logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Soţia lui Tender despre Bica: Mergeam la acelaşi coafor care aparţinea avocatei Laura Vicol

Imagine din galeria Agerpres

Nicoleta Tender, soţia omului de afaceri Ovidiu Tender, a declarat marţi că i-a făcut mai multe cadouri Alinei Bica, respectiv un ceas Rolex de 8.000 euro, o poşetă Louis Vuitton în valoare de 2.000 de euro şi o statuetă din bronz reprezentând "Justiţia", dar şi că mergea cu fosta şefă a DIICOT la acelaşi coafor, care aparţinea avocatei Laura Vicol.

Nicoleta Tender a fost audiată, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor, în dosarul în care Alina Bica a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru că l-ar fi favorizat pe Ovidiu Tender.

Alina Bica este procurorul care a instrumentat dosarul "RAFO-Carom", în care Ovidiu Tender a fost condamnat la 12 ani închisoare. DNA susţine că Alina Bica a intervenit pe lângă subordonaţii săi de la DIICOT pentru a obţine o condamnare cu suspendare pentru Tender.

Nicoleta Tender a relatat în sala de judecată contextul în care a cunoscut-o pe Alina Bica.

"Pe 3 martie 3006, Ovidiu Tender a fost arestat în dosarul Carom. A doua zi, am fost la DIICOT, pentru a mi se permite să-l vizitez pe soţul meu în arest. Am avut o altercaţie cu Alina Bica. Ea mi-a spus că nu îmi aprobă cererea, deoarece nu eram încă căsătoriţi. În final, mi s-a aprobat cererea. Ulterior, în 18 iunie 2006, am născut, dar nu am reuşit să înregistrez copilul. A doua zi, am mers din nou la DIICOT împreună cu avocatele Mariana Ştefan şi Laura Vicol. Bica s-a împrietenit cu Laura Vicol şi acesta a reuşit să o determine pe Bica să aprobe ca Ovidiu Tender să fie adus la Primăria Sector 5 pentru a-şi declara copilul. Laura Vicol era fina noastră. Noi i-am botezat unul dintre copii. În anul 2009, după ce Ovidiu Tender a fost trimis în judecată de Alina Bica, m-am întâlnit cu ea şi Laura Vicol la unul dintre restaurantele din spatele DIICOT. Laura Vicol nu mai era atunci avocata noastră. Bica mi-a spus că ea nu are nicio vină în dosarul soţului meu şi că acest dosar a fost fabricat de SRI şi că ştie că este trimis în judecată fără ca el să încalce nicio lege sau normă. După anul 2009, am început să mă văd destul de des cu Alina Bica. Mergeam la acelaşi salon de coafură, salon de înfrumuseţare, care aparţinea doamnei avocat Laura Vicol. În acea perioadă, am cunoscut-o şi pe sora Alinei Bica, care a avut o problemă medicală, iar eu am intervenit şi ginecologul meu a operat-o", a spus Nicoleta Tender.

Ea a mai declarat că i-a oferit Alinei Bica mai multe cadouri scumpe, mai ales că au început să se viziteze destul de des.

"Eu am fost de cinci ori la părinţii Alinei Bica în oraşul Făgăraş. Una dintre vizite a fost înainte de Crăciunul din anul 2011, iar o altă vizită a fost de ziua Alinei Bica, în ianuarie 2012. La data când Alina Bica a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiţiei i-am făcut cadou o statuie de bronz, care reprezenta Justiţia. I-am dat şi un ceas Rolex, pe care l-am cumpărat de la Paris şi care valora 7-8.000 de euro, însă apoi am văzut că îl purta sora ei. Când i-am dat ceasul, Bica era în drum spre Făgăraş şi noi eram în Sinaia. Ea s-a oprit şi am mâncat la terasa restaurantului Palace din Sinaia (...) I-am făcut cadou şi o poşetă Louis Vuitton în valoare de 2.000 de euro. (...) De ziua ei îi dădeam alte cadouri. Mi-a spus ca îi place ceasul meu marca Rolex şi atunci am considerat ca îşi doreşte un astfel de obiect, motiv pentru care i l-am cumpărat. În perioada în care îi dădeam cadourile, dosarul Carom se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica venea destul de des la biroul firmei noastre, de regulă sâmbăta. În prezenţa mea, i-a spus soţului meu că o să-l schimbe pe procurorul de şedinţă din dosarul Carom, Mirel Rădescu", a precizat Nicoleta Tender.

Pe de altă, Nicoleta Tender a relatat că Bica i-a spus că prietenia cu Elena Udrea o va ajuta să ajungă procurorul general al României.

Tot ea a spus că, în anul 2013, a mers cu Ovidiu Tender şi Alina Bica la reşedinţele ambasadorilor din Israel şi Olanda la Bucureşti.

"(...) Alina Bica mi-a spus că îşi doreşte foarte tare să-l cunoască pe domnul ambasador din Israel şi am vorbit cu soţia ambasadorului să pot să o aduc şi pe Bica. Nu poţi să te duci aşa la ambasador. Este păzit de trupe Mosad şi de SRI. Soţia ambasadorului a trecut-o pe Alina Bica pe listă", a afirmat Nicoleta Tender.

Procesul continuă cu audierea judecătorului Mihail Udroiu, fost consilier al Alinei Bica la DIICOT.

Alina Bica a părăsit România şi se află în Costa Rica, ea fiind condamnată în două dosare penale, însă deciziile nu sunt definitive.

Astfel, în noiembrie 2016, ea a fost condamnată de Instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.

De asemenea, în ianuarie 2017, Alina Bica a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 270

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 08-11-2026 12:40

Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina

Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e

Justitie si interne 08-11-2026 10:50

Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii

Justitie si interne 08-11-2026 10:37

Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d

Justitie si interne 08-11-2026 10:06

Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică

Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități