CCR: Sesizarea privind prescrierea în 3 ani a stării de incompatibilitate pentru cei aflaţi în funcţii/demnităţi publice, în 4 iulie
Curtea Constituţională a României va discuta în 4 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Iohannis a trimis joi la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Şeful statului arată că legea introduce posibilitatea pentru primari şi viceprimari, precum şi pentru primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, dar şi pentru consilierii judeţeni sau locali de a exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate de aceştia.
"Scopul Legii 161/2003, care instituie anumite incompatibilităţi pentru funcţii şi demnităţi publice, este acela de a asigura imparţialitatea, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese în exercitarea acestora. Astfel, se poate susţine că prin eliminarea unor cazuri de incompatibilitate este înlăturată o garanţie a exercitării funcţiei publice cu imparţialitate şi departe de interese care ar putea să împiedice realizarea sa exclusiv în interes public. Prin diminuarea standardelor de integritate şi ignorarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, Legea pentru modificarea Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei contravine art. l alin. (3) din Constituţie", se spune în sesizare.
Iohannis invocă şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ratificată de România, care prevede că fiecare stat parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei eficiente şi coordonate, care favorizează participarea societăţii şi care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurilor publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate.
El afirmă că sintagma "în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate" ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, consilieri locali sau consilieri judeţeni, are o natură generică, nu este clară şi previzibilă, poate conduce la interpretări diferite şi chiar practici diferite la nivelul administraţiei publice locale, fiind dificil de identificat care anume ar putea fi, în fiecare caz în parte, acele alte domenii de activitate care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate.
Preşedintele Iohannis aminteşte că, potrivit jurisprudenţei constante a CCR, legea trebuie să întrunească trei cerinţe de calitate: claritatea, precizia şi previzibilitatea.
El reclamă că normele sunt lipsite de logică normativă şi creează un paralelism legislativ.
Şeful statului susţine că o altă reglementare conduce la imposibilitatea Agenţiei Naţionale de Integritate să mai evalueze şi să sancţioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese.
"În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciem că scopul iniţial urmărit de către legiuitor - respectiv acela de a asigura integritatea mandatului aleşilor locali, inclusiv prin înlăturarea tuturor celor care dovedesc dispreţ faţă de lege şi valorile comunităţii - este puternic afectat prin modificarea legislativă preconizată, care lipseşte de eficienţă lupta împotriva corupţiei la nivelul administraţiei locale, precum şi cadrul legislativ în materie de integritate (Decizia nr. 536/2016). Modificările propuse nu sunt însoţite de dispoziţii care să înlăture confuzia în raport cu legea aplicabilă în materia procedurii de constatare a stărilor de incompatibilitate ori conflict de interese în cazul aleşilor locali şi al persoanelor care exercită funcţii de demnitate publică şi, totodată, creează premisele pentru lipsirea de finalitate a procedurii reglementate în cuprinsul legii speciale", indică preşedintele.
El arată că printr-o dispoziţie din actul normativ se creează un paralelism legislativ cu Legea 144/2007, iar, prin stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, respectiv "de la data săvârşirii" faptelor, în conformitate cu art. 2.517 din Codul civil, norma este impredictibilă.
Iohannis motivează că, pe de o parte, dacă legiuitorul a înţeles să facă trimitere la termenul general de prescripţie de 3 ani din articolul din Codul civil, potrivit regimului general, prescripţia ar trebui să înceapă să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, în conformitate cu un alt articol din acelaşi act normativ.
