ANI: Raportul CE arată că eficacitatea Agenţiei este pusă la încercare de slăbirea cadrului său legislativ
Raportul Comisiei Europene privind statul de drept, "Rule of law" - Raport de ţară România, remarcă faptul că Agenţia Naţională de Integritate continuă să aibă rezultate bune în activitatea sa, însă eficacitatea sa este pusă la încercare de slăbirea cadrului său legislativ şi de împuţinarea resurselor de care dispune, arată ANI.
CCR: Sesizarea pe legea referitoare la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - pe 11 noiembrie
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 11 noiembrie sesizarea preşedintelui Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, au precizat, joi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Şeful
Fostul vicepreşedinte ASF Daniel Tudor şi fosta sa soţie, achitaţi definitiv
Daniel George Tudor, fost vicepreşedinte al ASF şi preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, şi Doina Tudor, fost senator, au fost achitaţi definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. CAB a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dată de Tr
GCS: 294 de amenzi aplicate, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, prin structurile abili
AlegeriLocale2020/Procurorii au deschis două dosare penale după scandalul privind alegerile locale în Sectorul 1
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis două dosare penale, după scandalul privind desfăşurarea alegerilor locale în Sectorul 1 al Capitalei. "Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost înregistrate două cauze penale în legătură cu desfăşurar
Maramureş: Poliţiştii caută doi tineri ucraineni care au evadat din Centrul de Reţinere
Poliţiştii caută doi tineri ucraineni care au evadat în noaptea de miercuri spre joi din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, ei fiind reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. Potrivit purtătorului de cu
Jandarmeria: Accesul în încăperea din BES 1 unde sunt materiale electorale, permis cu acordul preşedintelui BES
Accesul în încăperea din Biroul Electoral al Sectorului (BES) 1 unde sunt depozitate materiale electorale este permis doar cu acordul preşedintelui BES, iar incinta este luată în protecţie după sigilare, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, transmis, joi, AGERPRES. Jandarmeria Ca
Ministerul Justiţiei: Procurorul revocat din funcţia de conducere de rang înalt poate ataca în instanţă decretul preşedintelui (proiect)
Ministerul Justiţiei propune în proiectul de lege privind statutul magistraţilor ca procurorul revocat din funcţia de conducere de rang înalt să poată ataca în instanţa de contencios decretul preşedintelui României de revocare din funcţie. "Prevederea expresă a posibilităţii procurorului revocat din funcţia de conducere de rang &ic
Ministerul Justiţiei: Activitatea plenului şi a secţiilor CSM se va desfăşura în două sesiuni ordinare şi în sesiuni extraordinare (proiect)
Ministerul Justiţiei propune, în proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca activitatea plenului şi a secţiilor să se desfăşoare în două sesiuni ordinare şi în sesiuni extraordinare. "Conform proiectului de lege propus, pentru următorul mandat al Consiliului Superior al Magistraturii, care urmează celui &icir
Ministerul Justiţiei propune desfiinţarea SIIJ; dosarele vor fi preluate de parchetele competente (proiect)
Ministerul Justiţiei (MJ) propune, în proiectul de lege privind organizarea judiciară, desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), dosarele urmând să fie preluate de alte parchete, conform competenţei. "În acord cu opiniile exprimate de organismele internaţionale (...), proiectul de lege propune desfiinţa
Asociaţii juridice, după publicarea raportului CE: Sunt necesare reforme reale şi rapide în justiţie
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie consideră că vina pentru regresul constatat de Comisia Europeană în privinţa statului de drept în România aparţine, în primul rând, clasei politice majoritare, fiind necesare reforme reale şi rapide în justiţie. Asociaţiile menţionate s
VIDEO Cătălin Predoiu: Modificarea legilor Justiţiei - în dezbatere publică până pe 31 martie 2021
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat punerea în dezbatere publică, până pe data de 31 martie 2021, a propunerilor de modificare a legilor Justiţiei - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 referitoare la organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Tribunalul Bucureşti suspendă detaşarea lui Radu Gavriş la Poliţia Harghita
Tribunalul Bucureşti a suspendat miercuri decizia luată de fostul şef al Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, privind detaşarea adjunctului şefului Poliţiei Capitalei, comisarul Radu Gavriş, la Poliţia Judeţeană Harghita pe o perioadă de şase luni. Pe 1 septembrie, Radu Gavriş a fost detaşat la Poliţia Judeţeană Harghita pe o perioadă de şase luni, decizia
Botoşani: Poliţiştii anchetează dispariţia de la domiciliu a unei minore de 14 ani
Poliţiştii din Botoşani fac verificări în cazul unei minore de 14 ani care a dispărut de la domiciliu, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, fata, care are domiciliul în municipiul Botoşani, a părăsit, în cursul zilei de marţi, locuinţa familiei sale plec
IGPR: 29 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu material lemnos; prejudiciu - 2 milioane de lei
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj au efectuat, miercuri, 29 de percheziţii în judeţele Gorj, Dolj şi Olt, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat de 2 milioane de lei, în care sunt vizate persoane care desfăşoară activităţi de achiziţie, transport şi vânzare a materialului lemnos.
