Declarația zilei
Idei care influențează prezentul
Declaraţia zilei aparţine preşedintei CONAF, Cristina Chiriac
"Trebuie să fim conştienţi că România nu îşi permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reuşeşte să producă oportunităţi. În momentul acesta vorbim de un decalaj, iar decalajul acesta poate să conducă nu doar la pierdere de oportunităţi, dar poate să ducă la pierdere de generaţii".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine europarlamentarului Victor Negrescu
''Bătălia pentru viitorul buget european este şi bătălia pentru banii României. Iar România trebuie să fie bine reprezentată la masa negocierilor. (...) Noua propunere de buget european prevede reduceri de 141 de miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene. Nu putem accepta diminuarea investiţiilor de care depind milioane de cetăţeni. Pentru România, miza este uriaşă''.
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui social-democraţilor, Sorin Grindeanu
"Consiliul Politic Naţional a dat undă verde intrării PSD la guvernare pentru că priorităţile solicitate de PSD se regăsesc în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine fostului preşedinte al României Traian Băsescu
''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două soluţii pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate: 1. Guvern de uniune naţională format din toate partidele care au participat la alegeri; 2. Guvern format în urma alegerilor anticipate''.
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine secretarului de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi
''În acest moment, din păcate, nu avem o dată clară pentru redeschiderea unităţii la Cernavodă. În acest weekend ne-am confruntat cu un nivel record scăzut al apei, ceea ce a pus în mişcare câteva dintre procedurile de siguranţă ale centralei. (...) Nu există nici cel mai mic risc, semn de întrebare legat de posibilitatea vreunui incident sau accident la Cernavodă. Dar, pentru că vorbim de reguli extrem de stricte, care sunt reguli internaţionale, odată ce vedem acest nivel foarte scăzut, este nevoie de declanşarea unor proceduri, inclusiv ajutorul venit de la Apele Române, care a însemnat o evacuare controlată de la Iezer şi urmează a fi, de asemenea, unele evacuări de pe râurile Olt şi Argeş. În condiţiile în care suntem cu cel mai mic nivel din ultima perioadă, e foarte puţin probabil ca, în următoarele 10 zile să zicem, să putem redeschide Cernavodă, ceea ce pune o presiune suplimentară pe piaţa de electricitate.''
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui Nicuşor Dan
''În actuala perioadă pe care o traversăm, cu schimbări majore, rapide, care generează incertitudini şi temeri pentru viitor, avem cu toţii o mare responsabilitate să reacţionăm cu înţelepciune şi luciditate pentru a nu lăsa ca ura, discriminarea de orice fel şi antisemitismul să prindă din nou rădăcini. Astăzi, memoria Holocaustului este partea identităţii naţionale şi europene, am învăţat cu toţii, prin cea mai tragică experienţă a secolului XX, că pacea, libertatea şi democraţia nu sunt garantate pentru totdeauna, ci trebuie apărate cu fiecare generaţie. Memoria trecutului ne obligă pe toţi să transformăm lecţiile istoriei în responsabilitate, iar responsabilitatea în solidaritate şi speranţă".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine premierului desemnat Luca Niculescu
"Sunt mai multe formule posibile de Guvern. (...) Cred în puterea dialogului. (...) Eu am plecat cu toate variantele pe masă: tehnocrat, guvern hibrid - tehnocrat şi politic -, un Guvern politic şi discuţiile continuă. A fost prima zi. (...) Sunt optimist că vom reuşi, pentru că, dacă nu eşti optimist, mai bine te opreşti la un moment dat".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine premierului desemnat Luca Niculescu
''Zilele acestea elaborăm programul de guvernare şi mă pregătesc de consultările cu partidele parlamentare. Se va vorbi mult despre majorităţi, negocieri şi nume. Este firesc. Dar, dincolo de ele, ceea ce caut sunt soluţii pentru echilibrul politic şi economic în România. Pornesc de la următoarea întrebare: ce aşteaptă oamenii de la un Guvern?''
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine vicepreşedintelui Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Nicolae Bogdan Stănescu
"La AMEPIP marea provocare este identificarea oamenilor buni care să ocupe posturile de administrator şi de director general în companie. Într-adevăr, hăţişul legislativ pentru a fi administrator sau director la o companie de stat înseamnă că trebuie să fii zeu. În fiecare zi este o luptă în deciziile pe care trebuie să le iei atât de corect, încât să rămâi în libertate şi în următorii 50 de ani după ce nu mai eşti director. Când îţi pui problema să semnezi, te uiţi în Codul penal şi vezi dacă sunt trei ani cu suspendare sau şapte ani cu executare".
