura.
Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a
Iași: Bugetul de stat, prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare specializată în evaziune fiscală
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credință a creditului societății și spălare a banilor, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Poliția Română. Potrivit sursei citate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalit
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Populația din nordul județului Tulcea a primit, joi dimineață, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, acesta fiind al doilea de la începutul zilei. Mesajul a fost transmis în jurul orei 8:35, iar autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăp
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor
Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr
Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec
Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat
Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților










