Alba: Alte trei titluri de proprietate emise în favoarea moştenitorului baronului Bannfy, anulate

Alte trei acţiuni în justiţie iniţiate de către Instituţia Prefectului Alba, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă totală de aproape 35 de hectare de pădure emise pe numele a trei moştenitoare ale baronului Banffy Daniel, condamnat în 1952 pentru instigare la crime împotriva umanităţii, au avut câştig de cauză, fiind soluţionate definitiv la Tribunalul Alba.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către prefectul Nicolae Albu, juriştii Serviciului verificarea legalităţii actelor, contencios-administrativ, urmărirea aplicării actelor cu caracter reparatoriu, alegeri au iniţiat în total şapte acţiuni în instanţă pentru anularea unor titluri de proprietate emise anterior pe numele a trei moştenitoare ale lui Banffy Daniel.
După ce Judecătoria Aiud a admis, în toate cele trei dosare, acţiunea civilă formulată de Prefectul Judeţului Alba, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă totală de aproape 35 de hectare de pădure, de pe raza comunei Lopadea Nouă, moştenitoarele lui Banffy Daniel - Bethlen Ana, Bethlen Susana Agneta şi Szentkuti Eva - au formulat apel la Tribunalul Alba.
Magistraţii au respins apelul în toate cele trei dosare.
Au fost anulate astfel un titlu de proprietate emis în 2008 pentru o suprafaţă de 24,35 hectare teren cu vegetaţie forestieră, un altul din 2010, ce viza o suprafaţă de 8,90 hectare teren cu vegetaţie forestieră, şi încă unul din 2007, pentru 8,90 hectare teren cu vegetaţie forestieră, toate pe raza comunei Lopadea Nouă.
În alte patru cauze au fost anulate, în 2018, la Curtea de Apel Alba Iulia - două, respectiv Tribunalul Alba - două, titlurile de proprietate emise pe numele celor trei moştenitoare ale baronului Banffy Daniel, condamnat în 1952 pentru instigare la crime împotriva umanităţii, judecătorii dispunând atunci şi confiscarea averii acestuia, pentru fapte comise în timpul ocupaţiei horthyste, când a fost ministru.
Astfel, în două dosare, CA Alba Iulia a respins recursul declarat împotriva unor decizii, din 2017, ale Tribunalului Alba, care făceau referire la anularea unor titluri de proprietate emise în 2009, ce priveau peste 45 de hectare de păşune, respectiv 23,75 hectare de pădure de pe raza comunei Hopârta. Dosarele au fost soluţionate în sensul că a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului formulată de Prefectul judeţului Alba şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Alba.
Alte dosare au fost finalizate la Tribunalul Alba în sensul respingerii apelului formulat de cele trei moştenitoare împotriva unor sentinţe civile ale Judecătoriei Aiud. Astfel, a fost anulat un Titlu de proprietate emis în 2007, referitor la o suprafaţă de peste 9 hectare de teren agricol, tot de pe raza comunei Hopârta, şi un altul din 2010, referitor la o suprafaţă de peste 40 de hectare de teren agricol de pe raza comunei Lopadea Nouă.
În urmă cu şase ani, într-un document emis de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se arăta că averea lui Banffy Daniel nu a fost preluată în mod abuziv de regimul comunist, ci a fost confiscată în baza unei sentinţe prin care era condamnat pentru instigarea la crime împotriva umanităţii din perioada 1940-1944. Potrivit documentului CNSAS, conduita lui Banffy Daniel în perioada de ocupaţie horthystă din Ardeal a fost "vădit contrară intereselor României şi populaţiei româneşti din Ardeal" şi că "faţă de această conduită, averea autorului Banffy Daniel a fost preluată de statul român". Din acest motiv, s-a considerat că bunurile au fost confiscate ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război în perioada 6 septembrie 1940 - 9 mai 1945 şi nu constituie preluare abuzivă, deci nu fac obiectul legii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Moştenitorii lui Banffy susţin că verdictul din 1952, prin care fostul ministru a fost condamnat la 8 ani de muncă forţată, i-a fost confiscată averea şi a fost privat timp de 10 ani de drepturile civile pentru crime împotriva umanităţii pe care a fost acuzat că le-a comis între 1940 şi 1944, ar fi fost rezultatul unui proces înscenat. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ilfov: Bărbați împușcați cu o armă airsoft într-o spălătorie auto în Pantelimon; agresorii se află în custodia polițiștilor
Trei bărbați au fost depistați și se află în custodia polițiștilor ilfoveni, după ce ar fi tras cu o armă tip airsoft în două persoane în urma unui conflict, la o spălătorie auto din orașul Pantelimon. 'La data de 8 mai, în jurul orei 20:37, polițiști din cadrul Poliției Orașului Pantelimon au fost sesizați de către o unitate spital
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de ordine publică pe traseul Semimaratonului București; traficul va fi restricționat
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării evenimentului sportiv 'Semimaraton Internațional București 2025', care se va desfășura în perioada 10-11 mai. 'Startul pentru evenimentul sportiv se va da din zona Pieței Constituției, iar organiza
