logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Negrescu: Europa are economii importante, dar investiții insuficiente; provocarea este transformarea capitalului în dezvoltare economică

Imagine din galeria Agerpres

Europa dispune de economii importante, însă investițiile sunt insuficiente, iar principala provocare este transformarea mai eficientă a capitalului disponibil în dezvoltare economică, în condițiile în care gospodăriile europene păstrează aproximativ 10.000 de miliarde de euro în depozite bancare, a declarat joi vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

'Aș vrea să încep discursul meu cu un paradox european. Europa are economii importante, dar nu are suficiente investiții. Are cercetători, antreprenori și idei inovatoare, dar prea multe dintre companiile noastre caută finanțare în afara Uniunii Europene. Avem o piață de peste 450 de milioane de consumatori, dar piețele noastre financiare rămân fragmentate. Gospodăriile europene păstrează aproximativ 10.000 de miliarde de euro în depozite bancare. În același timp, raportul Draghi a identificat un necesar suplimentar de investiții de 750-800 de miliarde de euro anual pentru consolidarea competitivității europene', a afirmat Negrescu, într-un mesaj video transmis la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est'.

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană trebuie să dezvolte instrumente care să faciliteze accesul companiilor la finanțare și să ofere cetățenilor mai multe opțiuni pentru utilizarea economiilor.

'Nu înseamnă că trebuie să mutăm economiile oamenilor în investiții riscante, nu trebuie să facem lucrul acesta, înseamnă însă că trebuie să construim instrumente prin care cetățenii să aibă mai multe opțiuni, iar companiile europene să poată obține finanțare acolo și atunci când au nevoie. Marea provocare a Europei nu este doar să mobilizeze mai mulți bani, dar și să transforme mai eficient capitalul disponibil în dezvoltare economică. Acesta este obiectivul Uniunii Economiilor și Investițiilor, una dintre reformele importante ale proiectului european. Și cred că pentru România și pentru Europa Centrală și de Est această reformă poate reprezenta o oportunitate istorică', a susținut vicepreședintele Parlamentului European.

În opinia sa, dezvoltarea economiilor din Europa Centrală și de Est necesită piețe de capital mai puternice și o participare mai mare a cetățenilor la oportunitățile de investiții.

'Timp de decenii, economiile noastre au recuperat decalajele prin investiții publice, fonduri europene și capital străin. Aceste instrumente rămân esențiale. Dar următoarea etapă de dezvoltare presupune și piețe de capital mai puternice, finanțare pentru companiile inovatoare și o participare mai mare a cetățenilor la oportunitățile economice. În România, capitalizarea pieței reglementate a ajuns la aproximativ 579 miliarde de lei la sfârșitul anului 2025, potrivit datelor ASF. Este un progres important, dar adevărata miză nu este doar valoarea companiilor listate, ci capacitatea pieței financiare de a finanța economia reală', a explicat Negrescu.

Acesta a subliniat că digitalizarea poate facilita accesul întreprinderilor la finanțare, dar a avertizat asupra riscurilor asociate fraudelor și utilizării inteligenței artificiale.

'Avem nevoie ca o companie românească inovatoare să poată crește în România, să obțină finanțare europeană și să devină un actor internațional, fără să fie obligată să își mute activitatea în altă parte, cum din păcate s-a întâmplat. Iar digitalizarea poate accelera acest proces. Inteligența artificială poate îmbunătăți evaluarea riscurilor, poate reduce costurile administrative și poate permite servicii financiare mai accesibile. Tehnologiile digitale pot facilita investițiile transfrontaliere și accesul întreprinderilor mici la finanțare. Dar digitalizarea aduce și o responsabilitate suplimentară, pentru că încrederea se construiește greu și se poate pierde printr-o singură fraudă, un atac cibernetic sau o decizie automatizată pe care nimeni nu o poate explica', a avertizat europarlamentarul.

În acest context, Negrescu a atras atenția asupra amplorii fraudelor de plată și a necesității unui cadru de reglementare care să protejeze cetățenii, fără să descurajeze inovarea.

'În 2024, fraudele de plată raportate în Spațiul Economic European au însumat 4,2 miliarde de euro. Este o cifră care arată că securitatea digitală nu mai reprezintă doar o problemă tehnică. Este o problemă economică, socială, dar și de încredere în instituții. De aceea, Uniunea Europeană a dezvoltat un cadru de reglementare care încearcă să răspundă acestor provocări. MiCA introduce reguli comune pentru piețele criptoactivelor. DORA consolidează reziliența operațională digitală a sectorului financiar. AI Act stabilește cerințe pentru utilizările inteligenței artificiale care pot afecta drepturile și interesele cetățenilor', a precizat acesta.

Vicepreședintele Parlamentului European a pledat pentru reguli clare și proporționale, precum și pentru o aplicare unitară a legislației în statele membre.

'Nu avem nevoie de o Europă care reglementează fiecare inovație înainte să înțeleagă potențialul, dar nici de o piață digitală în care cetățenii suportă singuri riscurile. Avem nevoie de reguli clare, proporționale, aplicate consecvent și de autorități de supraveghere capabile să țină pasul cu evoluția tehnologică. Acesta este și motivul pentru care cooperarea dintre autoritățile naționale și instituțiile europene este atât de importantă. O companie fintech care respectă regulile europene ar trebui să poată crește pe piața unică fără să întâmpine 27 de interpretări administrative diferite', a arătat Negrescu.

