Dolj: Tânăr care a furat parfumuri dintr-un magazin, reținut după ce a agresat o polițistă
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, care a furat mai multe parfumuri dintr-un magazin din Craiova, a agresat o polițistă în vârstă de 48 de ani, aflată în timpul liber și care a pornit în urmărirea acestuia, el fiind reținut ulterior pentru infracțiunile de tâlhărie și ultraj, informează, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj.
'La data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de către o femeie, de 48 de ani, polițistă aflată în timpul liber, cu privire la faptul că, pe stradă A.I. Cuza din municipiu a observat o persoană de sex masculin alergând și având un comportament suspect, procedând la urmărirea acestuia. Ulterior, persoana în cauză a fost abordată de femeia de 48 de ani, afirmându-i acesteia faptul că ar fi sustras mai multe parfumuri dintr-o societate comercială. În acel moment femeia și-a declinat calitatea, chemând în sprijin o patrulă de poliție, iar persoana de sex masculin a îmbrâncit-o și a fugit într-o direcție necunoscută', a transmis IPJ Dolj.
În urma cercetărilor, polițiștii l-au identificat și reținut pe tânărul, de 25 de ani, cu domiciliul în municipiul Craiova, iar asupra acestuia au fost găsite parfumurile sustrase.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, pentru infracțiunile de ultraj și tâlhărie, iar în cursul zilei de duminică va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luarea unei măsuri preventive. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alex Florența și Marius Voineag nu au reușit nici a doua oară să obțină aviz la CSM
Membrii Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu au căzut de acord, luni, pe emiterea un aviz în cazul lui Alex Florența, care candidează pentru un post de șef adjunct al DIICOT, și al lui Marius Voineag, care candidează pentru funcția de adjunct al procurorului general. Este pentru a doua oară când
CSM: Viorel Cerbu - aviz favorabil pentru șefia DNA; vot în unanimitate
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat, luni, aviz favorabil propunerii ministrului Justiției de numire a lui Ioan Viorel Cerbu în funcția de procuror șef al DNA. Conform deciziei postate pe site-ul CSM, Viorel Cerbu a primit o decizie favorabilă cu unanimitate de voturi. În timpu
Mureș: SPCRPCIV a deschis un punct de lucru la Sighișoara; va deservi peste 50.000 de locuitori
Instituția Prefectului - Județul Mureș prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Mureș a inaugurat, luni, la Sighișoara, un punct de lucru care va deservi peste 50.000 de locuitori din sudul județului. 'Nu a fost ușor, dar am reușit să deschidem acest punct de lucru în municipiul Sighiș
Brigada Rutieră: 675 de sancțiuni pentru viteză aplicate șoferilor, sâmbătă și duminică
Polițiștii de la Rutieră au aplicat 675 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 354.000 lei, în cadrul unei acțiuni pentru depistarea conducătorilor de vehicule care nu respectă regimul legal de viteză desfășurată în zilele de 14 și 15 martie. Potrivit Biroului de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipi
DGPMB: Un bărbat a efectuat zeci de tranzacții financiare cu carduri ale căror date le-a obținut fraudulos
Un bărbat este cercetat pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, după ce ar fi efectuat peste 130 de tranzacții financiare, cu un prejudiciu total de aproximativ 170.000 de lei, în dauna a cinci persoane ale căror date bancare le-a obținut fraudulos. 'Polițiști din cadrul Direcției Gene
IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova
Autoritățile române au trimis în Republica Moldova un nou transport de echipamente și materiale de intervenție pentru gestionarea situației generate de poluarea accidentală a fluviului Nistru. 'Astăzi, în jurul orei 07:00, a ajuns în Republica Moldova al treilea transport de materiale, constând în 'Spill-sorb' (m
CSM reia votul pentru Alex Florența și Marius Voineag; Viorel Cerbu - interviu la DNA
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reia luni votul în cazul lui Alex Florența, care candidează pentru un post de șef adjunct al DIICOT, și Marius Voineag, care candidează pentru funcția de adjunct al procurorului general. Alex Florența (actualul procuror general) și Marius Voineag (în prezent șeful DNA) nu au mai
IGPR: Bunuri de peste 2,6 milioane de lei, confiscate în urma a 173 de percheziții
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sub coordonarea procurorilor de cazuri, au impus măsuri asigurătorii pe bunuri de peste 2,6 milioane de lei, în urma a peste 170 de percheziții domiciliare. Potrivit unui comunicat de presă remis duminică AGERPRES de Inspectoratul General al Poliției Române (IG
CSM reia luni votul pentru Alex Florența și Marius Voineag; Viorel Cerbu - interviu la DNA
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reia luni votul în cazul lui Alex Florența, care candidează pentru un post de șef adjunct al DIICOT, și Marius Voineag, care candidează pentru funcția de adjunct al procurorului general. Alex Florența (actualul procuror general) și Marius Voineag (în prezent șefu
IGPR: Rețea de contrabandă cu țigarete, destructurată după 32 de percheziții în trei județe
Polițiști și procurori din mai multe județe au pus în aplicare la finele acestei săptămâni 32 de mandate de percheziție domiciliară în trei județe, Covasna, Harghita și Brașov, în cadrul unui dosar întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă. Potr
Argeș: Intervenție a polițiștilor în cazul unui bărbat care a aruncat cu pietre în oameni și mașini
Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au fost sesizați, sâmbătă, cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din aceeași localitate, ar fi aruncat cu pietre în direcția persoanelor și autovehiculelor care circulau pe o stradă din localitate. La sosirea echipajelor, bărbatul s-a re
Caraș-Severin: Medic veterinar cercetat pentru fals intelectual în cazul exportului unor câini în Țările de Jos (GALERIE FOTO)
Un medic veterinar este cercetat pentru fals intelectual, acesta fiind suspectat că ar fi întocmit și validat documente prin atestarea unor date neconforme cu realitatea în cazul unor câini programați pentru export intracomunitar către Țările de Jos, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Verificări ale polițiștilor de la autostrăzi/ 3.000 de sancțiuni aplicate săptămâna trecută; 135 de șoferi au rămas fără permis
Peste 3.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate săptămâna trecută de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale, 135 de șoferi rămânând fără permis. Potrivit IGPR, în perioada 2 - 8 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere ș
VIDEO IGPR: Peste 1.100 de cazuri de evaziune, cu prejudicii de peste 250 de milioane lei, de la începutul acestui an
Peste 1.100 de infracțiuni de evaziune fiscală, cu o valoare a măsurilor asigurătorii și a prejudiciilor recuperate de peste 250 de milioane de lei, au fost constatate de polițiști, la nivel național, de la începutul acestui an. Potrivit reprezentanților Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), au fost desfășurate 13 oper
Peste 100 de pistoale, încărcătoare și 60.000 de țigarete, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat
Peste 100 de pistoale, încărcătoare și 60.000 de țigarete au fost descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat, în urma unui control asupra unui autocamion înmatriculat în Turcia. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliția de Frontieră, bunurile descoperite au fost ridicate în vedere










