Dumitraşcu (FSANP), după discuţia cu reprezentanţi ai MJ: Până nu se schimbă ceva concret continuăm calendarul protestelor
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, a declarat luni că "până când nu se schimbă ceva concret" protestele vor continua. "Continuăm protestele aşa cum le-am anunţat (...) Constatăm că nu există dorinţa de a schimba ceva fundamental şi serios, vom continua să avem
Poliţia Capitalei lansează o campanie de consultare în vederea elaborării unor ghiduri de comportament civic
Poliţia Capitalei a lansat campania "Împreună respectăm ordinea publică", desfăşurată în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, menită să lanseze consultări în rândul populaţiei şi al poliţiştilor în vederea elaborării unor ghiduri de comportament civic. "Campania
Augustin Lazăr îi invită pe şefii parchetelor să participe la selecţia pentru şefia DNA
Procurorul general Augustin Lazăr a adresat, luni, o invitaţie şefilor de parchete de pe lângă curţile de apel, precum şi celorlalţi procurori cu experienţă managerială să participe la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru conducerea DNA. "Referitor la procedura aflată în curs privind selecţia procurorilor în vederea efectuă
Galaţi: Şoferul italian care a provocat accidentul soldat cu doi morţi şi şase răniţi a fost arestat
Conducătorul auto din Italia care a provocat vineri seara un accident rutier pe raza localităţii Berheci, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor şase, a fost arestat preventiv pe
IGPR: 71 de şoferi care conduceau cu viteze cu mult peste limita legală, depistaţi de poliţişti
Peste 70 de şoferi care conduceau cu viteze excesive au fost depistaţi, săptămâna trecută, de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Dintre aceştia, opt conduceau sub influenţa alcoolului, pe numele lor fiind întocmite dosare penale (aveau peste 0,4 m
Tudorel Toader, către procurorul-şef adjunct DNA: Sunt 20 de delegări; rămânem în aşteptarea unui răspuns corect
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat sâmbătă, în replică la afirmaţia procurorului-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Nistor Călin, potrivit căruia doar 7 sau 8 procurori sunt delegaţi în DNA, că aşteaptă de la acesta "un răspuns corect şi complet", menţionând totodată că sunt, de fapt, 20 de delegări. &
Tudorel Toader: La întrevederea cu ministrul Justiţiei land-ului Baden-Württemberg nu s-a discutat despre revocarea şefei DNA
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că în cadrul întrevederii oficiale avute cu Guido Wolf, ministrul Justiţiei şi pentru afaceri europene al land-ului Baden-Württemberg, nu s-a discutat despre corupţie, revocarea procurorului-şef DNA sau respectarea standardelor Comisiei de la Veneţia şi că declaraţia făcută de oficialul german la intrarea în
Călin (DNA): Colaborarea cu SRI şi alte structuri se realizează în prezent doar la nivelul de informaţii şi atât
Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Nistor Călin a declarat, vineri seara, că în prezent colaborarea cu SRI şi cu alte structuri se realizează doar la nivelul de informaţii. "Ordonanţa de urgenţă 43 spune că serviciile de informaţii, atunci când constată săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, au obligaţia s
Călin (DNA): Toate actele de urmărire penală s-au făcut în temeiul Cpp, nu prin raportare la vreun protocol
Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Nistor Călin a declarat, vineri seara, la B1 TV, întrebat despre iniţiativa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a propune Guvernului spre adoptare o ordonanţă de urgenţă pentru revizuirea condamnărilor în baza interceptărilor ilegale, că toate actele de urmărire penală s-au făcut în teme
Nistor Călin (DNA): Un grup de lucru va analiza soluţiile de achitare; cine a greşit în mod grav, va răspunde
Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Nistor Călin a declarat, vineri, la B1 TV, că la nivelul Direcţiei a fost constituit un grup de lucru care va analiza toate soluţiile de achitare, urmând ca, dacă e cazul, cine a greşit "în mod grav" să răspundă. "Am constituit la nivelul Direcţiei un grup de lucru care
Nistor Călin: Trebuie făcut curat şi în DNA
Procurorul şef adjunct din DNA Nistor Călin a declarat, vineri seară, că trebuie făcut "curat "şi în Direcţia Naţională Anticorupţie, iar ca măsuri a enumerat evaluarea urgentă a personalului şi analizarea cauzelor în care s-au dispus achitări. "Trebuie făcută o evaluare urgentă a personalului, identificate, analizate aceste cauze &i
Nistor Călin: În 300 de cauze în care sunt cercetaţi magistraţi sunt 6 suspecţi şi 2 inculpaţi
Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Nistor Călin, a declarat, vineri, că, din cele aproximativ 300 de dosare înregistrate la DNA în care sunt cercetaţi judecători şi procurori, în doar patru cauze opt magistraţi au calitatea de suspect, respectiv inculpat, restul fiind "in rem". "Pare un număr mare
Călin (adjunct DNA): Nu sunt hotărât la acest moment dacă îmi voi depune candidatura; mai sigur, nu
Procurorul şef adjunct din DNA Nistor Călin a declarat, vineri seară, că nu este hotărât dacă îşi va depune candidatura pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau pentru şefia Secţiei de Investigare a infracţiunilor din Justiţie. "Nu sunt hotărât la acest moment dacă îmi voi depune candidatura pentru vreu
Marin Nicolae, delegat la conducerea DNA Ploieşti
Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) va fi condus de săptămâna viitoare de către procurorul Marin Nicolae, delegat vineri în acest sens de către procurorul general Augustin Lazăr, a anunţat vineri seara procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor. "Astăzi a fost delegat un procuror şef serviciu din cadrul Str
Giorgiana Hosu, delegată în funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT
Giorgiana Hosu a fost delegată, pentru o perioadă de şase luni, în funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT, în urma unei decizii luată de procurorul general Augustin Lazăr. Potrivit unor surse judiciare, cel care a propus-o pe Giorgiana Hosu pentru această funcţie a fost şeful DIICOT, Felix Bănilă. Giorgiana Hosu a mai ocupat funcţ
