Augustin Lazăr: Se impune completarea legislaţiei pentru crearea unui cadru coerent de intervenţie în interesul minorului
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, în deschiderea lucrărilor grupului de lucru franco-român în materie de familie şi protecţia minorilor, că se impune modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu pentru crearea unui cadru coerent de intervenţie în interesul superior al minorului.
"În februarie 2018 s-a luat iniţiativa constituirii unui grup de lucru franco-român, destinat în particular identificării situaţiilor de pericol pentru minori şi semnalării lor către autorităţile judiciare şi administrative de protecţie a copilului competente. Ideea Ambasadei Republicii Franceze la Bucureşti, a Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil a pornit de la experienţele anterioare şi are ca obiectiv o mai bună protecţie a copiilor, inclusiv prin mijloace juridice. Mai exact, iniţiatorii au fost animaţi de dorinţa creării unui mecanism mai eficient de circulaţie a informaţiilor semnificative de la instituţiile deţinătoare, de regulă diversele autorităţi administrative, către decidenţii din sfera judiciară (...) - în modelul francez procurorul are un rol semnificativ în instrumentarea cazurilor cu minori. Apreciem că se impune modificarea şi completarea legislaţiei în materie pentru crearea unui cadru coerent de intervenţie în interesul superior al minorului. În acest sens, suportul şi expertiza partenerilor francezi sunt deosebit de preţioase, iar Ministerul Public îşi manifestă dorinţa de a continua şi întări acest parteneriat", a spus Lazăr.
El a subliniat că justiţia pentru minori a devenit, în ultima perioadă, o prioritate a Ministerului Public şi a menţionat necesitatea specializării unei reţele de procurori în acest domeniu.
"Fără îndoială că, în măsura în care vom reuşi să specializăm - şi sunt convins că vom putea face asta - o reţea de procurori în acest domeniu, o reţea de ofiţeri de poliţie judiciară, de ofiţeri de jandarmi, spre exemplu şi din alte instituţii care cooperează în acest domeniu, va fi foarte important să tratăm minorii ca o investiţie pentru viitor. Tinerii, minorii sunt investiţia naţiunii în viitorul ei", a precizat Augustin Lazăr.
Procurorul general a arătat că, având în vedere lipsa de maturitate, copii au nevoie de o protecţie şi îngrijire specială, inclusiv de servicii juridice prietenoase, adaptate vârstei şi nevoilor acestora.
"Din această perspectivă, modelul legislativ şi instituţional francez constituie un reper care vine din timpuri îndepărtate, dar care îşi menţine încă actuale principiile. (...) Ideea centrală e aceea a creării unei culturi instituţionale comune a autorităţilor cu competenţe atât judiciare, cât şi administrative, cu alte cuvinte apare ca necesară cooperarea instituţiilor statale coordonate cu cele ale societăţii civile în scopul apărării interesului copilului. În practică observăm adesea că eforturile organismelor naţionale competente sunt fragmentate, neuniforme, iar informaţia nu ajunge mereu la destinatarii săi legali", a spus Lazăr.
În opinia sa, "e nevoie de o îmbunătăţire a timpului de reacţie la situaţiile urgente şi de risc pentru dezvoltarea armonioasă a minorilor". "Pe de altă parte, unele deficienţe constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte mai ales eficacitatea anchetelor penale în cauzele cu victimele minori aduc în actualitate necesitatea specializării procurorilor şi formării profesionale în materie. Înlăturarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor din activitatea organelor de urmărire penală se află în lista de priorităţi", a declarat procurorul general.
El a precizat că în 2017 în statisticile Ministerului Public au fost înregistraţi 3.882 de inculpaţi minori, reprezentând 6,5% din totalul inculpaţilor trimişi în judecată. "Dintre aceştia, 480 de minori au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Constatăm că e o creştere cu 7,9%, aproape 8% faţă de anul precedent privind inculpaţii minori arestaţi preventiv. Este o cifră care trebuie să ne pună pe gânduri. (...) Au fost inculpaţi pentru omor 50 de minori. Au fost inculpaţi şi trimişi în judecată pentru viol 56 de minori. Pentru infracţiuni contra patrimoniului au fost inculpaţi şi trimişi în judecată 2.263 de minori, dintre care 1.478 pentru furt şi 700 pentru tâlhărie", a indicat Lazăr. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