Totodată, acesta a propus ca educația financiară și digitală să fie tratată drept o investiție strategică la nivel european, în condițiile în care numai o mică parte dintre cetățeni au un nivel ridicat de cunoștințe financiare.

'Potrivit Eurobarometrului privind educația financiară, doar 18% dintre cetățenii europeni demonstrează un nivel ridicat de cunoștințe financiare. Putem avea cele mai performante aplicații și cele mai moderne platforme de investiții, dar dacă oamenii nu înțeleg diferența dintre economisire și investiție, dintre randament și risc sau dintre un produs autorizat și o promisiune frauduloasă, transformarea digitală va rămâne incompletă. De aceea propun să tratăm educația financiară și digitală ca pe o investiție strategică europeană, să o introducem mai bine în educația școlară, să sprijinim formarea adulților și să dezvoltăm programe accesibile persoanelor vulnerabile', a afirmat europarlamentarul.

Negrescu a mai arătat că susține alocarea unor resurse financiare pentru dezvoltarea competențelor digitale, cercetării și inovării în cadrul negocierilor privind viitorul buget european pentru perioada 2028-2034.

'Nu putem cere Europei să devină lider tehnologic dacă nu investim în companiile, infrastructura și competențele care fac posibil acest obiectiv. (...) Viitorul financiar al Europei nu se va decide doar prin algoritmi, platforme digitale sau noi reglementări. Se va decide prin capacitatea noastră de a transforma tehnologia în încredere, economiile în investiții și inovarea în prosperitate', a conchis Victor Negrescu.

Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est' este organizat joi, la București, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 429

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 12-11-2026 18:21

Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea

Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează

Economic Intern 12-11-2026 17:52

MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA

Economic Intern 12-11-2026 16:42

Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor

Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș

Economic Intern 12-11-2026 16:09

BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028

Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a

Economic Intern 12-11-2026 15:58

Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi

Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și

Economic Intern 12-11-2026 15:09

Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c

Economic Intern 12-11-2026 15:03

Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu

Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru

Economic Intern 12-11-2026 14:51

Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv

Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.

Economic Intern 12-11-2026 14:35

CFR Călători: Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație va fi diminuată temporar

Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania. Astfel, emiterea legitimațiilor călătorie pentru trenurile cu plecare î

Economic Intern 12-11-2026 14:06

Bogdan Deaconu va prelua, de la 1 decembrie, conducerea tehnică a CNE Cernavodă

Bogdan Deaconu, inginer format în centrală și evaluator al performanței flotei nucleare internaționale în cadrul INPO, va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, având ca obiectiv îmbunătățirea performanței tehnice a centralei, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat. 'Numirea răs

Economic Intern 12-11-2026 13:46

Piața românească FMCG evoluează într-un ritm temperat; consumatorii s-au acomodat cu starea permanentă de incertitudine economică

Piața bunurilor de larg consum (FMCG) din România și-a continuat traiectoria pozitivă în 2026, beneficiind de temperarea inflației, de ușoara revenire a puterii de cumpărare și de revenirea pe plus a volumelor, iar vânzările totale FMCG au atins 91,8 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 4,8% comparativ cu aceeași perioadă

Economic Intern 12-11-2026 13:27

Hanga (BVB): Numărul conturilor de investiții la bursă a crescut de la 53.000 în 2020 la aproape 350.000 în 2026

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a crescut de la 53.000 la începutul anului 2020, la aproape 350.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din 2026, în condițiile în care ritmul anual de creștere este de aproximativ 20-25%, a declarat joi președintele BVB, Radu Hanga, la Forumul 'Finanțe Digitale în

Economic Intern 12-11-2026 13:24

Datoriile firmelor către stat urcă la 79,4 miliarde lei în trimestrul III; aproape 49.000 de companii au restanțe (analiză)

Valoarea totală a restanțelor înregistrate de firmele din România la bugetul de stat și bugetele sociale a ajuns la 79,4 miliarde lei în trimestrul al treilea din 2026, în creștere cu 1,8 miliarde lei (+2,3%) față de cele 77,6 miliarde lei raportate în trimestrul II, fiind cel mai ridicat nivel de la finalul anului 2024, indică datele platformei

Economic Intern 12-11-2026 13:15

ANAF Antifraudă a identificat un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei într-un caz complex de fraudă fiscală

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, în urma finalizării verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală în care au fost vizate opt societăți controlate în fapt de același grup de persoane, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (

Economic Intern 12-11-2026 12:47

Dragu (BNM): Republica Moldova va avea din martie 2027 o nouă lege privind criptoactivele, bazată pe reglementările europene

Republica Moldova va aplica, începând din martie 2027, o nouă lege privind criptoactivele, elaborată pe baza reglementărilor europene, care prevede obligativitatea autorizării furnizorilor de servicii din domeniu și posibilitatea retragerii licențelor în cazul încălcării grave a normelor de combatere a spălării banilor, a declarat joi guvernatorul Băn