IGPR: Acţiuni de combatere a activităţii cărăuşilor de bani la nivel global; în România - identificaţi 19 cărăuşi de bani şi 5 recrutori
Aproximativ 5.000 de tranzacţii frauduloase la nivel global au fost identificate în cadrul unei operaţiuni internaţionale de prevenire şi combatere a activităţii cărăuşilor de bani, prevenindu-se astfel o pierdere totală estimată la 33,5 milioane de euro, a informat, miercuri, Poliţia Română.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada septembrie - noiembrie, Poliţia Română, alături de poliţiştii din alte 25 de state şi Europol, au acţionat în cadrul unei operaţiuni internaţionale de prevenire şi combatere a activităţii cărăuşilor de bani (EMMA 6).
Campania internaţională "Nu fi un cărăuş de bani" a fost realizată, pentru al şaselea an consecutiv, cu sprijinul Federaţiei Bancare Europene (EBF), FinTech FinCrime Exchange, INTERPOL şi Western Union.
"Pe parcursul activităţilor desfăşurate, la nivel internaţional, au fost identificaţi 4.031 de cărăuşi de bani şi 227 de recrutori de cărăuşi de bani, iar 422 de persoane au fost arestate în întreaga lume. Pe durata operaţiunii, autorităţile de aplicare a legii din ţările participante au iniţiat 1.529 de investigaţii. Cu sprijinul sectorului privat, incluzând peste 500 de bănci şi instituţii financiare, au fost identificate 4.942 de tranzacţii frauduloase, la nivel global, în care ar fi fost implicaţi cărăuşi de bani, prevenindu-se astfel o pierdere totală estimată la 33,5 milioane de euro", se precizează în comunicat.
În România, arată IGPR, în această perioadă, au fost identificaţi 19 cărăuşi de bani şi 5 recrutori. De asemenea, au fost depistate 310 tranzacţii suspecte, în valoare de 700.000 de euro. Pentru documentarea activităţilor ilicite, au fost iniţiate 41 de investigaţii şi au fost efectuate 24 de percheziţii, iar 7 persoane au fost arestate şi 2 plasate sub control judiciar.
Sursa citată informează totodată că, în această săptămână, Europol şi autorităţile UE de aplicare a legii, printre care şi Poliţia Română, împreună cu parteneri internaţionali şi instituţii financiare, lansează campania #DontBeaMule, pentru a informa publicul cu privire la riscurile reţelelor de cărăuşi de bani.
Campania are ca scop informarea publicului cu privire la modul în care operează infractorii, ce se poate face pentru a evita implicarea în astfel de fapte şi care sunt consecinţele pentru cei care devin cărăuşi de bani.
Operaţiunea EMMA face parte dintr-un proiect în desfăşurare sub egida Planului de acţiune operaţională EMPACT privind infracţiunile împotriva plăţilor informatice, conceput pentru a combate fraudele online şi cu carduri de plată.
La activităţi participă participă autorităţi de aplicare a legii din Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveţia, Slovenia, Slovacia, Regatul Unit şi Statele Unite. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/Călărași: Poliția a emis o alertă de persoană dispărută; aceasta a fost găsită
Ilie Nicoleta Iulia, a cărei dispariție a fost semnalată anterior de Poliție, a fost găsită în municipiul Călărași. Din primele verificări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au anunțat anterior că desfășoară activități pentru găsirea unei femei de 46 de ani d
DNA: Doi asistenți universitari și două studente de la Universitatea Ovidius - reținuți
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat sâmbătă Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cad
IGPF: Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. P
Avocat: Procesul lui Borboly Csaba a fost unul atipic, a durat 14 ani
Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj-Napoca, referitor la cazul clientului său, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, judecat pentru mai multe presupuse fapte penale, că procesul acestuia a fost atipic din punct de vedere al duratei - 14 ani - și că în apel instanța a grăbit lucrur
Dâmbovița: Control judiciar pentru un bărbat care a furat cristelnița dintr-o biserică
Un bărbat de 44 de ani, suspectat că a furat un obiect de cult dintr-o biserică din municipiul Moreni, a fost reținut, ulterior pe numele lui fiind dispusă măsura controlului judiciar, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că obiectul furat es
Vaslui: Amenințare cu bombă în clădirea Tribunalului și Judecătoriei; autoritățile fac cercetări
Autoritățile efectuează cercetări după ce, în cursul dimineții de vineri, a fost anunțată printr-un e-mail plasarea unei bombe în clădirea în care funcționează Tribunalul și Judecătoria Vaslui. ''Am fost sesizați cu privire la faptul că o instituție publică din municipiul Vaslui a primit, pe adresa de e-mail, un mesaj
Iași: Șofer urmărit pe străzile din Iași, oprit cu dispozitivul spike-strip în orașul Podu Iloaiei
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost urmărit în noaptea de joi spre vineri pe străzile din Iași, după ce, aflat la volanul unei mașini, a ignorat semnalele polițiștilor de a opri, el fiind prins ulterior în orașul Podu Iloaiei, cu ajutorul unui dispozitiv de tip spike-strip, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Iași.
Sălaj: Patru bărbați - cercetați pentru camătă și șantaj; trei dintre ei au fost reținuți
Patru bărbați din comuna Românași sunt cercetați de polițiștii din Zalău pentru camătă și șantaj, după ce anchetatorii au stabilit că, în perioada 2016 - 2026, aceștia ar fi acordat fără drept împrumuturi unor persoane, percepând dobânzi excesive și recurgând ulterior la amenințări și presiuni pentru recuperarea banilor.
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării pentru fostul șef al Biroului
O pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării acesteia a fost obținută pentru fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, în urma acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul de caz în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform datelor
Constanța: Cântăreața Dana Marijuana, condamnată la peste 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri
Cântăreața Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, a fost condamnată vineri de Tribunalul Constanța la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința magistraților nu este definitivă. 'În baza (...
Constanța: Universitatea Ovidius menționează că pune la dispoziția DNA documentele solicitate în timpul percheziției la Facultatea de Medicină
Reprezentanții Universității Ovidius din Constanța confirmă că procurorii anticorupție fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină, adăugând că pun la dispoziția anchetatorilor toate documentele și informațiile solicitate. 'În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, Universitatea Ovidius din Constanța confirmă că, &icir
Constanța: Percheziții ale procurorilor DNA la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor DNA vizează comiterea unor presupuse fapte de corupție. În același dosar, descinderi ar avea loc și la domiciliile unor persoane fizice și juridice,
Frații Tate - trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și spălarea banilor
Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care trafic de minori, spălarea banilor, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii DIICOT au solicitat confiscarea celor patru autoturisme de lux ale acestora, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, și
Motivările CCR în cazul conducerilor SRTv și SRR, în Monitorul Oficial: Actele adoptate până în prezent - valabile
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi seară motivările în cazul deciziilor din 29 aprilie prin care a declarat neconstituționale hotărârile Parlamentului privind numirea Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Potrivit motivărilor publi
DIICOT: Bărbat implicat în atentate la comandă în Suedia, prins în România
Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiuni











