Anca Jurma, delegată în funcţia de procuror şef al DNA
Procurorul general Augustin Lazăr a emis luni ordinul prin care Anca Jurma a fost delegată în funcţia de procuror şef al DNA.
"Ca urmare a decretului prin care preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a dispus revocarea din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kovesi şi a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a emis astăzi ordinul de delegare în această funcţie a doamnei Anca Jurma, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Doamna Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuţiile de procuror şef al Serviciului de cooperare internaţională şi programe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Potrivit sursei citate, Augustin Lazăr transmite "un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupţie".
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, transmite un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupţie, care reprezintă o prioritate a Ministerului Public, în îndeplinirea rolului său constituţional. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", afirmă sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Anca Jurma a fost delegată în funcţia de procuror şef al DNA (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bărbat înjunghiat mortal pe o stradă din Capitală, în urma unei altercații pe fondul consumului de alcool
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a decedat pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, fiind înjunghiat cu un cuțit în urma unei altercații cu trei indivizi, pe fondul consumului de alcool. 'La data de 06.05.2026, în jurul orei 15:50, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul București, sector 4, pe fondul consumului d
Mureș: Polițiștii cercetează o presupusă amenințare a fratelui lui Gânj la adresa familiei fetei ucise
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș anunță, vineri, că s-a sesizat din oficiu cu privire la o presupusă amenințare adresată de fratele lui Emil Gânj familiei victimei, acesta fiind în continuare căutat pentru că și-ar fi ucis și apoi incendiat iubita. 'Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoar
DNA: Administratorul unei firme de pază și directorul economic - evaziune de peste 26 de milioane de lei
Administratorul și directorul economic de la o firmă de pază și protecție au fost puși sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de evaziune fiscală în valoare de peste 26 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii Secției de combatere a infracțiunilor asi
Gorj: Tânăr reținut după ce a agresat o minoră cu un cuțit; fata a fost trasportată la spital
Un tânăr de 18 ani a fost reținut de polițiști după ce a agresat o minoră de 17 ani cu un cuțit, tânăra fiind transportată la spital, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Ioana Sacagiu. Potrivit sursei citate, în noaptea de joi spre vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ti
DNA: Inspector superior la Direcția Generală Antifraudă Fiscală - în instanță pentru trafic de influență
Un inspector superior din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) a fost trimis în instanță de procurorii anticorupție, cu acord de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut și primi bani de la administratorii unor firme pentru a-i proteja. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES
Control judiciar și interdicția de a profesa în cazul a 20 de șoferi de la STB, acuzați că au furat o tonă de motorină
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus plasarea sub control judiciar a 20 de șoferi de la Societatea de Transport București (STB), acuzați că au furat o tonă de motorină din rezervoarele autobuzelor parcate într-o autobază a societății. De asemenea, șoferii vizați de anchetă nu au voie să profeseze pe o perioadă de 60
Gorj: Trei persoane arestate preventiv pentru pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor
Trei persoane au fost arestate preventiv pentru pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Ioana Sacagiu. Potrivit acesteia, polițiștii serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj, Vaslui, Giurgiu, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Caraș-Se
Buzău: Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi ieșit cu o pușcă pe stradă și a intrat în conflict cu persoane
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Brăila, a fost reținut de polițiști din comuna Merei, după ce ar fi ieșit în fața porții unei case de vacanță din localitatea Breaza cu o pușcă și ar fi înjurat persoane de pe stradă, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Conform sursei citate, polițiști
Giurgiu: Reținut după ce a fost depistat că transporta peste șapte milioane de țigarete fără documente
Un cetățean român în vârstă de 44 de ani, care circula pe ruta Bulgaria-România și avea încărcate, într-un TIR, conform documentelor, citrice, a fost reținut după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au depistat că transporta, prin metoda capac, peste șapte milioane de țigarete, în valoare de peste două milioane de euro.
Jandarmeria: 311 materiale pirotehnice interzise, găsite în interiorul stadionului, la meciul Steaua - Sepsi
Un număr de 311 materiale pirotehnice interzise au fost depistate în dispozitivele de acces în stadion pentru persoanele cu dizabilități, înainte de meciul de fotbal dintre CSA Steaua București și ACS Sepsi OSK, anunță joi Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, pe timpul controlului pirotehnic al arenei sportive, forțele de ordine
Buzău: Mai multe persoane cercetate după ce au furat bani și bijuterii - un prejudiciu de 330.000 lei
O persoană a fost arestată preventiv, iar polițiștii continuă cercetările într-un dosar de furt calificat față de alți suspecți, după ce un bărbat a sesizat autorităților că din locuință i s-ar fi sustras bijuterii și bani, prejudiciul fiind estimat la 330.000 lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii sub coordonarea Parch
Doi bărbați din Capitală, arestați sub acuzația că au violat o fetiță de 9 ani
Doi bărbați, în vârstă de 58 și 80 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că au violat o fetiță de 9 ani, nepoata primului inculpat, informează Poliția Capitalei. În ceea ce îl privește pe bărbatul în vârstă de 58 de ani, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2025 - ianuarie 2026,
Harghita: 141 de sancțiuni pentru apeluri false și abuzive la 112, în primele patru luni ale anului
Polițiștii harghiteni au aplicat, în primele patru luni ale anului, 141 de sancțiuni contravenționale pentru apelarea abuzivă a numărului de urgență 112 și pentru alertarea falsă a autorităților, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 174.000 de lei. Datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de șeful Inspectoratul de Poliție Jud
MApN: Miruță a discutat cu președintele Comitetului Militar al NATO despre importanța creșterii investițiilor în apărare
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit, joi, cu președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, cu care au discutat, printre altele, despre importanța creșterii investițiilor în apărare la 5% din PIB. Potri
Percheziții la șoferi de la STB, acuzați că au furat o tonă de motorină de la o autobază a societății
Polițiști de la Brigada de Poliție pentru Transportul Public au efectuat joi 20 percheziții în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Dâmbovița într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 'Activitățile au fost desfășurate în urma cercetărilor efectuate într-o cauză ce








