CSM - aviz negativ pe proiectul de lege pentru înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, joi, proiectul de lege privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), instituţie care ar urma să combată la nivel naţional nerespectarea legislaţiei în acest domeniu. Decizia a fost luată cu 10 voturi pentru "avizare negativă" ş
Caraş-Severin: Peste 1.300 m.c. de lemn, confiscaţi în ultimele două săptămâni
Peste 1.300 de metri cubi de lemn au fost confiscaţi pe raza judeţului Caraş-Severin numai în ultimele două săptămâni, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). "În perioada 23 martie - 08 aprilie, poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, împreună cu
Suceava: Amenzi de peste jumătate de milion de lei pentru încălcarea Ordonanţelor Militare; 1.138 persoane în carantină
Numărul persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu a crescut cu peste 400 în ultimele 24 de ore, ajungând la 3.410 de persoane, comparativ cu raportarea precedentă când erau înregistrate 2.997, iar 8.020 persoane au ieşit din autoizolare, a anunţat, joi, Prefectura Suceava. Totodată, în carantină i
Un bărbat care şi-a lovit intenţionat concubina cu maşina - reţinut pentru tentativă de omor
Un bărbat din localitatea argeşeană Călineşti, care şi-a lovit intenţionat concubina cu maşina, a fost reţinut de poliţişti pentru tentativă de omor calificat. Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, cercetările în acest caz au fost efectuate de Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procu
GCS: 341 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Un număr de 341 de dosare penale au fost întocmite până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal, informează joi Grupul de Comunicare Strategică. Poliţiştii au depistat, în ultimele de 24 de or
Gorj: Amenzi de peste 330.000 lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea restricţiilor stabilite de ordonanţele militare
Peste 200 de sancţiuni, în valoare de 334.000 de lei, au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de echipele mixte de control persoanelor care nu au respectat restricţiile stabilite de ordonanţele militare privind condiţiile de circulaţie. Potrivit Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) Gorj, forţele de
Mureş: Magistraţii, grefierii, personalul instanţelor şi parchetelor, donaţii de aproape 60.000 lei pentru un spital COVID-19
Judecătorii, procurorii, grefierii şi angajaţii instanţelor şi parchetelor de pe raza judeţului Mureş şi ai DIICOT au adunat aproape 60.000 de lei pe care i-au donat Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş pentru achiziţionarea de echipamente şi aparatură de luptă împotriva noului coronavirus. "Judecători, grefieri, funcţionari publi
Braşov: Anchetă penală în cazul vârstnicului confirmat cu COVID-19, decedat la Spitalul Judeţean
Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări în urma decesului, la Spitalul Judeţean, a pacientului de 81 de ani, confirmat COVID-19, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. Conform sursei citate, poliţiştii braşoveni s-au autoses
Coronavirus/Predoiu către angajaţii Ministerului Justiţiei: Prima zi de lucru în sediu - pe 14 aprilie; până atunci vom lucra online
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, joi, că angajaţii MJ vor reveni în instituţie în data de 14 aprilie, iar până atunci activitatea va fi desfăşurată online. Măsura a fost luată după ce un angajat al MJ a fost găsit pozitiv cu noul coronavirus. "Acum câteva minute am fost informat în legătură cu c
Galaţi: Bărbat violent aflat în carantină, depistat de jandarmi cu substanţe vegetale în cameră
Un bărbat din Galaţi, recent întors din Anglia, aflat în carantină instituţionalizată şi care se manifesta violent, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de către jandarmi cu substanţe vegetale în cameră, se arată într-o informare transmisă, joi, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ). Potrivit sursei cit
Doi bărbaţi din Tulcea au încălcat restricţiile de circulaţie pentru a cumpăra droguri
Doi bărbaţi din Tulcea au fost arestaţi preventiv după ce au fost prinşi că au cumpărat droguri din Constanţa, ei fiind cercetaţi şi pentru că au declarat în fals motivele pentru care au ieşit din casă. Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Tulcea au dispus miercuri reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor C.E.J. şi B.B., pentru săvârşir
Coronavirus/ Avocatul Poporului solicită măsuri pentru persoanele vulnerabile instituţionalizate şi pentru cele cu dizabilităţi
Avocatul Poporului solicită măsuri pentru persoanele vulnerabile instituţionalizate şi pentru cele cu dizabilităţi, în contextul epidemiei de coronavirus. Având în vedere cazurile de infectare cu COVID-19 a persoanelor vârstnice instituţionalizate în centre publice sau private, Avocatul Poporului recomandă ministr
Gorj: Bărbat reţinut pentru nerespectarea ordinului de protecţie emis pentru concubina sa
Un bărbat de 32 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a pătruns în locuinţa concubinei sale şi a provocat un scandal, deşi împotriva sa fusese emis un ordin de protecţie, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Potrivit IPJ, miercuri, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti Jiu au reţinut pentr
Procurorii clasează un dosar privind importul de teste pentru coronavirus
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au clasat un dosar în care au fost efectuate cercetări în legătură cu o firmă care a importat din China 2.500 de teste pentru depistarea infecţiei cu coronavirus. "În data de 08.04.2020, la propunerea organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare
Vrancea: O femeie a solicitat ambulanţa pentru fiul care se simţea rău, fără a declara că se aflau în izolare la domiciliu
O femeie a sunat la 112 şi a solicitat ambulanţa pentru fiul minor, care se simţea rău, fără a aduce la cunoştinţă personalului medical că ambii se aflau în izolare la domiciliu după ce au intrat în contact cu o persoană care a revenit din Marea Britanie, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. În cau