În opinia şefului statului, neclaritatea vizează incidenţa regimului general al prescripţiei extinctive în ansamblul său, aspect deosebit de important de lămurit, mai ales din perspectiva identificării actului întrerupător al acestui termen de prescripţie. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Forumul Judecătorilor: Reducerea salariilor magistraților ar putea provoca un exod din sistemul judiciar
Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită menținerea nivelului actual al veniturilor magistraților în viitoarea lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, avertizând că eventualele diminuări salariale ar putea afecta independența justiției și ar putea genera plecări masive din sistem. Într-o
Constanța: Un bărbat care a introdus în țară droguri de 220.000 de euro în colete din Spania, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce transporta peste 10 kilograme de canabis și un kilogram de cocaină, droguri în valoare de 220.000 de euro, aduse în România din Spania prin intermediul unei firme de curierat, a anunțat, duminică, Inspectoratul General al Poliției Ro
VIDEO Bărbat urmărit pentru furt și conducere fără permis, prins după o urmărire pe A2 și un accident rutier
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost prins de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora pe Autostrada A2 și a fost implicat într-un accident rutier, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Prahova: Bărbat cercetat pentru ultraj, după ce și-a instigat câinele să-i atace pe polițiști
Polițiștii Secției Rurale Puchenii Mari au intervenit vineri pentru punerea în executare a unui ordin de protecție emis de instanță, în comuna Gorgota, județul Prahova. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, persoanei protejate i-au fost comunicate măsurile dispuse de instanță, iar bărbatului împotriva căruia fusese emis ordinul i-au fost
Poliția Română: Peste 8.400 de sancțiuni și aproape 3.000 de intervenții în ultimele 24 de ore
Poliția Română a intervenit în ultimele 24 de ore la aproape 2.900 de solicitări ale cetățenilor și a constatat peste 8.400 de fapte contravenționale, în cadrul acțiunilor desfășurate la nivel național pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Potrivit datelor transmise de IGPR, polițiștii au organizat 516 acțiuni și a
MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave și muniție, în cadrul Programului SAFE
Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a Armatei Române, în cadrul Programului SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei), a anunțat instituția. 'Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat
Prahova: Antrenorul de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore a fost arestat preventiv
Antrenorul de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina acuzat de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Câmpina a admis propunerea formulată de Parc
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Predoiu anunță că ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat vineri seară că, în cazul dronei care a lovit un bloc de locuințe la Galați, ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului, urmând ca datele să fie transmise procurorilor care se ocupă de ancheta penală.
Argeș: Încă doi suspecți reținuți într-un dosar de furturi de mărfuri cu prejudiciu de 3 milioane de euro
Încă doi suspecți au fost reținuți într-un dosar de furturi de mărfuri cu prejudiciu de 3 milioane de euro, în care au fost efectuate mai multe percheziții la sfârșitul lunii martie, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Dosarul este instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminal
Argeș: Turistul bulgar mușcat de urs pe Transfăgărășan, amendat de jandarmi cu 20.000 de lei
Turistul bulgar care a fost mușcat de un urs pe DN 7C - Transfăgărășan, în ziua de 27 mai, a fost amendat de jandarmi cu 20.000 de lei. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Argeș, sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru hrănirea urșilor aflați în libertate.
Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție rămân în arest; o judecătoare a făcut opinie separată
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri menținerea arestului preventiv în cazul procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Contestația celor doi procurori față de decizia de arestare, luată în primă instanță pe 15 mai, s-a judecat la ICCJ pe parcursul a tr
Pastor penticostal, trimis în judecată sub acuzația că a violat o fată de 15 ani
Un pastor penticostal, în vârstă de 72 de ani, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a agresat sexual și a violat o fată de 15 ani. ''În cauză s-a reținut că, în perioada 2021 - 2022, inculpatul, având calitatea de pastor la o biserică penticostală situată în București, a supus
Asistent medical ATI, judecat pentru ucidere din culpă în legătură cu decesul unui pacient
Un asistent medical ATI de la o clinică privată din Capitală a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, fiind acuzat de procurori că a efectuat unui pacient o transfuzie de sânge fără a verifica grupa sanguină a acestuia, fapt ce a dus la instalarea unui șoc hemolitic și insuficiențe multiple de organe, pacientul decedând în august 20
Parchetul General preia ancheta în cazul dronei rusești care a lovit un bloc în Galați
Parchetul General anunță că preia ancheta în cazul dronei de proveniență rusească, care a lovit un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați și a explodat la impact. Inițial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. ''În continuarea comunicatului de presă
Bacău: Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)
Două persoane au fost reținute de polițiști sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. ''Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada martie - mai 2026, o persoană ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Bacău, diferite ca






