Tarcea: Dacă se constată că nu a existat o semnătură a unei persoane care reprezenta ICCJ pe protocol, se pune problema nulităţii
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că, în cazul în care se va constata că nu a existat o semnătură a unei persoane care să reprezinte instituţia pe protocolul încheiat în 2009 între instanţa supremă, Parchetul General şi SRI, atunci se pune problema nulităţii acestuia, nulitate care are efecte retroactive.
"Aceste protocoale au fost desecretizate. Deci, eu nu cunosc care a fost iniţial raţiunea pentru care au fost încheiate. Nu o cunosc, de altfel, nici preşedinţii în funcţie de la acea vreme ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dar, ele, în prezent, fiind desecretizate, toată lumea le poate vedea şi poate invoca în cursul procedurilor judiciare incidenţa sau nu a acestor protocoale asupra actului de justiţie, lucru care se şi întâmplă. Efectele protocoalelor au fost invocate în proceduri disciplinare, în proceduri penale. Am înţeles că există şi sesizări în ceea ce priveşte chiar nulitatea acestor protocoale", a afirmat Cristina Tarcea.
Aceasta a adăugat că, în ceea ce priveşte ICCJ, s-a apreciat că, atâta timp cât sunt deja proceduri judiciare iniţiate şi care pun în discuţie tot felul de chestiuni legate de acest protocol, funcţionează obligaţia de reţinere. "Nu ne putem pronunţa asupra unor aspecte asupra cărora va trebui cu certitudine să ne pronunţăm atunci când soluţionăm dosarele legate de aceste protocoale", a spus Tarcea.
Preşedintele ICCJ a apreciat că "problemele sunt mult mai complicate".
"Pentru că (...) există o sesizare prin care să se clarifice problema semnăturii acestui protocol. Dacă, ştiu eu, se va constata că susţinerile sunt reale şi că nu a existat o semnătură de către o persoană care să reprezinte Înalta Curte pe acel protocol, se pune problema nulităţii. Nulitatea are efecte retroactive, adică discuţiile sunt multe şi, până când nu se vor clarifica toate aceste lucruri, nu putem adopta o poziţie de principiu", a conchis Cristina Tarcea.
Săptămâna trecută, preşedintele ÎCCJ a trimis o sesizare Parchetului General, pentru a se verifica dacă au fost săvârşite infracţiuni de fals la încheierea protocolului de cooperare ÎCCJ-PG-SRI, cu referire la semnătura lui Nicolae Popa, fostul preşedinte al instanţei supreme.
Cristina Tarcea declară în sesizare că, la data de 14 iunie 2018, a fost finalizată procedura de declasificare a protocolului de cooperare între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ÎCCJ pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.
"După publicarea formei declasificate a documentului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la acea dată a susţinut public că, deşi semnătura de pe înscris este a dumnealui, nu a semnat un astfel de înscris şi nici nu a negociat protocolul în discuţie. La data de 19 iunie 2018, am avut o întâlnire la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme. În cadrul discuţiilor purtate, domnul profesor mi-a relatat că semnătura de pe document îi aparţine, nu o contestă, dar că nu l-a semnat, pentru că, începând cu data de 1 septembrie 2009 nu şi-a mai exercitat prerogativele de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, mi-a relatat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost discutat sau negociat protocolul şi că nici nu a desemnat o persoană anume din cadrul Instanţei supreme pentru a purta astfel de discuţii sau negocieri. Având în vedere faptul că împrejurările relatate conduc spre ideea că protocolul de cooperare s-ar fi încheiat în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni de fals, în temeiul dispoziţiilor art. 291 din Codul de procedură penală, vă transmit prezenta sesizare urmând ca, în urma verificărilor pe care le veţi efectua, să stabiliţi dacă există indicii că în cauză au fost săvârşite infracţiuni şi să apreciaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a vă sesiza din oficiu, conform art.292 din Codul de procedură penală", se arată în sesizare.
Cristina Tarcea a mai menţionat faptul că în arhivele instanţei supreme nu au fost identificate documente care să clarifice aspectele legate de circumstanţele încheierii protocolului şi nici alte documente care să ateste tipul de acţiuni ce s-ar fi desfăşurat înainte şi după încheierea protocolului.
Preşedintele ICCJ participă vineri, la Alba Iulia, la conferinţa "Independenţa şi imparţialitatea justiţiei în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului", organizată de Curtea de Apel Alba Iulia şi Baroul Alba, în colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Uniunea Avocaţilor Europeni şi Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia. AGERPRES/ (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