Citiţi ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine directorului general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov
"Suntem foarte deschişi să discutăm despre locuinţe la preţuri accesibile şi despre locuinţe sociale - întrucât, în viziunea noastră, acestea ar trebui tratate ca subiecte distincte - şi să planificăm proiecte valoroase de regenerare urbană. Cred că fiecare oraş din România deţine clădiri superbe, dar abandonate, situate în centrele urbane - fie foste obiective militare, fie situri industriale - care pot fi foarte uşor reconvertite în locuinţe sau apartamente."
Citiţi ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine consultantului economic Adrian Negrescu
"Am intrat, din păcate, într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieşim, în condiţiile în care nu avem planuri, nu avem soluţii, nu avem nici măcar idei despre ce trebuie să facem pentru a evita efectele unui val de inflaţie care se conturează la orizont şi ale unor creşteri de dobânzi care vor îngenunchea, din păcate, puterea de cumpărare şi competitivitatea companiilor româneşti. Semnalul dat de cursul euro reprezintă, din punctul meu de vedere, un ultim avertisment la adresa clasei politice că situaţia este una din ce în ce mai greu de gestionat."
Citiţi ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine vicepreşedintelui Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, Liviu Gavrilă
"Stocarea trebuie implementată la capacitatea şi la volumul de care are România nevoie. Nu trebuie să ne uităm nici la Bulgaria, nici la Ungaria. Noi trebuie să facem un zoom out. Ne uităm pe piaţa regională, dar ne gândim la atuurile noastre: mix energetic, perspectivă economică, perspectivă climatică şi aşa mai departe".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui Nicuşor Dan
''Voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru. Cer partidelor ca în acest răgaz să îşi organizeze şedinţele interne şi să vină de data asta cu soluţii care să poată să treacă''.
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui Nicuşor Dan
"Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul naţional. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilităţii şi a neîncrederii şi a cetăţenilor români şi a pieţelor financiare şi, indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea aceasta".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui Academiei Române, Marius Andruh
Pe mine m-a călăuzit în toată cariera o zicere a lui Confucius, cu multe sute de ani, şi care m-a urmărit şi în care cred. Spunea: 'alegeţi-vă o meserie care vă place şi nu veţi lucra nicio singură zi în viaţa voastră'.
Citiţi ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui Nicuşor Dan
"În politică, trebuie să faci cam ce îţi dictează oamenii care ţi-au dat votul să faci. Iar asta înseamnă că partidele trebuie, în sfârşit, să găsească disponibilitate pentru dialog pentru a veni cu o soluţie" - preşedintele Nicuşor Dan, pentru AGERPRES.
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine preşedintelui Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu
"Prima urgenţă a ţării este să avem guvern. Şi aş mai spune ceva: predicţia mea este că S&P-ul nu se va grăbi cu un downgrade. S&P-ul este interesat de formarea unui guvern şi să vadă care va fi bugetul pe 2027, de o politică economică care va continua această ajustare fiscal-bugetară. Adică de o politică care să arate că în România s-a înţeles cât de gravă era situaţia în 2025 şi că vom continua să mergem în direcţia bună."
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine premierului desemnat Siegfried Mureșan
"Să nu confundăm oprirea risipei cu austeritatea. În ultimii ani, termenul de 'austeritate' a fost folosit prea des de politicienii care vor să continue risipa banului public. De fiecare dată când cineva încearcă să pună ordine în finanţele ţării, să reducă cheltuielile inutile sau să facă statul mai eficient, este acuzat imediat de politicienii populişti de 'austeritate'. Eu cred exact contrariul".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine premierului desemnat Siegfried Mureșan
''Eu nu formez acest Guvern pentru a da de lucru unor persoane, ci formez acest Guvern pentru a face lucruri bune pentru România. (...) Mare parte a miniştrilor vor fi membri ai celor trei partide. Va fi un Guvern minoritar PNL-USR-UDMR pe o agenda reformatoare şi cu aceste trei partide asumându-şi răspunderea guvernării şi fiind prezente în Cabinetul de miniştri".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI
Declaraţia zilei aparţine premierului desemnat Siegfried Mureșan
"Ştiu că România a câştigat încredere, credibilitate în ultimul an, ştiu că România este astăzi mai stabilă, mai puternică decât în trecut şi trebuie să continuăm pe acest drum".
Citeşte ştirea cu declaraţia zilei AICI



















