Curtea Constituțională discută sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, marți, sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție și AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private. Judecătorii Instanței supreme au decis să sesizeze CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din piloanele II și III.
Parchetul General contrazice afirmația lui Ciucu,potrivit căreia a inițiat ancheta privind actele de identitate false
Parchetul General a transmis luni seara un comunicat de presă în care susține că primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a publicat pe Facebook informații false despre faptul că el ar fi inițiat destructurarea unei rețele infracționale care se ocupa cu traficul de documente de identitate false românești.
ANI: Posibile nereguli în achiziții publice de peste 210 milioane de lei - sesizate de PREVENT în trei luni
Sistemul informatic PREVENT a emis, în trei luni, patru avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică, în valoare de peste 210 milioane de lei, a informat, luni, Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în perioada iulie - sep
Bistrița-Năsăud: Primarul comunei Livezile, reținut de polițiști în dosarul fotografiilor indecente cu o angajată
Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, a fost reținut luni de polițiști. Acțiunea a avut loc în cadrul dosarului penal deschis după apariția în spațiul public, la începutul lunii noiembrie, a unor fotografii cu primarul și o angajată în ipostaze indecente, în biroul edilului.
MJ: Stadiul executării hotărârilor CEDO referitoare la condițiile de detenție - discutat de Marinescu cu o delegație a Consiliului Europei
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, luni, cu o delegație a Consiliului Europei, context în care a fost discutat stadiul executării hotărârilor CEDO referitoare la condițiile de detenție. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, luni, la sediul Ministerului Justiției, a avut loc întrevederea
Alba: Dosar penal pentru bărbatul ai cărui câini au mușcat un cetățean în fața Palatului de Justiție
Poliția s-a sesizat din oficiu în cazul bărbatului ai cărui câini au mușcat, luni, un cetățean în fața Palatului de Justiție din Alba Iulia, clădire în care se află Curtea de Apel Alba Iulia și Instituția Prefectului Alba, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal. 'La data de 24 noiembrie 2025, polițiștii
Botoșani: Patru persoane arestate pentru traficarea a peste 30 de kilograme de canabis
Patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Biroului Teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalit
Alba: Cetățean mușcat de câini în fața Palatului de Justiție
Un cetățean a fost mușcat luni, în fața Palatului de Justiție din Alba Iulia, de câinii cu care un bărbat, aflat, se pare, în stare de ebrietate, ar fi încercat anterior să pătrundă în clădire. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, Raul Crișan, a declarat, pentru AGERPRES, că un
IGPR atrage atenția asupra pericolelor de înșelăciune prin crearea unor clipuri false - 'deepfake', create cu AI
Poliția Română atrage atenția că videoclipurile false create cu ajutorul inteligenței artificiale - 'deepfake-urile' - și imaginile generate artificial au devenit instrumentele preferate ale autorilor infracțiunilor din domeniul criminalității informatice, fiind promovate masiv pe rețelele de socializare, iar cetățenii de bună-credință sunt induși &icir
Adunarea Generală a judecătorilor de la Curtea de Apel București respinge proiectul modificat al pensiilor speciale
Judecătorii de la Curtea de Apel București (CAB) au respins, luni, cu o majoritate covârșitoare, noul proiect al reformei pensiilor magistraților. 'Judecătorii Curții de Apel București, întruniți în Adunarea Generală, astăzi, 24 noiembrie 2025, fiind prezenți 216 din 243 de judecători, cu o majoritate covârșitoare d
Iași: IPJ și Consiliul de Etică al UAIC au demarat anchete în cazul lectorului Alexandru Toader
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) și Comisia de Etică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași s-au autosesizat și au demarat câte o anchetă după ce în mass media locală a fost publicată informația conform căreia un cadru didactic de la Facultatea de Drept, lectorul Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, fost rector și ministru al
MJ: Marinescu a discutat cu omologul francez despre eficientizarea procedurilor privind mandatele europene
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, luni, cu omologul din Franța, Gerald Darmanin, context în care au discutat, printre altele, despre eficientizarea procedurilor privind mandatele europene. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, întrevederea a avut loc la sediul Ministerului Justiției, iar discuțiile au evidenț
Horațiu Potra, adus pentru audieri la Parchetul General
Horațiu Potra a fost adus sub escortă la sediul Parchetului General, luni, pentru a fi audiat de procurori într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală și spălarea banilor, în legătură cu banii câștigați în Congo. În luna iulie, Parchetul General a pus sechestru pe averea lui Horațiu Potra, respecti
IGPR: Zece dosare penale și 325 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la transporturi
Polițiștii de la transporturi au constatat zece fapte de natură penală și au aplicat 325 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 105.000 de lei, în cadrul unei acțiuni desfășurate în perioada 18-19 noiembrie, pentru prevenirea și combaterea criminalității și migrației ilegale în domeniul transportului feroviar - 'Crime Preventio
IGPR: Aproape 500 de persoane, depistate în perioada 14-20 noiembrie prin Sistemul Informatic Schengen
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre ale Spațiului Schengen au depistat, în perioada 14-20 noiembrie, 495 de persoane, 53 de autovehicule și 169 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Au fost localizate pe teritoriul țării noastre 366 de pers