CCR: Legea privind executorii judecătorești - neconstituțională
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, vineri, sesizarea fostului președinte Klaus Iohannis în cazul Legii privind executorii judecătorești, stabilind că actul normativ este neconstituțional. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au admis obiecția de neconstituționalitate
Ziua Europei/Ministrul Justiției: România va continua să fie un partener activ și credibil în cadrul Uniunii Europene
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, vineri, că România va continua să fie un partener activ și credibil în cadrul Uniunii Europene. 'Cu prilejul Zilei Europei, doresc să transmit un mesaj de respect, recunoștință și angajament ferm față de valorile care stau la baza construcției europene: democrația, statul de drept, drepturile fund
Ziua Europei/ DNA: Consolidarea statului de drept presupune o justiție funcțională, independentă și credibilă
România, în calitatea sa de stat membru al UE, are obligația de a asigura o aplicare fermă și echitabilă a legii, iar consolidarea statului de drept presupune 'o justiție funcțională, independentă și credibilă', subliniază reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei.
Falsă tămăduitoare din Giurgiu, reținută după ce a înșelat o femeie din Bacău cu 160.000 de euro
O tânără în vârstă de 27 ani, din Giurgiu, care a pretins că este tămăduitoare și a înșelat o femeie din Bacău cu 160.000 de euro, a fost reținută de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'Din cercetări a reieșit că, în perioada 202
Ziua Europei/CSM reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei justiții independente și performante
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei în care își reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei justiții independente și performante. Potrivit unui comunicat al CSM, remis AGERPRES, instituția se alătură celebrării Zilei Europei, sărbătorită anual &icir
Mureș: Șoferul unei cisterne cu azot lichid, surprins fumând în cabină, după ce a depășit viteza regulamentară
Șoferul unei cisterne care transporta azot lichid a fost surprins fumând în cabină, după ce polițiștii l-au oprit în trafic pentru depășirea limitei de viteză cu 32 km/h, în timpul acțiunii TRUCK & BUS, parte a planului de operațiuni ROADPOL, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. 'Î
Un judecător critică Parchetul General pentru că nu a mai strâns probe în dosarul lui Georgescu
Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 critică Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas 'în nelucrare'. Pe 5 mai, magistratul i-a redus lui Georgescu perioada cât va sta sub control judiciar, de la
IGPR: Un bărbat și o femeie, reținuți pentru că ar fi adus din Spania peste 2 kg de cocaină și 20 kg de canabis
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru că în luna mai ar fi procurat din Spania și ar fi introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat internațional, peste două kilograme de cocaină și aproximativ 20 de kilograme de canabis.
Cluj: Persoană ce deținea asupra sa 11 kilograme de canabis, reținută pentru trafic de droguri de risc
O persoană de 37 de ani a fost reținută de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc, după ce asupra acesteia au fost descoperite 11,6 kilograme de canabis. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj - Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea
Prezidențiale2025/ CCR discută, vineri, cererea lui Sebastian Popescu de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, vineri, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, care a candidat pentru Cotroceni, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. De asemenea, tot în ședința de vineri, instanța constituțională va lua în discuție și confirmarea/validar
Suceava: Bărbat reținut după ce a împușcat un câine fără stăpân
Un bărbat din localitatea Lisaura, comuna Ipotești, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi împușcat cu o armă un câine fără stăpân, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, bărbatul de 74 de ani este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de 'uciderea animalelor,
Renate Weber a semnalat probleme în interpretarea legislației în domeniul violenței domestice și nevoia de personal de specialitate în DGASPC-uri
Avocatul Poporului, Renate Weber, a semnalat probleme în interpretarea legislației în domeniul violenței domestice și nevoia de personal specializat în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). 'Principalele probleme țin nu neapărat de legislația pe care o avem. Sigur, și ea poate s
Botoșani: Parchetul European - percheziții la Primăria Coșula și la primar, într-un dosar de fraude cu subvenții și fals în acte
Structura din Iași a Parchetul European (EPPO) a efectuat, miercuri, nouă percheziții în județul Botoșani, în cadrul unei anchete privind fraude cu subvenții și fals în acte Potrivit unui comunicat de presă, perchezițiile au vizat sediul Primăriei Coșula, precum și locuințele primarului și ale altor funcționari publici, iar p